Sponsorizat
Categories: Social

Apar sensuri UNICE pe ”mini centura” Mărginasă – Moților! ”Doreii” din Comisia de Circulație din Primăria Cluj-Napoca s-au trezit?

Sponsorizat
Sponsorizat

Strada Mărginașă a fost prezentată de primarul Emil Boc drept salvarea pentru traficul pe axa Zorilor – Calea Moților – Grigorescu, dar după câteva zile s-a demonstrat că în Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Cluj-Napoca nimeni nu gândește. ”Mini centura” Zorilor – Moților a devenit un coșmar pentru șoferi. Era la mintea cocoșului că o stradă cu o bandă nu poate prelua zilnic sute, dacă nu mii de mașini. În ultima vreme a fost acolo un haos de nedescris. Șoferii circulau și pe trotuare, pentru că nu încap două mașini pe acele ulițe. 
După ce a fost arătat cu degetul, primarul Boc vine acum cu o nouă soluție, benzi unice. Era la mintea cocoșului că acestea trebuiau implementate de la început.”Pentru sens unic pe strada Mărginașă, pe tronsonul Hasdeu – Prunilor, am avut 9 sesizări de la cetățeni, ieri am avut o primă discuție la Comisia de Circulație, și am conturat, ca de duminică, dar mai precis de luni, când vor exista și marcajele, să avem așa: sens unic la urcare pe tronsonul cuprins între Bogdan Petriceicu Hașdeu și strada Prunilor, iar sens unic la coborâre din Zorilor spre strada Remtea și aici se discută acum la nivel de prioritate spre strada Hașdeu. Colegii mei fac simulările și vor lua decizia. Clujenii să meargă să testeze de duminică”, a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local. Strada Prunilor și strada Mărginașă sunt de fapt niște ulițe din vechiul Cluj, care au fost asfaltate și au numai o bandă. Primarul Emil Boc a lăsat să se înțeleagă că aceste drumuri ar putea juca rolul unei mini-centuri Zorilor – Calea Moților. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago