De ce pandemia și izolarea socială au fost resimțite mai dur de către tați decât de mame, iar numărul tăticilor intrați în terapie a crescut semnificativ în ultimii doi ani? De ce este important să facem gesturi simbolice – cum ar fi ștersul picioarelor sau dezbrăcarea unei haine, care ne delimitează simbolic, acasă, spațiul personal de cel profesional? De ce au ajuns să tânjească după acea jumătate de oră de stat în trafic cei care lucrează exclusiv acasă de mai bine de un an și care este rolul benefic al timpului „pierdut”?Despre deteriorarea sănătății mintale în contextul telemuncii și al însingurării resimțite în pandemie, vorbim cu psihologul Gabriela Hum, președintele Asociației de psihoterapie pozitivă.Interviul integral îl găsiți în materialul video.Gabriela Hum, psiholog, psihoterapeut: Remarc că, dacă atunci când a venit pandemia, lumea se bucura că rămâne acasă, că rămâne într-un mediu cunoscut, nu au trecut nici șase luni și au început să apară primele cazuri, în special cazuri de însingurare. Dacă ne confruntăm cu ceva, legat de telemuncă, este problema lipsei socializării, faptul că nu ne ajunge să ne vedem doar pe un ecran de calculator, că avem nevoie de prezența fizică a oamenilor lângă noi și în special tinerii și cei care nu au un partener, aceștia suferă cel mai mult – sunt multe cazuri de depresie, în varianta asta. Pentru cei care au familie, acolo lucrurile s-au complicat ceva mai târziu, adică abia după un an, abia la 2021 au început să apară cazuri mai multe de părinți sau de parteneri care vin, în special cu probleme psihosomatice. Sunt foarte mulți tătici care vin cu probleme psihosomatice.Reporter: Asta este o noutate, presupuneam că mamele s-au simțit mai copleșite în perioada ultimilor doi ani, de responsabilități, de copiii care s-au mutat cu școala și învățatul preponderent acasă, și ele lucrând tot de acasă.Gabriela Hum, psiholog, psihoterapeut: Cred că mamele sunt călite de cei doi ani de concediu de maternitate. Iar tăticii abia acum au dat de ideea aceasta, de a sta acasă cu copiii, de a face școală cu ei de acasă, de a lucra ei înșiși de acasă, de a sta 24 din 24 de ore între pereții casei. Dar cred că s-a mai întâmplat ceva: mult mai multă lume conștientizează și s-a întâlnit cu ideea morții, cu toate cazurile din jur, cu știrile pe care le auzim mereu, cu situațiile pe care le avem în familiile noastre, asta a destabilizat mult.Reporter: În ceea ce privește ideea morții, spuneți că, de fapt, ne lipsește în această perioadă de izolare confortul și suportul oferit printr-o întâlnire fizică cu semenii noștri, lipsește acea îmbrățișare fizică, care ar mai calma angoasa uneia dintre cele mai mari spaime ale omului.Gabriela Hum, psiholog, psihoterapeut: Virginia Satir (n.r. terapeut de familie) așa spunea, că avem nevoie de 8 secunde de îmbrățișări/zi, pentru a supravieți, de 16 secunde/zi ca să ne simțim bine și de 24 de secunde de îmbrățișări/zi ca să fim foarte bine emoțional. Sigur că, de multe ori, astea le avem de la cei din familie și putem să simțim conectarea aceasta emoțională cu cei dragi, atâta timp cât știm să menținem echilibrul acolo și cât timp familia nu este plină de conflicte sau de silent treatment, acest tratament al tăcerii, pe care unii dintre noi știm să îl folosim bine de tot.Reporter: Suntem maeștri uneori, în a fi acel abuzator tăcut din familie. De fapt, dincolo de avantajele de la prima vedere, de a scuti timpul din trafic, de a petrece mai mult timp cu familia, trebuie să fim atenți că a petrece timpul acasă, mult mai mult decât înainte, poate scoate la iveală acele conflicte care n-au avut loc, nu au fost detensionate, nu au avut spațiu înainte, de fapt.Gabriela Hum, psiholog, psihoterapeut: Da, și mai este un aspect interesant, chiar vorbeam cu o parte din clienții cu care lucrez, că, mai nou, își doresc timpul acela în trafic, că le e dor de drumul până în Florești sau până în Dezmir sau unde locuiesc ei, pentru că, în momentele în care ai minutele acelea, jumătatea aceea de oră de stat în mașină și de ascultat muzică sau de reflectat, te deconectezi la ce ți s-a întâmplat peste zi. Și astăzi se vorbește despre acele comportamente de transfer, de care avem nevoie atunci când lucrăm în online, de acasă. Pentru în online ce se întâmplă: lucrăm într-o cameră, în două secunde am trecut pragul camerei respective și sunt în bucătăria sau în sufrageria familiei și nu ai timpul acela de așezat lucrurile pe sertare diferite. Unele comportamente de transfer sunt foarte simple, de genul închid laptopul și fac asta conștient sau îmi schimb hainele (am haine de serviciu și haine de casă) sau îți ștergi picioarele pe un preș, pentru că undeva în sinea noastră, ștersul picioarelor pe un preș, când intru în casă, este trecerea aceasta de la lumea de afară, la lumea din familie. Deci e important să facem comportamente din acestea mici, care să ne ajute creierul să facă trecerea de la ceea ce am făcut până acum, fiind “la serviciu” și ce fac de acum înainte, fiind înapoi în familie, acasă.Reporter: Comportamentele acestea, cumva, suplinesc acel timp-tampon petrecut în trafic sau pe drum, venind de la job spre casă, de fapt ajută pentru a nu amesteca rolurile (de tată, soț, șef) – uneori aceste roluri sunt foarte amestecate și nu cu beneficii personale, nici pentru familie.Gabriela Hum, psiholog, psihoterapeut: Exact, iar dacă vă uitați cât lucrăm acum, tocmai pentru că nu mai mergem la birou, observați că acea jumătate de oră – o oră, pe care o petreceam pe drum, acum o încărcăm tot cu muncă, o petrecem tot lucrând.Reporter: Anumite studii spun că, lucrând de acasă, lucrăm mult mai mult și trebuie conștient să punem un stop, o limită: să ne punem un reminder sau o alarmăpe telefon. De fapt, trebuie să ne setam niște limite, pe care să le și respectăm – vorbesc acum de acele limite sănătoase trasate între timpul profesional și cel personal. Cum a afectat izolarea și telemunca cele două categorii de persoane – cele care trăiesc singure în casă, într-o izolare mai mare, fără o familie/un partener, lucrează singuri de acasă (online), cu colegi de birou în spațiul virtual, desigur, comparativ cu persoanele care au familie?Gabriela Hum, psiholog, psihoterapeut: Există o presiune diferită pe aceste două categorii, din prima categorie – cei single, vin mai mulți clienți cu depresie, anxietate uneori, iar din a doua categorie vin clienți cu tulburări psihosomatice. Abordarea este diferită și modul de lucru este diferit, cu fiecare dintre ei. Depresia are riscurile ei (idei suicidare, tentativele de suici), iar colegii mei, care sunt implicați în Tel Verde – Alianța anti-suicid, îmi spun că este o mare nevoie de voluntari acolo, pentru că au atât de multe solicitări, că nu mai fac față. A crescut vizibil numărul celor care au nevoie de susținere și care trăiesc însingurarea asta într-o variantă deja patologică.
Source link