Connect with us

Sanatate

2.000 de cazuri de COVID pe zi. Rafila: ”Nu reintroducem măștile, dar asta nu înseamnă că nu le recomandăm”

Tudor Calinescu

Published

on

2.000 de cazuri de COVID pe zi. Rafila: ”Nu reintroducem măștile, dar asta nu înseamnă că nu le recomandăm”


În jur de 2.000 de cazuri de COVID sunt înregistrat zilnic, a declarat minsitrul Sănătății, Alexandru Rafila, precizând că, în opinia sa şi a colegilor din sănătate publică, ”această situaţie va mai dura circa două săptămâni”.
Ministrul a afirmat că nu este luată în calcul măsura reintroducerii obligativităţii măştilor de protecţie în spaţiile aglomerate, însă recomandă ca aceasta să fie purtată de persoanele care au simptome de viroze respiratorii, în mijloacele de transport în comun sau în spaţiile aglomerate închise.

”Da, sunt în jur de 2.000 ( cazuri – n.r.). A fost o creştere constantă în ultimele câteva săptămâni. Am ajuns de la câteva sute la 2.000 de cazuri pe zi. Opinia mea şi a colegilor care lucrează în zona de sănătate publică este că această situaţie cu un număr important de cazuri va mai dura circa două săptămâni, după care vom intra pe un trend de descreştere a numărului de cazuri”, a declarat, luni, la Parlament, Alexandru Rafila.

Ministrul a afirmat că nu va fi reintrodusă obligativitatea purtării măștilor în spațiile aglomerate.

”Nu reintroducem măștile în spațiile aglomerate, dar asta nu înseamnă că nu le recomandăm celor care au simptome de viroze respiratorii, pentru că sunt şi alte viroze respiratorii, în curând sezoniere, să poarte mască dacă se deplasează în mijloace de transport în comun sau în spaţii închise, dar asta nu înseamnă că este o obligativitate, este o recomandare medicală”, a spus Rafila.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sanatate

🕯️ A murit Dr. Ioan Boilă, „Medicul fără de arginți” al Clujului – O viață dăruită oamenilor și credinței

Alex Campian

Published

on

Dr. Ioan Boilă Cluj – Medicul fără de arginți, Policlinica fără plată

Clujul și întreaga Românie sunt mai sărace. Sâmbătă, 5 iulie 2025, la venerabila vârstă de 97 de ani, a trecut la cele veșnice Dr. Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă, supranumit „Medicul fără de arginți” – un simbol al medicinei dedicate, al credinței neclintite și al demnității umane.

👨‍⚕️ Fost deținut politic, întemeietor și timp de peste 30 de ani coordonator al Policlinicii fără plată „Familia Sfântă” din Cluj-Napoca, Dr. Boilă și-a dedicat viața îngrijirii celor în suferință, fără să ceară nimic în schimb. Mii de pacienți sărmani i-au trecut pragul, găsind nu doar alinare trupească, ci și sprijin sufletesc.

🔗 Născut într-o familie cu rădăcini istorice adânci – nepot al marelui om politic Iuliu Maniu, fiu al profesorului Zaharia Boilă – Dr. Ioan Boilă a fost o figură luminoasă a Clujului. Fratele său, preotul și senatorul Matei Boilă, a fost și el un luptător pentru libertatea spirituală în perioada comunistă.

🚫 În 1948, împreună cu familia sa, Dr. Boilă a semnat memoriul împotriva desființării Bisericii Greco-Catolice, gest ce l-a costat opt ani de temniță comunistă. Această suferință nu i-a înăsprit inima, ci a transformat-o într-un izvor de iertare și dăruire.

❤️ După Revoluție, în 1994, cu sprijinul Bisericii Greco-Catolice și al Congregației Surorilor Doctrinei Creștine, a înființat Policlinica fără plată „Familia Sfântă”, un loc binecuvântat în inima Clujului, unde medicii voluntari și-au unit forțele pentru a aduce alinare celor care nu aveau altă speranță. Aici funcționează și Centrul caritativ-educativ „Iubire și Adevăr”, sprijinind familii aflate în dificultate.

📖 Dr. Ioan Boilă a fost și autor de cărți de memorii și spiritualitate, a contribuit la viața publică postdecembristă, a susținut Convenția Democrată, Forumul Civic Creștin și publicații dedicate valorilor credinței și democrației.

🌿 O viață dăruită total, fără urmă de egoism, fără preț cerut – un exemplu de bunătate, curaj și dragoste de oameni. Odihnească-se în pace!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

🩸 Bilet gratuit de o zi la Untold pentru cei care donează sânge în acest weekend la Cluj!

Alex Campian

Published

on

Organizatorii festivalului Untold 2025 oferă o șansă unică clujenilor să participe la cea mai așteptată ediție aniversară: un bilet gratuit de o zi la festival pentru toți cei care donează sânge în cadrul campaniei Blood Network.


📅 Când și unde?

Caravana mobilă Blood Network va fi prezentă în parcarea Kaufland de pe Strada Fabricii, nr. 12, în zilele de:

  • Sâmbătă, 28 iunie 2025

  • Duminică, 29 iunie 2025

⏰ Program: 8:00 – 14:00


🎟️ Cum poți primi biletul?

Pentru a primi biletul gratuit, trebuie să:

  1. Donezi sânge la caravana mobilă în cele două zile menționate.

  2. Te înscrii pe platforma oficială a campaniei: reteaua.sieudonez.ro.

Biletele oferite vor fi valabile pentru prima zi a Festivalului Untold, care se va desfășura între 7 și 10 august 2025.


🌟 Despre campania Blood Network

Aceasta este cea de-a unsprezecea ediție a inițiativei Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, susținută de Untold, care îmbină responsabilitatea socială cu distracția.


⚠️ Atenție!

Donarea se face în limita capacității de recoltare a caravanei mobile, așa că grăbește-te să faci o faptă bună și să-ți asiguri biletul!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sanatate

Adevărul despre laptele Pilos de la Lidl: De unde provine, de fapt, și ce scrie pe etichetă

Alex Campian

Published

on

Laptele marca Pilos, unul dintre cele mai cumpărate produse din Lidl, se regăsește frecvent în coșurile românilor. Însă puțini dintre aceștia își pun întrebarea esențială: de unde provine, de fapt, laptele pe care îl consumă zilnic?

Deși mulți ar presupune că acest produs este adus din străinătate, realitatea este cu totul alta: laptele Pilos este produs chiar în România, în unități de procesare cunoscute de pe piața autohtonă.


🥛 Cine produce laptele Pilos din Lidl?

Potrivit informațiilor de pe ambalaj, laptele Pilos este fabricat de Albalact S.A., cu sediul în satul Oiejdea, comuna Galda de Jos, județul Alba. Aceeași companie produce și brandul Zuzu, recunoscut pe piața locală.

În plus, o parte din laptele Pilos provine și de la o fabrică din Brașov, care colaborează cu renumitul producător Olympus. Această unitate de procesare are parteneriate și cu FrieslandCampina, compania care produce brandurile Napolact și Lacto Food.

👉 Așadar, Lidl colaborează cu unii dintre cei mai mari procesatori de lapte din România, reușind să ofere produse similare cu cele branduite, dar la un preț mai accesibil.


🧾 Ce spune legea despre informarea consumatorului?

Lidl, la fel ca toți retailerii, este obligat să respecte legislația europeană privind informarea corectă a consumatorului. Astfel, potrivit Regulamentului (UE) 1169/2011, pe ambalaj trebuie menționat clar:

  • Țara de origine

  • Adresa procesatorului

  • Formulări precum: „Produs în România pentru compania Lidl” sau „Produs de Albalact S.A.”

Aceste informații sunt esențiale pentru transparența față de client și permit fiecărui consumator să aleagă informat produsele pe care le cumpără.


📌 Concluzie

Laptele Pilos de la Lidl nu este importat, ci provine de la procesatori locali de încredere. Deși este vândut sub marcă proprie, produsul este fabricat în România, în aceleași fabrici care realizează și branduri premium. Astfel, consumatorii beneficiază de un raport calitate-preț excelent, cu garanția unui produs românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom