Sponsorizat
Categories: Prin Oras

STRICTSECRET.RO: Mircea Geoană, codoșul sinecuriștilor de la bordelul Aspen Institute, a băgat-o pe neve pe nevasta lui Radu Tudor pe un post călduț la MAE

Sponsorizat
Sponsorizat

Meritocrația, o vorbă, de piloșii sistemului inventată.Nu m-am vorbit cu Cozmin Gușă, mă jur pe roșu, dar, într-o discuție avută azi cu Sorin Roșca Stănescu, exact asta îi spuneam, ce mi-a fost relatat că ar fi observat și Gușă: că Mircea Geoană este tartorul suprem al operațiunii de bastonare a presei neobediente, că întreaga opresiune împotriva jurnaliștilor Cozmin Gușă, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Sorin Roșcă Stănescu, Anca Alexandrescu, e coordonată de și prin Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, care se visează în 2024 președintele României.Într-o intervenție pe care am avut-o acum două luni la emisiunea realizatoarei Anca Alexandrescu pe Realitatea Plus, am spus ceva interesant, și am dezvoltat ideea mai apoi în emisiunea cu Cozmin Gușă de pe Gold FM: că am informații foarte bune despre un anumit „proiect Mircea Geoană”, de care se ocupă niște „băieți serioși” din partea americanilor și care îl pregătesc pe acesta pentru prezidențiale, să vină lansat de la înălțimea funcției fără formă pe care o ocupă la NATO (românii idioți înghit orice) și să candideze. Am întrebat atunci sursa, un om foarte serios, care e misiunea principală a „grupului de lucru”, ce trebuie să „rezolve” cu Mircea Geoană, care e defectul lui numărul 1?Am primit un răspuns șocant, dar foarte corect pentru cei ce îl cunosc pe actualul oficial al NATO: „Mircea Geoană are multe calități, dar are un defect devastator: se înconjoară de oameni proști”.Citiți continuarea pe strictsecret.ro.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago