Connect with us

Prin Oras

Spitalul de Boli Infecțioase, ars la buzunar de compania de gaze naturale. Factura a crescut de la o lună la alta cu 70%

Alex Campian

Published

on

Spitalul de Boli Infecțioase, ars la buzunar de compania de gaze naturale. Factura a crescut de la o lună la alta cu 70%

În ultimele luni, facturile la gaze naturale și energie electrică au crescut mult atât pentru persoanele fizice cât și pentru companii și instituții de stat. Majorările au fost în medie de 20-30%, dar în unele cazuri chiar s-au dublat. Au apărut aceste creșteri ale prețurilor la utilități deși în octombrie 2021 a fost adoptată o lege privind plafonarea prețurilor la curent și gaze. Dacă vă consolează în vreun fel, creșterea prețului la gaze și curent este o problemă globală, deci nu suntem singurii care plătim mai mult.Majorarea facturilor în acest sector este dovedită și de buletinul statistic de prețuri publicat de Institutul Național de Statistică. Potrivit documentului citat, în perioada octombrie – noiembrie 2021 prețurile au crescut cu aproximativ 30% la energie electrică și aproximativ 50% la gaze față de aceeași perioadă a anului anterior.În principiu, prețul la gaze s-a majorat ca urmare a faptului că în 2021 a crescut foarte mult cererea de gaze față de anul 2020. Mai mult, în nordul Europei, au fost închise temporar unele câmpuri din cauza unor lucrări de întreținere, ceea ce înseamnă că oferta a ajuns să avem de-a face cu un deficit foarte mare de ofertă la o cerere care crește foarte mult.Acesta fiind, pe scurt, contextul, să vedem cu cât s-au majorat facturile la gaz și energie de la o lună la alta pentru instituțiile de stat. Ziar de Cluj vă va prezenta schimbările de preț în cazul majorității acestor instituții.Astăzi vă arătăm cu cât au crescut facturile în cazul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.ELECTRICITATESpitalul Clinic de Boli Infecțioase, aflat în subordinea Consiliului Județean, are contract pentru furnizarea de electricitate cu firma Tinmar Energy. Dacă în cazul insituțiilor publice care au contracte cu alte companii de furnizare de electricitate facturile au crescut considerabil în ianuarie 2022 față de decembrie 2021, nu s-a întâmplat la fel în cazul acestui spital.Astfel, în decembrie 2021, Spitalul de Boli Infecțioase a primit o factură la curent în valoare de 30.716 lei, iar în ianuarie 2022 valoarea facturii a fost doar puțin mai mare: 30.856 lei.GAZE NATURALESpitalul Clinic de Boli Infecțioase are contract cu E-On Gaz România pentru furnizare de gaze naturale. Dacă la curent, creșterea facturii a fost nesemnificativă, la gaze naturale situația este total diferită. În decembrie 2021 a fost emisă o factură la gaze în valoare de 37.099 lei, iar în ianuarie 2022 valoarea facturii a fost de 119.809 lei, de unde rezultă o creștere de 69%.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era