O tânără venită la Cluj ca studentă (a terminat două facultăți și un masterat) și-a pus  sufletul pe masă, explicând de ce simte că trebuie să plece din Cluj-Napoca.Ideea unui credit de 150.000 de euro pentru un apartament o sperie de moarte, dar nu e numai atât. ”Nu numai despre imobiliare este vorba, ci mai degrabă de tot: trafic, calitatea vieții, creșe, grădinițe, parcuri, oameni. Am discutat cu colegi, cu prieteni – toată lumea pare în negare. Mi se pare că cei veniți în Cluj de prin alte părți (cu care am discutat eu) au impresia că odată veniți aici, nu mai e altă cale”, a scris aceasta în postarea de pe portalul Reddit.
”Un nou început, însă nu la Cluj?Scriu această postare din postura de ”vinitură” la Cluj. Am pus prima oară piciorul în acest oraș în 2017, iar pe lângă cele 2 trolere pline cu haine și tigăi am venit și cu o tolbă cu ambiții și vise. Pe majoritatea le-am realizat: am terminat 2 facultăți și un master, am construit o relație de 5 ani minunată împreună cu un om lângă care vreau cu toată ființa mea să îmbătrânesc, am în prezent un loc de muncă la o corporație cu un salariu relativ ok, iar conturile de investiții și de economii mă liniștesc financiar.”Ce ar putea să te supere?”, ați zice. Ei, bine… Clujul.În ultima vreme, simt că am nevoia asta să prind rădăcini undeva. Am călătorit destul de mult în ultimii 3-4 ani, am întâlnit oameni extraordinari și am trăit experiențe la care visam în adolescență. Dar… am început să simt că am nevoie de un loc pe care să-l numesc „acasă”. La Cluj nu am simțit asta până acum, încă am impresia că sunt aici tranzitoriu. Poate de un an jumătate de când m-am mutat împreună cu partenerul meu pot spune că sunt în sfârșit mai liniștită, iar acest fapt se datorează în mare parte faptului că avem un proprietar foarte ok și ne lasă în pace – sentiment pe care nu l-am avut niciodată în trecut, fiind de multe ori forțată să schimb chiriile des din cauza proprietarilor sau a condițiilor din apartamentele în care am stat.Sentimentul ca sentimentul, dar cu restul ce te faci?De ceva vreme am început să discutăm de un loc al nostru. Mai tot timpul am fost la curent cu prețurile apartamentelor din Cluj (inevitabil, când tot ce discuți, de la prieteni la șoferi de taxi, e despre piața imobiliară din Cluj sau de trafic), dar în ultima vreme am impresia că mă copleșește cu totul gândul că ”acasă” este atât de… out of reach. Doar ideea de a semna un contract pentru un apartament de 150.000€ mă face să nu am aer, știind câte sacrificii pe termen lung implică. Nu numai despre imobiliare este vorba, ci mai degrabă de tot: trafic, calitatea vieții, creșe, grădinițe, parcuri, oameni. Am discutat cu colegi, cu prieteni – toată lumea pare în negare. Mi se pare că cei veniți în Cluj de prin alte părți (cu care am discutat eu) au impresia că odată veniți aici, nu mai e altă cale.Oare așa să fie? Oare odată venit la Cluj, viața nu poate fi mai bună de atât? Mi-e greu să cred. De asta vă cer sprijin”, a scris, pe larg, tânăra.Cei care au citit postarea au încercat să o ajute:”In alte parti ale tarii nu e neaparat mai bine. Te poti muta in Bacau, de exemplu. Nu mai platesti 150000 euro pe un apartament, platesti ‘doar’ 90000 euro. Concomitent, nu mai iei 5000-7000 lei la o corporatie, iei 3500 lei la un job mai semi-corporatist. Nu te mai inconjori de oameni mutati in Cluj, fiecare cu interesele si hobby-urile lui, cu care poti si tu face ceva, te inconjori cu oameni ale caror aspiratii sunt sa se mute in Cluj/Bucuresti sau strainatate. Sigur, este si acolo un parc mare si primarul e de la USR, face crese noi, dar in parcul ala o sa te alunge galagia si cacatul ciorilor (pasarile, prieteni), iar acele crese vor fi impiedicate birocratic pentru puncte electorale de consiliul local PSD. Poate vrei totusi mai aproape, esti si din Ardeal. Te poti muta in Dej, unde te poti imprieteni fie cu batranii de pe dealul florilor sau cu tinerii liceeni care mai stau 5 minute pana prind trenul spre Cluj. Oricare varianta e ok cat timp planul tau e sa nu mai iesi din casa in urmatorii 20 ani, iar unica persoana de care iti pasa e partenerul tau si eventual copilul cand vine. Problema e ca cel mai probabil si copilul iti va pleca la Cluj/Bucuresti, cand ii vine vremea. Eu as sta acolo unde ‘safety net’-ul e cel mai bun, si fiindca nu vreau sa pice blocul pe mine la urmatoarea besina tehtonica, am ales Clujul, unde mi-am si luat apartament de 140000 euro”.”Eu am venit in 2015. Sunt intr-o relație de 5 ani si eu si îți mulțumesc pentru postarea ta ca fix aceste gânduri ne te trec prin minte in ultima vreme. Credem ca mai fain ca la Cluj nu prea este in RO, dar in ultima vreme avem impresia ca orașul e atât de aglomerat ca nu prea avem chef sa ieșim din casa, când ieșim mergem in Făget sau la alte locuri liniștite, îndepărtate de zgomotul orașului.Am impresia ca niciodată nu pot sa câștig enough ca sa ajung la nivelul de trai ce mi as dori. Nu ma simt acasă nici eu. Dar când ma duc acasă in jud. CV tot nu ma simt acasă si după trei zile abia aștept sa vin înapoi. Idk. E complicat”.”Mă găsesc cumva într-o situație asemănătoare. Am venit în Cluj în 2016 și după toți anii petrecuți aici mi-am dat seama că ce nu-mi convine cel mai tare e lipsa de un ‘simț al comunității’. Și nu o zic că vai pandemia ne-a schimbat nush ce. Am simțit-o dinainte, odată ce am terminat facultatea. Mulți prieteni au plecat înapoi spre casă pe atunci (eram toți ‘vinituri’) și am gânduri asemănătoare de pe atunci dar am tot amânat pt că și sora mea mai mică a venit aici tot la facultate. Însă și ea a început să vocifereze gânduri de plecare. Având și job WFM mi-am mai permis să mai merg acasă pt perioade mai lungi, o lună două at a time și nu știu dacă a contribuit, dar am ajuns la concluzia că tot la mama acasă e mai bine. Nu cu totul, pt că vin dintr-un oraș mai mic, mai nedezvoltat, mai ne-clujean :))) dar acolo simt cumva că aparțin mai mult( probabil că sunt ai mei acolo și aici nu prea mai am un cerc social atât de dezvoltat) Am și norocul ca ai mei să fie cât de cât mai ok și în ultimii ani chiar am observat și din partea lor o dorință să-și tragă copiii acasă( o fi vârsta cine știe dar si pe mine mă ajunge:)))) Nu simt nici eu că am prins sau că o să prind rădăcini la Cluj (de ceva timp ce-i drept, dar nici nu regret că am venit aici). Am întâlnit oameni mișto, doamne ajută mi-am rezolvat și o problemă medicală și am găsit un job cât de cât bine plătit, dar am zis-o și o s-o tot zic, Clujul e un oraș ‘catered’ pt studenți și cum mă găsesc într-un stadiu mai înaintat al vieții, simt că bun-venitul meu aici mi s-a cam scurs. Acum sunt în procesul de a strânge bani și a-mi gândi următorul pas spre mutarea înapoi acasă sau într-un oraș mai apropiat ( nu am dorințe de mutat în străinătate), și totuși nu sunt convinsă că această decizie îmi va oferi sentimentul de ‘mi-am găsit locul’ în sfârșit, dar hey, nu o să știu până nu încerc, nu? :))) Anyways, m-am cam lungit că m-a luat valul dar am vrut să știi că nu ești singură și că mai sunt ‘vinituri’ care gândesc exact la fel :)”.”Pe mine cel mai tare mă enervează la orașul ăsta că îmi place aici.Da, e inaccesibil economic pentru mulți români obișnuiți și raportul oportunități/costuri este foarte ridicat scăzut pentru majoritatea industriilor.Eu unul pot să numesc Clujul “acasă” și mă văd aici pentru ceva timp (locuiesc în Cluj de 4 ani), însă nu cred că o să prind rădăcini complet. Mă gândesc că la un moment dat o să mă mut în afara țării pentru că până la urmă, oricât de fain ar fi Clujul și oricât de tare îmi place să locuiesc în România, statul român nu ne vrea aici.Sper să găsești răspunsul la întrebările tale și îți doresc o viață împlinită, oriunde vei decide că e ‘acasă’.

Source link