Sponsorizat
Categories: Sanatate

Curtea de Conturi, despre gestionarea pandemiei de COVID: Au fost deficienţe în asigurarea medicamentelor, cu efect asupra pacienţilor

Sponsorizat
Sponsorizat


Ministerul Sănătăţii s-a preocupat constant de asigurarea resurselor necesare, însă unele acţiuni au fost întreprinse cu întârziere, ceea ce a avut efect asupra pacienţilor şi spitalelor, arată rezultatele unui audit realizat de Curtea de Conturi, privind pandemia cu COVID-19. 
”În cadrul unei misiuni de audit al performanţei privind asigurarea unităţilor sanitare cu medicamente specifice în tratamentul afecţiunilor asociate Covid-19, Curtea de Conturi a evaluat modul în care Ministerul Sănătăţii şi instituţiile sanitare responsabile din subordine au gestionat, în perioada pandemiei, resursele de medicamente, pentru a se asigura că acestea răspund nevoilor pacienţilor. Potrivit concluziilor auditului, Ministerul Sănătăţii a avut o preocupare relativ constantă în asigurarea cadrului legislativ specific pandemiei Covid-19, însă unele planuri de acţiune au fost întreprinse cu întârziere, ceea ce a avut efect asupra accesului pacienţilor la cele mai adecvate forme de tratament şi la pregătirea spitalelor pentru asigurarea îngrijirii pacienţilor critici”, a transmis Curtea de Conturi, luni, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că centrele de evaluare Covid-19 au fost create cu întârziere faţă de debutul pandemiei, ”ceea ce a condus la suprasolicitarea unităţilor medicale spitaliceşti”.

”Cantităţile de medicamente specifice în tratamentul afecţiunilor asociate Covid-19 comandate au fost dependente, potrivit clauzelor din acordurile cadru, de cantităţile pe care furnizorul le avea disponibile în ţară la data semnării contractelor subsecvente, iar în cazul medicamentelor achiziţionate prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene, de cantitatea repartizată României pe anumite criterii”, a mai transmis sursa citată.

Curtea de Conturi notează că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat cinci tipuri de medicamente necesare pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19, în valoare de 1.242.421 mii lei, din care achiziţia medicamentului Remdesivir reprezintă 73% din totalul achiziţiilor efectuate.

 ”Potrivit auditorilor, neasigurarea de către Minister, în anumite perioade, a cantităţii adecvate de medicamente necesare tratării pacienţilor Covid-19, precum şi modificarea continuă a protocoalelor terapeutice, sunt factori care au influenţat stocurile existente la nivel naţional şi modul de distribuire a medicamentelor.  De asemenea, lipsa monitorizării detaliate de către Ministerul Sănătăţii a stocurilor cu medicamente specifice Covid-19 sau suport Covid-19, respectiv antivirale, antiinflamatorii şi imunomodulatoare existente la unităţile sanitare spitaliceşti a afectat următoarele achiziţii de medicamente specifice şi, implicit, asigurarea unei corespondenţe a necesarului pentru fiecare tip de medicament”, a mai transmis Curtea de Conturi.

Potrivit instituţiei, ”modul de repartizare către unităţile sanitare a medicamentelor achiziţionate de către Minister pentru tratarea pacienţilor Covid-19 s-a realizat în funcţie de criteriile recomandate de către Comisia de boli infecţioase din cadrul Ministerului Sănătăţii, însă aceste criterii au avut un caracter general, nu criterii specifice fiecărui tip de medicament. În baza analizei efectuate, auditorii au constatat că repartiţia medicamentelor achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii către unităţile sanitare a avut impact asupra evoluţiei pandemiei Covid – 19”.

”În contexul pandemic, resursele fizice au fost reorganizate pentru a răspunde nevoilor pacienţilor cu Covid-19, prin reorganizarea unităţilor de sănătate şi desemnarea spitalelor, secţiilor de spital sau a unităţilor de ambulatoriu ca unităţi Covid-19 în detrimentul serviciilor non-Covid, cele neurgente fiind adesea amânate. La nivelul Ministerului Sănătăţii s-a realizat adaptarea numărului de paturi ATI la necesităţile urgente pandemice şi a capabilităţii unităţilor medicale declarate Covid-19 de a face faţă pandemiei, aspect ce a avut impact negativ asupra serviciilor medicale non-Covid. Un element important a constat în lipsa unui plan de gestionare a spaţiilor spitaliceşti care să asigure în prealabil spaţiu suficient şi special pentru tratamentul pacienţilor cu Covid-19, ceea ce a afectat capacitatea actului  medical  privind tratamentul pacienţilor cu Covid-19”, se mai arată în comunicatul de presă.

Curtea de Conturi a formulat şi o serie de recomandări:


Monitorizarea adecvată a stocurilor de medicamente Covid-19;
Evaluarea impactului măsurilor dispuse prin planurile de acţiune pentru a determina gradul de eficienţă şi eficacitate al acestora;
Fundamentarea bugetului alocat pentru ,,Rezerva Ministerului Sănătăţii” să se efectueze pe baza unei analize realiste şi a unei strategii definite la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se evita indisponibilizarea unor fonduri alocate;
Constituirea unui grup de monitorizare a medicamentelor cu aprovizionare deficitară care să utilizeze o abordare cu mai multe părţi interesate pentru a preveni eventualele lipsuri de medicamente, astfel încât să se efectueze o supraveghere a ofertei şi cererii de medicamente şi să se identifice medicamentele alternative;
Constituirea şi revizuirea Rezervei de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide şi alte materiale specifice pentru situaţii speciale, cu respectarea cantităţilor de produse tehnico-medicale prevăzute de actele normative incidente;
Elaborarea şi implementarea unei proceduri/metodologii de repartizare a medicamentelor din Rezerva Ministerului Sănătăţii pentru situaţii speciale precum şi de monitorizare a modului de utilizare a acestor medicamente.

Sinteza raportului de audit al performanței privind asigurarea unităților sanitare cu medicamente specifice în tratamentul afecțiunilor asociate Covid-19, pentru perioada 01.03.2020 – 01.03.2022, la Ministerul Sănătății, poate fi accesată AICI.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

3 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

5 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago