Sponsorizat
Categories: Social

Avocatul primarului fugar Cătălin Cherecheş: „Nu vă ascund că sunt exercitate nişte căi legale de atac”

Sponsorizat
Sponsorizat

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare, este dat dispărut în continuare, iar avocatul său a dat primele declarații în acest caz. „De azi, avem o hotărâre judecătorească definitivă, care produce efecte. Ea trebuie pusă în executare. Nu vă ascund împrejurarea că sunt exercitate nişte căi legale de atac, una dintre ele fiind strămutarea, care urmează să aibă termen de judecată, iar în ipoteza în care o astfel de strămutare ar fi admisă, hotărârea de astăzi va fi anulată şi apelul rejudecat.
De asemenea, o mică observaţie, dincolo de obligativitatea tuturor de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă nu putem să nu remarcăm că totuşi ea are o aparenţă de vădită nelegalitate, dată fiind incompatibilitatea unui judecător din completul de judecată.Dincolo de profesionalismul doamnei judecător pe care nimeni nu-l contestă, niciun judecător din România nu ar putea să dea o soluţie imparţială, în condiţiile în care soarta penală şi libertatea până la urmă a mamei doamnei judecător depinde exact de procurorul care instrumentează dosarul mamei şi de către procurorul care a făcut trimiterea în judecată a domnului Cherecheş în 2016.Cu siguranţă sunt şi alte opţiuni legale, una dintre ele fiind o cale extraordinară prevăzută în mod expres de lege, exact pentru astfel de situaţii în care hotărârea este dată de un complet care nu este constituit legal, existând un caz de incompatibilitate. Mă refer la o contestaţie în anulare pe care legea o prevede”, a precizat avocatul Răzvan Doseanu, în direct la Antena 3 CNN.Întrebat dacă ia în calcul varianta ca primarul Cătălin Cherecheş să fi plecat din ţară sau să se ascundă şi să nu vrea să meargă să se predea, avocatul a precizat: „Sper să nu fie valabilă o astfel de ipoteză, pentru că nu este benefică nimănui”.Amintim că Cherecheș a fost dat în urmărire pe site-ul oficial al Poliției Române și nu răspunde la telefon!„Astăzi, 24 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit de la instanţa competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”, a transmis IPJ Maramureş.

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago