Connect with us

Prin Oras

Proiectul de reamenajare a Parcului Primăverii avansează pe hârtie. Autoritățile speră să obțină avizul de mediu, pentru a putea licita achiziția serviciilor de proiectare

Alex Campian

Published

on

Proiectul de reamenajare a Parcului Primăverii avansează pe hârtie. Autoritățile speră să obțină avizul de mediu, pentru a putea licita achiziția serviciilor de proiectare

În timp ce realizarea așa-numitei baze sportive La Terenuri înregistrează întârzieri, context în care nemulțumirea localnicilor cartierului Mănăștur este îndreptățită, autoritățile anunță un avans birocratic în desfășurarea etapelor de lucru pentru amenajarea Parcului Primăverii. Proiectul de amenajare a Parcului Primăverii din cartierul Mănăștur ar putea obține avizul de mediu pe parcursul săptămânii viitoare. După derularea acestei etape, proiectul va putea fi licitat pentru obținerea serviciilor de proiectare, iar mai apoi de execuție.„Evident, avem toate discuțiile în derulare în momentul de față. Nu sunt întârzieri, dar sunt dificultăți legate de faptul că mai avem nevoie de avizul de mediu. Săptămâna viitoare va intra în analiza Comisiei tehnice, după care vom face achiziția de servicii de proiectare și execuție. La Parcul Primăverii suntem în grafic în ceea ce privește obținerea avizelor, după cum cum ne-am angajat”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții radio. Acesta a recunoscut că partea birocratică este una complicată, iar obținerea avizelor de mediu presupune un parcurs de durată, indiferent de obiectivele de investiție.„Merită să știți că procedurile de mediu presupun termene de la 1 lună până la 1 an și 6 luni pentru a le parcurge, în funcție de complexitatea lucrărilor”, a adăugat edilul. În aprilie 2021, autoritățile realizau o dezbatere online pe tema reamenajării Parcului Primăverii, chiar dacă clujenii semnalau starea bună a acestei zone, prilej cu care își exprimau nedumerirea în privința prioritizării acestui proiect. CITEȘTE ȘI: Boc investeşte numai în ce a mai investit. Parcul Primăverii arată deja bine, dar votanţii lui trebuie să vadă că „el lucrează”Conceptul de reamenajare a parcului din cartierul Mănăștur presupune înlocuirea benzinăriei de pe strada Almasului, parcul urmând să fie extins pe suprafața acesteia.O altă propunere însemnată vizează realizarea unei zone umede, amenajată cu vegetație naturală specifică. Această fâșie umedă va reprezenta principalul element natural și acvatic al spațiului verde nou amenajat.Străzile Ion Meșter și Emil Cioran vor fi reamenajate conform conceptului Oraș pentru pietoni. Cartierul Mănăștur va fi și primul care va avea propria macheta 3D, care va fi amplasată în incinta parcului. Proiectul face parte din Programul de investiții Clujul Verde și va fi finanțat din fonduri europene.Intervenții pentru Parcul Primăverii:- reorganizarea aleilor și accesului în parc, pentru a facilita accesibilitate sporită tuturor categoriilor de utilizatori- stabilirea și reorganizarea unor zone funcționale precise: locuri de joacă, locuri pentru practicarea exercițiilor fizice și activități sportive etc. La aceste funcțiuni existente se adaugă un amfiteatru în aer liber, o grădină pluvială și două pajiști urbane pentru recreere.- evidențierea vegetației existente și plantarea de noi arbori- dotarea parcului cu mobilier urban modern- amenajarea iluminatului public și arhitectural cu tehnologie LED, dotarea spațiului public cu stații de încărcare pentru vehicule electrice (mașini, biciclete, trotinete)- sistem subteran de colectare a deșeurilor și sistem ecologic integrat cu rigole naturaleStrăzile Ion Meșter și Emil Cioran:- transformarea străzilor în suprafețe de tip shared space- reorganizarea locurilor de parcare auto și dotarea unor locuri de parcare cu stații de încărcare pentru vehicule electrice- plantarea de aliniamente de arbori, cu includerea arborilor existenți- refacerea iluminatului stradal și arhitectural și dotarea străzilor cu mobilier urban modern.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Actualitate

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Stefania Heinz

Published

on

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului. Incidentul a atras atenția șoferilor aflați în zonă, traficul fiind îngreunat temporar.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului, precum și forțe de ordine pentru asigurarea zonei. Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii focului și nici dacă există persoane rănite.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Ministerul Sănătății, în vizită la Cluj: Chirurgia robotică deschide o nouă etapă la Spitalul Municipal

Stefania Heinz

Published

on

Sistemul medical clujean face un pas important spre viitor. Spitalul Municipal Cluj a intrat oficial în era chirurgiei robotice, odată cu instalarea și utilizarea primului sistem robotic chirurgical din istoria unității. Achiziția a fost realizată cu finanțare de la Ministerul Sănătății, marcând una dintre cele mai moderne investiții în tehnologie medicală disponibilă în prezent în Europa.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a aflat la Cluj pentru a vedea personal modul în care această tehnologie de vârf este integrată în practica medicală de zi cu zi. Potrivit acestuia, chirurgia robotică nu mai este un concept futurist, ci o realitate care schimbă standardele intervențiilor chirurgicale în România.

Tehnologie de top, beneficii directe pentru pacienți

Robotul chirurgical reprezintă mult mai mult decât un echipament spectaculos. Este un instrument de precizie, control și siguranță, menit să îmbunătățească calitatea actului medical. Intervențiile realizate cu ajutorul platformei robotice permit manevre mai fine, riscuri reduse și o recuperare mai rapidă pentru pacienți.

„Este prezentul pe care îl punem în mâinile medicilor, pentru intervenții mai sigure, mai precise și cu șanse reale de recuperare mai bune pentru pacienți”, a transmis ministrul.

Spitalele publice intră în liga centrelor europene

La Spitalul Municipal Cluj se derulează o serie de proiecte majore, susținute prin Ministerul Sănătății, fonduri europene și bugetul local. Printre acestea se numără:

  • programe pentru reducerea infecțiilor nosocomiale,

  • digitalizarea fluxurilor medicale,

  • modernizarea secțiilor,

  • dotarea cu echipamente esențiale pentru siguranța pacienților.

Robotul chirurgical completează această transformare, poziționând Clujul în rândul centrelor medicale care lucrează deja la nivel european.

Tehnologia prinde viață prin oamenii care o folosesc

Vizita ministrului a vizat și partea de integrare operațională: instruirea echipelor, adaptarea protocoalelor, formarea specialiștilor și modul în care tehnologia este utilizată la potențial maxim.

„Când vezi acest sistem în funcțiune, înțelegi că limitele nu mai sunt date de tehnologie, ci de ambiția și profesionalismul oamenilor. Iar la Cluj, această ambiție se vede”, a subliniat Alexandru Rogobete.

Aprecieri pentru echipa medicală și administrația locală

Ministrul Sănătății a felicitat conducerea spitalului – în special pe managerul Prof. Dr. Nicolae Constantea – pentru deschidere, implicare și performanță. De asemenea, a mulțumit Primăriei Cluj-Napoca pentru colaborarea excelentă în dezvoltarea serviciilor medicale la nivel local.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Doi bărbați surprinși transportând paleți pe trotinetă – un gest periculos și ilegal

Egon Kilin

Published

on

Doi bărbați au fost surprinși în trafic în timp ce transportau mai mulți paleți pe o trotinetă electrică, ignorând complet regulile de circulație și riscurile evidente. Încărcătura voluminoasă depășea cu mult limita admisă pentru astfel de vehicule și afecta grav stabilitatea trotinetei, transformând deplasarea într-un pericol iminent.

Potrivit legislației rutiere, trotinetele electrice nu au voie să transporte obiecte mari sau grele care pot dezechilibra vehiculul sau pune în pericol participanții la trafic. Pe lângă ilegalitate, manevra putea duce oricând la un accident grav, atât pentru cei doi bărbați, cât și pentru ceilalți din trafic.

Incidentul atrage încă o dată atenția asupra necesității respectării regulilor și utilizării responsabile a trotinetelor electrice, pentru a evita situații care pot pune vieți în pericol.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom