Sponsorizat
Categories: Sanatate

Baciu: La CNAS funcţionează de astăzi un “Task Force” pentru combaterea cancerului

Sponsorizat
Sponsorizat


Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, a anunţat că la nivelul instituţiei funcţionează de marţi un “Task Force” pentru combaterea cancerului în România format din reprezentanţi ai instituţiei şi medici implicaţi în lupta cu această boală.
“Începem prin a realiza o cartografiere clară a tuturor serviciilor medicale existente în domeniul oncologiei, de la cele preventive la cele de tratament, de la medicina primară şi ambulatorie la serviciile medicale spitaliceşti. Vom analiza şi serviciile medicale conexe de suport pentru fiecare judeţ în parte. Pasul doi constă în definirea foarte clară a serviciilor medicale pe care ne dorim să le avem, noi ca ţară, pe viitor. Vom proiecta în mod realist şi pe baze ştiinţifice nevoia de servicii de oncologie pentru următorii 5 ani, astfel încât reformarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor să fie realizată în mod sustenabil. Pentru a construi un sistem de sănătate modern, european, în România, trebuie să ştim unde ne aflăm astăzi. Începem cu domeniul oncologiei. După ce vom avea o imagine clară asupra situaţiei actuale, vom şti mai bine ce şi unde lipseşte”, a scris medicul Andrei Baciu, pe Facebook.

Preşedintele CNAS spune că “trebuie să lucrăm eficient, transparent şi cu viziune pentru a face din România o ţară ca afară”, pentru că “o Românie mai sănătoasă, un sistem modern şi eficient de sănătate nu se construiesc de la sine”.

Reprezentantul CNAS a precizat și că în primul semestru al anului în Programul naţional de oncologie erau înregistraţi 143.033 pacienţi, dintre care 28.457 de pacienţi (o cincime dintre pacienţii oncologici) la Bucureşti, Cluj (11.661 pacienţi), Iaşi (8.078), Timiş (7.340), Ialomiţa (605) şi Tulcea (475).

“Dorinţa şi speranţa mea este de a face tot ceea ce putem astfel încât pacienţii şi asiguraţii din România să aibă acces cât mai rapid la servicii medicale cât mai apropiate de standarde europene. (…) Important de menţionat este faptul că acest demers nu dublează activităţile sau rolurile pe care le au alte grupuri de lucru. Noi vom face în continuare tot ce ţine de CNAS pentru implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere al cancerului în România”, a mai transmis Andrei Baciu.

El a afirmat că Task Force-ul are ca obiectiv definirea unei imagini cât mai clare a serviciilor oferite astăzi, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pacienţilor oncologici, cât şi stabilirea unui plan sustenabil pentru accesul echitabil şi nediscriminatoriu al asiguraţilor la serviciile medicale, investigaţiile şi tratamentele decontate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

9 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

16 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago