Sponsorizat
Categories: Social

Explicațiile Poliției Cluj despre interlopul care a umblat fără permis de 11 ori și a sfârșit prin a comite un accident mortal la Căpușu Mare

Sponsorizat
Sponsorizat

Poliția Cluj face precizări ample în legătură cu interlopul Aurel Covaci, care a produs un accident rutier pe DN1 E60, în localitatea Căpușu Mare, soldat, din nefericire, cu rănirea mai multor persoane și ulterior decesul, la unitatea medicală, a unui bărbat.”În cadrul cercetărilor demarate, imediat după externarea bărbatului din spital, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Ulterior, instanța de judecată a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, aflându-se sub efectul măsurii preventive și la acest moment.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă.Menționăm că, la nivelul instituției noastre, în prezent, bărbatul nu este cercetat în alte dosare penale întocmite pentru infracțiuni la regimul rutier decât cele care au legătură cu accidentul rutier.Dorim să clarificăm informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora bărbatul a fost prins de 11 ori și lăsat liber până a murit o persoană.Astfel, menționăm următoarea stare de fapt:La data de 09 ianuarie 2023, bărbatul în cauză a fost depistat în flagrant de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, în timp ce ar fi încercat să sustragă panouri de cofrat din subsolul unui societăți comerciale. Bărbatul nu se afla la volanul unui autoturism în acel moment.Ulterior, în aceeași zi, la sediul unității de poliție a fost depusă o sesizare pentru furtul panourilor de cofrat, continuându-se cercetările în acest caz. În fapt, din investigații a reieșit că în perioada 03-09 ianuarie 2023, alături de un alt bărbat, ar fi sustras în repetate rânduri panouri de cofrat aflate în parcarea subterană a unei societăți comerciale din localitatea Florești.De asemenea, la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 03.40, cei doi ar fi sustras o remorcă parcată în zona unui centru comercial din aceeași localitate.În baza investigațiilor efectuate de polițiști s-a constatat că în perioadamenționată, în timpul comiterii infracțiunilor, bărbatul ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere, autovehiculul în cauză având numere false de înmatriculare.În urma probatoriului administrat, la data de 13.02.2023, acesta a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești pentru comiterea a 11 acte materiale de furt calificat, 11 acte materiale de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și un act material de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.Subliniez faptul că cele 11 acte materiale de conducere fără permis au fost documentate și probate ulterior comiterii lor, având legătură cu comiterea faptelor de furt calificat, până la momentul reținerii, acesta nefiind depistat în trafic, pe raza județului Cluj, la volanul unui autoturism.La data de 29.05.2023, acesta a fost pus în libertate prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca urmare a condamnării prin hotărârea instanței din data de 29.05.2023, emisă de Judecătoria Cluj-Napoca”, au precizat anchetatorii.Acesta a condus de 11 ori fără a avea permis, iar a douăsprezecea oară a produs acest accident mortal, dar primele infracțiuni au fost documentate ulterior, după ce Covaci a fost prins furând și a mărturisit ceea ce a făcut. loan Aurel Covaci a fost trimis în judecată la începutul anului 2023, pentru 11 fapte de conducere fără permis, 11 fapte de furt calificat și o faptă de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. Bărbatul de 37 de ani a mers la furat de 11 ori cu o mașină, deși nu deținea permis de conducere. Alături de un tânăr de 18 ani, ei au sustras panouri de cofrat tip Dokka. Cei doi au creat un prejudiciu de 16 mii de euro, scrie Info Huedin.”loan Aurel Covaci a fost arestat preventiv în februarie 2023 și eliberat la finalul lunii mai. În mai, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe bărbat la închisoare cu suspendare pentru cele 11 fapte de conducere fără permis, 11 fapte de furt calificat și o faptă de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. În luna mai, în fața instanței, Covaci a cerut o pedeapsă mai blândă și a arătat că se îndreaptă pentru că are în întreținere trei copii minori”, mai scrie sursa citată.Procesul a ajuns pe masa judecătorilor, iar Covaci a primit pedeaspă cu suspendare, deși faptele sale erau un pericol pentru alți șoferi. Nefiind prins când conducea fără permis, Poliția Cluj spune că pe numele bărbatului din Gilău nu au fost deschise dosare penale. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Pelerinajul de la Nicula – Rugăciune, lumină și speranță în ziua Adormirii Maicii Domnului

La poalele blânde ale dealului din satul Nicula, la câțiva kilometri de Gherla, Mănăstirea „Adormirea…

6 days ago

IULIUS – 25 de ani de inovație în retail și regenerare urbană în România

IULIUS marchează un sfert de secol de activitate, timp în care a redefinit standardele retailului…

6 days ago

Cluj-Napoca interzice fumatul în parcuri, stații și baze sportive. Amenzi până la 500 lei

De astăzi, 13 august, în Cluj-Napoca intră în vigoare o măsură importantă pentru sănătatea publică:…

6 days ago

Un român schimbă istoria neuroștiinței la Stanford: Sergiu Pașca, pionier în modelarea creierului uman

Sergiu Pașca, cercetător român de renume internațional, face istorie în domeniul științelor comportamentale la Universitatea…

6 days ago

Patru cetățeni străini, prinși cu bijuterii furate la un festival din Cluj

Cluj-Napoca, început de august. Orașul pulsează sub luminile și sunetul unui festival de muzică. În…

1 week ago

Metroul din Cluj intră în faza subterană: au început lucrările la puțul de lansare pentru TBM-uri

Metroul din Cluj intră în faza subterană: lucrări la 24 de metri adâncime Luni, 11…

1 week ago