Connect with us

Prin Oras

Toate partidele politice din România ar trebui scoase în afara legii. Să fie lustraţie, să se facă lumină!

Alex Campian

Published

on

Ce bine-mi pare c-ați luat țeapă!

De multe ori s-a discutat în spațiul public dacă anumite partide politice, în special PSD, nu cumva lucrează în afara cadrului legal. Acum se discută despre scoaterea AUR în afara legii.În Legea partidelor politice,Legea 14/2003, care face referire la Constituţia României, scrie clar că, dacă un partid sau o organizaţie militează împotriva principiilor statului de drept, el poate fi dizolvat pe cale judecătorească.Citez Articolul 45, aliniatul (1) din Legea partidelor politice care prevede că: “Un partid politic se dizolvă pe cale judecatorească (…) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României”.Şi din Articolul 40, aliniatul (2) din Constituţie care prevede că: “partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.Potrivit Legii partidelor, partidele mai pot fi dizolvate, în aceleaşi condiţii, “când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia; ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti”.Oare nu merită să discutăm despre ce anume au făcut cei din partidele politice, de 32 de ani încoace, pentru români şi România, indiferent de cine s-a aflat la butoanele guvernării?Nu merită să discutăm despre cum şi-au aranjat legile în folos personal? Despre toate Ordonanțele de Urgență pentru Nevoi Personale date în folosul lor şi numai al lor?Despre dictatura bunului plac, despre cum au devenit, ei, politicienii şi sponsorii lor, stat în stat, iar statul român un stat eşuat?Dictaturile n-au ucis (nu ucid) numai oameni. Au ucis (ucid) și cuvinte. Cadavrele acestor cuvinte sunt folosite azi pe post de măciuci pentru a da în cap propagandistic.Luăm albul şi-l denumim noul negru şi zicem c-am scăpat de rasism. Emasculăm bărbaţii şi am scăpat de misoginism. Luăm imbecilii şi-i punem să ne conducă, apoi ne mirăm că suntem invadaţi din canalizarea politicii de tot felul de căţăraţi pe Tricolor.Mugetul şi grohăitul ţin loc de argument.Haideţi să vorbim despre Biserică, Patriotism, Dumnezeu, la modul onest.Eu ştiu că orice există numai atunci când crezi, când vine din tine și în primul rând pentru tine, pentru confortul tău mintal și sufletesc, cel pe care apoi îl împărtășești cu alții; iar cei care-și arată dragostea față de Dumnezeu și iubirea față de Patrie, ca cerșetorii bubele, nu sunt demni pentru a le avea – nici nu le au și nici nu le vor avea. A lor va fi nimic, pentru că nimic au în suflet. Doar cuvinte calpe pe limbă.Orice manifestare cu ţopăială şi urlete de stadion în stradă, orice este ostentativ lătrat pe megafon şi deversat în “live”-uri pe Facebook, sunt falsuri.Standardele neofsacist-comunitare ale Facebook nu implică împiedicarea incitării la ură prin “live”-urile lui Simion şi Şoşoacă, ci numai cenzura mizerabilă pe ziare şi ziarişti.Cenzura Facebook e cu ochii pe “audience reach”-ul dat de “foloverşii” acestor doi tulburaţi doctrinar, nu pe conţinutul incitator. Cantitate, nu calitate.Imbecile vremuri trăim.Vremuri în care a fost ucis cuvântul intimitate, care se referă inclusiv la credință și patriotism. Vremuri în care cei care răcnesc mai tare sunt promovaţi pe răcnet, nu pe conţinut. Pe muget, nu pe mesaj. Pe grohăit, nu pe idei.Dar cei care răcnesc cel mai tare sunt cei mai speriați. Iar cei speriați sunt periculoși pentru că nu vor sta să aducă argumente, individual, raportate la propriul sine, ci se vor raporta la gloată și vor veni cu argumente de gloată.Iar când din cuvinte se distruge sau se creează o națiune (o uniune), înseamnă că lumea a uitat care este valoarea Cuvântului. Cum acesta creează sau decreează.Ăştia ne mint că servesc Patria, dar se servesc pe sine şi pe sponsori.V-am mai zis: hârtia igienică nu cunoaşte uzura morală. Toate partidele politice din România ar trebui scoase în afara legii şi refăcute cu oameni care nu au făcut parte din acestea în ultimii 5 ani. Să fie lustraţie, să se facă lumină!Şi, gata!

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era