Sponsorizat
Categories: Sanatate

Aproape 200 de posturi neocupate la rezidențiat. Când pot depune cerere candidații cu punctaje de promovare

Sponsorizat
Sponsorizat


Absolvenții de medicină care au promovat examenul de rezidențiat din primăvara acestui an pot ocupa posturile libere rămase.
Ministerul Sănătăţii (MS) asigură redistribuirea, pe 30 ianuarie 2024, a celor 197 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea de rezidenţiat din noiembrie 2023.

„Pentru a asigura alegerea posturilor rămase neocupate la concursul de rezidenţiat din noiembrie 2023, Ministerul Sănătăţii organizează redistribuirea acestora, conform prevederilor legale, pentru candidaţii care au obţinut punctaj de promovare în sesiunea din mai 2023. Este vorba în special de posturi din specialităţi deficitare (medicină de familie, medicină de urgenţă, chirurgie generală), care pot fi ocupate în ordinea descrescătoare a punctajului, de către candidaţii care au obţinut punctajul minim de promovare în sesiunea suplimentară de rezidenţiat din luna mai, în domeniul Medicină”, se arată în comunicatul de pe site-ul Ministerului Sănătății.

Solicitanţii pot depune direct sau prin poştă cererile, în intervalul 15-29 decembrie.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago