Sponsorizat
Categories: Sanatate

Care sunt beneficiile vaccinării antigripale. Anual sunt circa 50 de milioane de cazuri de gripă în UE

Sponsorizat
Sponsorizat


Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară, pe parcursul lunii septembrie, activităţi de informare, educare şi comunicare în cadrul Campaniei Luna Naţională de Informare despre Boli Transmisibile.
Potrivit unui comunicat al INSP, gripa, deşi de cele mai multe ori este considerată o afecţiune banală, este o boală infecţioasă foarte contagioasă, cu morbiditate şi mortalitate semnificative, fiind responsabilă pentru până la 50 de milioane de cazuri simptomatice în fiecare an în Uniunea Europeană/Spaţiul Economic European şi de 15.000-70.000 de decese pe an.

“Vaccinarea este cea mai eficientă formă de prevenire a gripei. Acoperirea vaccinală pentru gripă în unele ţări europene, inclusiv România, este sub ţinta recomandată de 75% pentru vârstnici, cu toate că această intervenţie de sănătate publică previne în jur de 37.000 de decese în Uniunea Europeană, în fiecare an”, susţine sursa citată, potrivit Agerpres.

În România, de la începutul sezonului gripal 2022-2023 au fost raportate 3900 de cazuri de gripă confirmată de laborator şi au fost înregistrate 97 de decese. Până în data de 21.05.2023 au fost vaccinate antigripal 1.486.600 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, virusul COVID-19 a apărut la sfârşitul anului 2019 şi s-a răspândit foarte rapid, cauzând, la nivel global, până în data de 17 mai 2023, 766.440.796 de cazuri şi 6.932.591 de decese. Conform INSP, pe teritoriul României, în anii 2020 şi 2021, au fost înregistrate 1.813.823 de cazuri şi 58.971 de decese.

“Ţinând cont de circulaţia concomitentă a celor două virusuri, vaccinarea antigripală este şi mai importantă deoarece co-infecţia virus gripal-SARS-COV-2 poate avea o evoluţie severă, în special la grupele populaţionale vulnerabile”, afirmă INSP.

Beneficiile vaccinării antigripale sunt:


prevenirea îmbolnăvirii;
diminuarea severităţii şi scurtarea duratei bolii: forme uşoare de scurtă durată (1-2 zile);
reducerea semnificativă a spitalizărilor şi a deceselor cauzate de gripă şi pneumonii;
reducerea numărului consultaţiilor şi a vizitelor la domiciliu;
reducerea numărului solicitărilor la serviciile de ambulanţă;
reducerea numărului de concedii medicale acordate pentru gripă şi infecţii respiratorii acute;
reducerea folosirii antibioticelor în afecţiunile compatibile cu gripa.

Beneficiază de vaccinarea antigripală gratuită persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 de ani, aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane, copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 35 de luni, gravidele, medici, cadre sanitare medii şi personal sanitar auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, persoanele, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt, toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani. 

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago