Connect with us

Sanatate

Salvează o inimă! Alexandru luptă cu cancerul de la 2 ani. Drama unui tânăr care nu se lasă răpus de boală

Tudor Calinescu

Published

on

Salvează o inimă! Alexandru luptă cu cancerul de la 2 ani. Drama unui tânăr care nu se lasă răpus de boală


Alexandru are 19 ani și se luptă cu o formă rară de cancer la coloana vertebrală. Suntem martorii unui dans al durerii și al speranței, o călătorie zbuciumată a unei familii care nu a încetat niciodată să se agațe de speranță, chiar și în cele mai întunecate clipe. Elena și fiul ei Alexandru, au fost loviți de soartă într-un mod care depășește cu mult înțelegerea multora dintre noi.
Tânărul a trecut prin momente de paralizie timp de un an, dar a supraviețuit. Anii copilăriei i-au fost marcați însă de durere, suferință, disperare, dar și speranță, determinare, credință.

,,Se spune că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce. De 17 ani ne ducem crucea fără să îl întrebăm pe Cel de Sus ,,De ce?”, pentru că știm că nu de acolo vine suferința lui Alex. Dar parcă e prea mult, prea multă durere, disperare și frică în viața unui copil care suferă de cancer de la 2 ani. A căzut, s-a ridicat, a învins, a luat-o de la capăt din nou. Am trecut de la agonie la extaz și invers de atât de multe ori încât nici nu mai știu cum e să te bucuri. În viața noastră răul se repetă iar și iar. Doar puterea și dorința aprigă a lui Alex de a trăi ne face să nu ne pierdem mințile. Aceasta este frica cea mai mare, să nu ne pierdem mințile în încercarea disperată de a-i oferi lui Alex o viață normală.” Este mărturia emoționantă a unei mame care își îngrijește copilul bolnav de cancer de când avea doi ani. 

Alexandru nu s-a clintit în fața a trei recidive dureroase ale maladiei. În prezent, un al patrulea atac al bolii a adus apariția a trei tumori de dimensiuni milimetrice pe coloana vertebrală. Medicii oncologi de la clinica unde s-a tratat în tot acest timp i-au recomandat să reînceapă ședințele de chimioterapie și radioterapie. Familia tânărului, atât de greu încercat de soartă, a epuizat însă de-a lungul anilor orice resurse financiare și nu își mai permite să susțină un tratament atât de costisitor. 75.000 de euro, de atât are nevoie Alexandru ca să continue bătălia vieții lui. 

,,Toată copilăria mea a fost o luptă pentru supraviețuire, iar pentru părinții mei a fost o luptă să găsească soluții pentru a plăti toate tratamentele. Mă rog la Dumnezeu să găsească o soluție. Cu siguranță nu mă va abandona și va acționa prin oameni, pentru că am 19 ani și vreau să trăiesc.” Este dorința și visul lui Alexandru, să nu mai aibă grija bolii, a recidivelor, a tratamentelor, a lipsurilor materiale care îi pot pune viața în pericol.

,,Trăim cu incertitudine de atâția ani. A devenit un stil de viață, chiar dacă e cumplit de greu. Are atât de multe vise și dorințe, dar acum vrea doar să se vindece. Nu se vaită, nu se victimizează, tot ce își dorește este să fie un copil normal, să nu rămână imobilizat într-un scaun cu rotile. Tot ce ne dorim noi ca părinți este să trăiască și să poată lăsa în spate copilăria furată de această boală cruntă,” ne-a mărturisit Elena, mama lui Alexandru. 
În speranța că va putea începe cât mai curând o nouă etapă de  tratament, familia lui Alexandru a apelat la Asociația Salvează o inimă, care a deschis urgent o campanie de strângere de fonduri.

,,Suntem alături de el de mai mulți ani. Comunitatea noastră se mobilizează rapid, sper să o facă și acum pentru a-l putea ajuta pe acest tânăr să-și continue bătăliile cu boala. În acest moment are nevoie de 75.000 de euro, o sumă greu de adunat pentru o familie simplă atât de greu încercată. Cu sprijinul oamenilor de bine și al companiilor care ne sunt alături în astfel de campanii umanitare, sperăm să strângem în timp util suma necesară începerii tratamentului,” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă. 

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/alex-ene/

Denumirea entității: Asociația “SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont bancar (IBAN):

Cont în RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont în Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

Cont în USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să menționați “Alexandru Ene” în detaliile plății.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sanatate

🏥 Spitalul Județean Cluj accelerează lupta cu cancerul

Alex Campian

Published

on

Echipamente de 2 milioane de euro pentru diagnostic rapid și tratament personalizat

Potrivit AGERPRES, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca face un pas major în lupta cu cancerul, după finalizarea unui proiect de aproximativ 2 milioane de euro, destinat modernizării Laboratorului de Genetică și a Laboratorului de Anatomie Patologică, prin dotarea acestora cu aparatură medicală de ultimă generație.

Proiectul a fost derulat de SCJU Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, și are ca obiectiv principal diagnosticarea precoce a cancerului, stabilirea profilului tumoral și aplicarea unor tratamente personalizate, adaptate fiecărui pacient.

Tehnologie de ultimă generație pentru depistarea cancerului

În cadrul investiției, Laboratorul de Genetică Medicală a fost dotat cu echipamente esențiale pentru analiza moleculară avansată: extractor ADN, aparat Real Time PCR, secvențiator NGS, aparat PCR și hotă cu flux de aer laminar. Aceste dotări permit identificarea rapidă a mutațiilor genetice și stabilirea precisă a profilului tumoral.

În paralel, Laboratorul de Anatomie Patologică a beneficiat de o modernizare completă, fiind echipat cu procesator automat de țesuturi, stație de includere la parafină, colorator automat, microtom, microscoape performante, scanner pentru lame microscopice și sisteme moderne de imunohistochimie și citologie.

Managementul SCJU: diagnostic precoce înseamnă vieți salvate

„Finalizăm cu succes un proiect esențial pentru diagnosticul precoce și tratamentul personalizat al pacienților oncologici. Această investiție ne permite rafinarea diagnosticului și creșterea calității actului medical”, a declarat Claudia Gherman, managerul SCJU Cluj-Napoca, la încheierea proiectului.

Reprezentanții spitalului subliniază că vor continua să valorifice finanțările europene nerambursabile disponibile prin programe dedicate sănătății, pentru a sprijini pacienții oncologici și a crește șansele reale de vindecare.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Ministerul Sănătății, în vizită la Cluj: Chirurgia robotică deschide o nouă etapă la Spitalul Municipal

Stefania Heinz

Published

on

Sistemul medical clujean face un pas important spre viitor. Spitalul Municipal Cluj a intrat oficial în era chirurgiei robotice, odată cu instalarea și utilizarea primului sistem robotic chirurgical din istoria unității. Achiziția a fost realizată cu finanțare de la Ministerul Sănătății, marcând una dintre cele mai moderne investiții în tehnologie medicală disponibilă în prezent în Europa.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a aflat la Cluj pentru a vedea personal modul în care această tehnologie de vârf este integrată în practica medicală de zi cu zi. Potrivit acestuia, chirurgia robotică nu mai este un concept futurist, ci o realitate care schimbă standardele intervențiilor chirurgicale în România.

Tehnologie de top, beneficii directe pentru pacienți

Robotul chirurgical reprezintă mult mai mult decât un echipament spectaculos. Este un instrument de precizie, control și siguranță, menit să îmbunătățească calitatea actului medical. Intervențiile realizate cu ajutorul platformei robotice permit manevre mai fine, riscuri reduse și o recuperare mai rapidă pentru pacienți.

„Este prezentul pe care îl punem în mâinile medicilor, pentru intervenții mai sigure, mai precise și cu șanse reale de recuperare mai bune pentru pacienți”, a transmis ministrul.

Spitalele publice intră în liga centrelor europene

La Spitalul Municipal Cluj se derulează o serie de proiecte majore, susținute prin Ministerul Sănătății, fonduri europene și bugetul local. Printre acestea se numără:

  • programe pentru reducerea infecțiilor nosocomiale,

  • digitalizarea fluxurilor medicale,

  • modernizarea secțiilor,

  • dotarea cu echipamente esențiale pentru siguranța pacienților.

Robotul chirurgical completează această transformare, poziționând Clujul în rândul centrelor medicale care lucrează deja la nivel european.

Tehnologia prinde viață prin oamenii care o folosesc

Vizita ministrului a vizat și partea de integrare operațională: instruirea echipelor, adaptarea protocoalelor, formarea specialiștilor și modul în care tehnologia este utilizată la potențial maxim.

„Când vezi acest sistem în funcțiune, înțelegi că limitele nu mai sunt date de tehnologie, ci de ambiția și profesionalismul oamenilor. Iar la Cluj, această ambiție se vede”, a subliniat Alexandru Rogobete.

Aprecieri pentru echipa medicală și administrația locală

Ministrul Sănătății a felicitat conducerea spitalului – în special pe managerul Prof. Dr. Nicolae Constantea – pentru deschidere, implicare și performanță. De asemenea, a mulțumit Primăriei Cluj-Napoca pentru colaborarea excelentă în dezvoltarea serviciilor medicale la nivel local.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom