Sponsorizat
Categories: Prin Oras

U Cluj în Liga 1, împotriva tuturor – ZiardeCluj.ro

Sponsorizat
Sponsorizat

Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființare, pierzând barajul cu Universitatea Cluj (1-1 astăzi, 0-2 în tur). Liga 1 rămâne fără cel mai titrat club, „câinii” având în palmares 18 titluri de campioană și 13 Cupe ale României. Doar divizionara secundă CSA Steaua îi este superioară, potrivit gsp.ro.O victorie cu atât mai importantă pentru U Cluj, ajunsă în Liga 1 împotriva tuturor!Conform GSP, decorul revenirii și salvării in-extremis de la retrogradare fusese pregătit în Ștefan cel Mare. Cei 13.000 de suporteri și-au adus aportul, o atmosferă cum elevii lui Uhrin nu mai simțiseră în acest sezon. Pe gazon, elanul nu s-a văzut. Din contră, Universitatea Cluj a deschis scorul în minutul 17, prin execuția genială a lui Dragoș Tescan. Extrema „șepcilor roșii” a șutat din banda dreaptă, de la aproximativ 25 de metri, sub bara transversală.Dinamo a reacționat prompt, iar Vlad Morar a restabilit egalitatea la acțiunea imediat următoare, un lat din 3 metri, după o pasă ideală a lui Matei. Prima repriză nu a avut ritm, întreruperi dese, unele provocate chiar de galeria dinamovistă. Ultrașii au folosit rachete de semnalizare și au trimis torțele până la centrul terenului.În repriza secundă, U Cluj a renunțat complet la orice intenție ofensivă. S-a baridicat la 30 de metri de propriul careu, și a avut șansă în câteva rânduri. Cosmin Matei (minutul 58) și Ahmed Bani (79) au șters bara transversală.Liniștea s-a așternut în final. Jandarmii și-au ocupat pozițiile pe pista de atletism, blocând accesul fanilor furioși ai Dinamo pe gazon.Jos pălăria U Cluj pentru reușita revenirii în Liga 1!

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago