Connect with us

Prin Oras

Rușine! Boc își dă filme că termină într-o lună jumate drumul Lomb, neterminat de șase ani. Drumul are doar 1,6 kilometri

Alex Campian

Published

on

Rușine! Boc își dă filme că termină într-o lună jumate drumul Lomb, neterminat de șase ani. Drumul are doar 1,6 kilometri

Primarul Emil Boc se laudă, astăzi, pe pagina sa de Facebook, cu faptul că până la finalul anului vor fi terminate lucrările la drumul de legătură din strada Oașului în Dealul Lomb, unde își au sediul Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC) și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM. Începute în 2015, lucrările au fost stopate imediat din cauza alunecărilor de teren. În toți acești ani s-au făcut lucrări de consolidare a terenului, expertize, pompări de fonduri suplimentare și reparații la clădirile care au crăpat.Anunțul de astăzi al primarului Emil Boc arată astfel:Investiție în infrastructură la Cluj-Napoca: Drumul Lombului (1,6 km) va fi finalizat până la sfârșitul anului. Stadiu actual: 70%Pe un tronson de 1660 ml, prin proiectul de modernizare a drumului Lombului au fost realizate următoarele tipuri de lucrări:- rețea de apă și canalizare: 100%- rețea de energie electrică: 100%- carosabil, trotuare și piste de biciclete: 70%- iluminat public cu LED: 60%Drumul deservește zona de acces în dealul Lombului, în vecinătatea celor două clădiri ale Cluj Innovation Park (CREIC – Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative și TEAM). Odată cu noua infrastructură rutieră se creează noi oportunități pentru investitori și pentru viitorul Industriilor Creative din municipiul nostru. Conform contractelor încheiate până în acest moment, s-au asumat investiții de peste 20 mil euro și se vor genera cel puțin 1000 locuri de muncă în domenii precum: farmaceutică, textile, învățământ superior, fabricare mobilă, fabricare corpuri de iluminat, producție publicitară ș.a.De asemenea, în zonă va fi realizat Science Campus Cluj, un ansamblu dedicat cercetării științifice, pe o suprafață de. 64.797,65 mp.Executantul lucrărilor: RADP Cluj-NapocaÎnțelegem că RADP Cluj-Napoca va face o minune într-o lună și jumătate și va termina restul de 30% din lucrări care au rămas de la asocierea Kasdum GF Timișoara – Diferit SRL Cluj.Lucrările la drumul cu patru benzi au început în 2015. Contractul inițial a fost atribuit firmei Kiat, dar a fost anulat la scurt timp din cauza alunecărilor de teren. A fost organizată o nouă licitație, care a fost atribuită asocierii Kasdum GF Timișoara – Diferit SRL Cluj-Napoca în 2017. Sarcina celor două firme a fost finalizarea lucrărilor începute de Kiat, însă nu au avut sorți de izbândă deoarece, după cum era de așteptat, au apărut din nou alunecări de teren. Primăria a alocat de mai multe ori fonduri pentru stabilizarea terenului.În raportul de activitate al Cluj Innovation Park pe 2019 scria clar că nefinalizarea drumului este un impediment major.“Nefinalizarea drumului de acces, coroborată cu începerea cu întârziere a activităților de administrare a celor două centre de sprijinire afaceri – CREIC și TEAM, din cauze independente de societatea Cluj Innovation Park, funcționarea în această perioadă a condus la înregistrarea unei pierderi în sumă de 548.761 lei. Pe măsură ce gradul de ocupare a celor două centre va crește, se preconizează, pentru finalul anului în curs atingerea pragului de rentabilitate operațională a societății. Acest lucru va crea premisele necesare pentru ca exercițiul bugetar al anului viitor să fie unul pozitiv”, se preciza în raport.În fiecare an au fost alocați bani din bugetul local pentru lucrări de consolidare a terenului. În proiectul de buget pe anul 2018, a fost prevăzută suma de 28 milioane lei (6 milioane euro) pentru consolidarea zonei din dealul Lomb, consolidarea cu piloți forați – acces din strada Oașului la zona de dezvoltare Lomb. Acestei sume se adaugă 1 milion de euro care au fost alocați în 2017.În vara lui 2021 nu se lucra nimic la șantier din cauză că firma Kasdum GF a intrat în insolvență și a fost nevoie de reluarea licitației pentru desemnarea unei alte firme. A câștigat RADP Cluj-Napoca, regie aflată în subordinea Primăriei.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Stefania Heinz

Published

on

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului. Incidentul a atras atenția șoferilor aflați în zonă, traficul fiind îngreunat temporar.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului, precum și forțe de ordine pentru asigurarea zonei. Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii focului și nici dacă există persoane rănite.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom