Connect with us

Sanatate

Medic, despre efectele băuturilor energizante la copii: “Creşte tensiunea, frecvenţa cardiacă. E ca la mașină, dacă pui combustibil de avion, o să bubuie”

Tudor Calinescu

Published

on

Medic, despre efectele băuturilor energizante la copii: "Creşte tensiunea, frecvenţa cardiacă. E ca la mașină, dacă pui combustibil de avion, o să bubuie"


Un medic specializat în diabet, nutriţie şi boli metabolice atrage atenţia asupra efectelor pe care le pot avea energizantele în corpul copiilor şi al tinerilor, mai ales dacă sunt consumate în exces. 
Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, a atras atenţia asupra efectelor pe care le pot avea energizantele în corpul copiilor şi al tinerilor, mai ales dacă sunt consumate în exces. Dr. Negru spune că tinerii şi copiii nu au nevoie de astfel de băuturi, pe care le numeşte bombe calorice cu multă energie în volum foarte mic, cu eliberare rapidă. Creşterea bruscă a glicemiei, agitaţie, creşterea tensiunii, sunt doar câteva dintre efecte, spune medicul.

„Hai să ne gândim un piculeţ! Mai ţineţi minte că era pe vremuri o tâmpenie de reclamă: ”Părinţi, daţi copiilor dulciuri!” Hai să le stricăm dinţii, hai să-i îngrăşăm, hai să-i agităm şi aşa mai departe.

Ce sunt aceste energizante? Cafeină şi glucoză. Păi copilul e şi aşa agitat, îi mai trebuie să se mai agite? Păi, o să spuneţi: ”Are nevoie, că se duce la şcoală să înveţe mult”. Foarte bine, nimeni nu-l împiedică să înveţe, cafeina nu face decât să stoarcă ultimele rezerve de energie din celulă. În condiţiile în care, ca să înveţi foarte bine, nu trebuie decât să faci din când în când pauză şi să alternezi stresul psihic al învăţatului cu stresul fizic al alergatului. Te opreşti din învăţat, faci câteva genuflexiuni, câteva mişcări sau poţi să alergi de trei ori în jurul blocului, ai încărcat bateriile şi te apuci din nou de învăţat, nu ai nevoie de aşa ceva. Sunt păcătoase, sunt păguboase, sunt rele”, a explicat dr. Doru Negru, pentru News.ro.

Medicul spune că și energizantele au ajuns o modă printre tineri, alături de tutun, droguri şi alcool, dar subliniază că tinerii și copiii nu au nevoie de așa ceva.

„Dacă nu ai energizantul la tine, nu eşti bun, e aceeaşi poveste şi cu drogurile, şi cu alcoolul, şi cu ţigările. Nu este nevoie, tinerii nu au nevoie, nu avem nevoie de aşa ceva. Sunt bombe calorice care au multă energie în volum foarte mic, cu eliberare rapidă. Te agită, îţi creşte glicemia până în pod, tot ce nu arzi se depune dar până apucă să se depună ai o agitaţie de nu se poate. Chiar nu merită, nu avem nevoie. Creşte tensiunea, creşte frecvenţa cardiacă, nu merită, vedeţi, este povestea aceea, toţi avem maşină, dacă la maşina diesel pe care o avem ai să pui combustibil de avion, o să bubuie, nu avem nevoie de aşa ceva.

Noi suntem făcuţi să mâncăm alimente de calitate proastă, cu o calitate relativ mică de principii alimentare într-un volum relativ mare, pe care organismul nostru, încet, încet în timp, să le absoarbă în cantitate relativ mică în timp relativ lung. În momentul în care ai să vii cu o cantitate mare de hidraţi de carbon dintr-o dată, creşte glicemia până în pod, creşte tensiunea până în pod şi aşa mai departe”, a mai explicat medicul.

Precizările vin în contextul în care preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis a anunţat recent că a depus în Parlament două proiecte de lege care prevăd interzicerea de la comercializare către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sanatate

Topul celor mai cunoscuți medici oncologi din Cluj

Alex Campian

Published

on

Medici oncologi Cluj Institutul Oncologic Ion Chiricuță

Salvatori de vieți și mândria Clujului

Cluj-Napoca este astăzi unul dintre cele mai importante centre oncologice din România. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” formează o adevărată școală de excelență, unde activează unii dintre cei mai respectați medici oncologi, chirurgi și radioterapeuți ai țării. Ei sunt nu doar salvatori de vieți, ci și profesori dedicați și cercetători implicați în descoperirea de noi tratamente împotriva cancerului.


Lideri și profesori de renume

  • Prof. univ. dr. Alexandru Irimie – Rector UMF „Iuliu Hațieganu”, fost director al IOCN, chirurg oncolog specializat în cancere digestive și de țesuturi moi.

  • Prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu – fost ministru al Sănătății, oncolog recunoscut internațional, implicat în cercetări privind cancerele ginecologice.

  • Prof. dr. Tudor Eliade Ciuleanu – profesor emerit, președinte al Comitetului de tumori pulmonare, cu expertiză în multiple domenii oncologice.

  • Prof. dr. Călin Căinap – profesor universitar, specialist în terapii sistemice pentru cancere digestive, pulmonare și ginecologice.


Chirurgie oncologică de elită

  • Conf. dr. Cosmin Ioan Lisencu – coordonator de secție la IOCN, conferențiar UMF.

  • Șef lucrări dr. Codruț Nistor-Ciurbă – intervenții complexe în tumori mamare și digestive.

  • Șef lucrări dr. Marius Emil Pușcaș – coordonator Chirurgie Oncologică II, specializat în patologie mamară și colorectală.

  • Șef lucrări dr. Ioan-Cătălin Vlad – expert în chirurgie laparoscopică și oncologică.

  • Dr. Alexandru Necula – specializat în oncologie digestivă și chirurgie hepato-bilio-pancreatică.

  • Șef lucrări dr. Maximilian Muntean – chirurgie oncologică și cercetare multidisciplinară.

  • Asist. univ. dr. Vlad Alexandru Gâta și Asist. univ. dr. Dindelegan Maximilian George – noua generație de chirurgi formați la UMF Cluj.


Oncologie medicală

  • Șef lucrări dr. Andra Meșter – coordonator secție oncologie medicală.

  • Dr. Cristina Ligia Cebotaru – medic primar, doctor în științe medicale, cu experiență în imunoterapii și tumori rare.

  • Dr. Milan-Paul Kubelac – coordonator Oncologie Medicală II, implicat în trialuri clinice internaționale.

  • Dr. Alexandra Gherman – oncologie bronhopulmonară și digestivă, cercetare clinică.

  • Asist. univ. dr. Sur Daniel-Genel – tratamente pentru tumori digestive și melanom.

  • Dr. Dana Iancu, Dr. Carmen Floareș, Dr. Ovidiu Bochiș, Dr. Iulia Monica Groza – specialiști dedicați terapiilor sistemice moderne.

  • Conf. dr. Claudia Burz – oncologie medicală și imunologie clinică, implicată în îngrijiri suportive.


Radioterapie

  • Dr. Daniela Laura Martin – coordonator al Laboratorului de Radioterapie IOCN, expert în tratamente moderne.

  • Dr. Domnica Carpov – specializată în tumori ORL și limfoame.

  • Dr. Laszlo Istvan Peter – radioterapie externă și brahiterapie pentru tumori ginecologice.

  • Dr. Ovidiu Coza – radioterapie și oncologie medicală cu experiență vastă.

  • Dr. Alexandra-Timea Kirsch, Dr. Alina Simona Muntean, Dr. Zsolt Fekete, Dr. Dana Cernea, Dr. Elisabeta Ciuleanu, Dr. Petronela Rusu – echipa multidisciplinară ce asigură tratamente integrate.

  • Prof. dr. Viorica Nagy – șef de secție, specializată în radio-chimioterapia cancerelor ginecologice.


Oncologie pediatrică

  • Dr. Rodica Voichița Cosnarovici – șefă de secție Oncopediatrie, cu rol major în diagnostic și tratament pentru copiii cu cancer.

  • Dr. Emilia Mihuț – hematologie-oncologie pediatrică, competențe în îngrijiri paliative.

  • Dr. Elena Diana Olteanu – supraspecializare în oncologie pediatrică, implicată în trialuri clinice.

  • Dr. Doina Paula Pruteanu – oncologie pediatrică și tumori cerebrale.


Concluzie

Acești medici nu sunt doar specialiști de renume, ci și pilonii unui centru de excelență recunoscut la nivel internațional. Prin profesionalism, empatie și inovație, ei reprezintă cu adevărat mândria Clujului și oferă speranță pacienților din întreaga țară.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sanatate

Alertă alimentară: un lot de salată cu icre retras de la vânzare din cauza bacteriei Listeria

Alex Campian

Published

on

Salată de icre retrasă din supermarketurile Kaufland, risc de contaminare cu Listeria

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la vânzare a unui lot de Salată de icre de crap, produs de SC Doripesco Prod SRL.

Produsul vizat are următoarele detalii:

  • Denumire: Salată de icre de crap

  • Gramaj: 190 g

  • Număr lot: 05.09.2025

  • Termen de valabilitate: 20.10.2025

  • Comercializare: supermarketurile Kaufland

Decizia a fost luată după ce a fost identificat un risc de contaminare cu Listeria monocytogenes, o bacterie periculoasă pentru sănătatea consumatorilor.

Recomandările autorităților

Clienții care au achiziționat produsul sunt sfătuiți să nu îl consume și să îl returneze la magazinele Kaufland până la data de 5 octombrie 2025, unde vor primi contravaloarea acestuia, sau să îl distrugă.

ANSVSA reamintește consumatorilor importanța verificării atente a etichetelor și a termenelor de valabilitate pentru produsele perisabile.

Salată de icre retrasă din supermarketurile Kaufland din cauza bacteriei Listeria

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom