Sponsorizat
Categories: Sanatate

Lansare acțiune vaccinare anti-HPV. Rafila: Circa 1.700 de femei mor anual în România de cancer de col uterin

Sponsorizat
Sponsorizat


Vaccinul anti HPV este unul dintre cele mai bune, rezistente, cu foarte puţine reacţii adverse, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la un eveniment prilejuit de lansarea acţiunii de vaccinare HPV.
“Începând cu anul 2008 în România s-a introdus vaccinarea anti HPV şi care la acea dată a fost un mare eşec. (…) Doar 2,6 % din fetele eligibile au fost vaccinate complet, cu trei doze de vaccin. Statul român a făcut atunci un efort important – s-au achiziţionat 330.000 de doze de vaccin. (…) Până la urmă campania a eşuat şi a trebuit să lucrăm foarte serios la înlăturarea daunelor şi la schimbarea mentalităţii publice. În 2009 a urmat o campanie de informare, care a inclus pentru prima dată şi medicii de familie şi epidemiologii. (…) A urmat o perioadă neagră care a dus la scoaterea acestui vaccin din programul naţional, între 2009 – 2010 şi vreo opt ani nu s-a întâmplat nimic. Singura soluţie pentru părinţi sau pentru femeile aflate la o vârstă când vaccinul este recomandat era să şi-l procure de la farmacie”, a explicat ministrul Sănătăţii, la dezbaterea organizată la Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că în anul 2018 iniţiativa a fost reluată.

“Am ajuns în anul 2018, când ne-am gândit să facem ceva, din punct de vedere profesional, să schimbăm lucrurile şi să creştem încrederea în vaccin şi în vaccinare. Toate legendele urbane sau suburbane care existau legate de impactul vaccinării anti HPV – sterilitate, încurajarea debutului vieţii sexuale, alte lucruri de genul ăsta, care nu aveau niciun fel de legătură cu vaccinarea anti HPV – au fost demontate în primul rând de siguranţa şi eficacitatea acestui vaccin. În momentul de faţă discutăm de unul dintre cele mai bune vaccinuri, în general, rezistente, cu foarte puţine reacţii adverse, foarte bine tolerat şi în care părinţii încet încet au ajuns să aibă încredere. deci, încet, încet, încrederea a crescut, pe măsură ce a trecut timpul, şi acum a ajuns în România încât 100.000 de fete şi de femei sunt vaccinate anti HPV. Pasul următor a reprezentat compensarea accesului la vaccin şi accesul la vaccinare inclusiv pentru băieţi”, a transmis ministrul Rafila.

 Potrivit lui Rafila, circa 1.700 de femei mor anual în România de cancer de col uterin.

Cine beneficiază de compensarea vaccinului

Fetele, dar, de la finalul acestui an, și băieții cu vârste între 11 și 18 ani se vor putea vaccina gratuit anti-HPV.

“Până la finalul anului intră în vigoare compensarea integrală pentru fete și pentru băieți până la vârsta de 18 ani inclusiv, iar pentru femeile cu vârsta între 19 și 45 de ani, o compensare de 50% – este recomandarea Comitetului național de Vaccinologie, pe care o punem în practică”, a mai precizat ministrul Alexandru Rafila.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

6 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

14 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago