Sponsorizat
Categories: Social

Spitalele din Cluj nu au suficienţi bani pentru materialele sanitare, medicamente, dar și salarii: „Suntem pe avarie”

Sponsorizat
Sponsorizat

Spitalele din judeţul Cluj se confruntă cu dificultăţi financiare, iar unele dintre unităţile medicale sunt deja la cota de avarie, din cauza lipsei fondurilor pentru materiale sanitare, medicamente şi salariile personalului, scrie Agerpres.„Şi noi stăm cum stă toată ţara, suntem în aşteptarea decontării serviciilor noastre efectuate în luna precedentă, servicii care sunt deja efectuate şi care trebuie, bineînţeles, decontate de către Casa de Asigurări, în virtutea contractului pe care dânşii îl au cu noi, ca să nu mai vorbim şi de latura salarială, care este tot un element important al activităţii. În acest context, noi ne exprimăm neliniştea referitor la ziua mâine, care este ziua în care şi salarizarea trebuie să fie efectuată personalului şi, bineînţeles, achiziţiile de tot ceea ce înseamnă materiale sanitare, medicamente etc, câtă vreme noi încă n-am putut factura către Casă suma de care am muncit în octombrie”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Claudia Gherman.
Potrivit acesteia, nu sunt suficienţi banii pentru materialele sanitare, medicamente şi salarii, ceea ce constituie o problemă foarte gravă.„Dar asta este în contextul unui eveniment naţional. E o problemă foarte serioasă, e o problemă gravă, care are repercusiuni asupra tuturor unităţilor care sunt în relaţie contractuală cu Casa Naţională. Sunt şi alte spitale mari care vor avea de suferit major şi vom vedea… Suntem pe avarie, funcţionăm, dar în curând, dacă se prelungeşte, putem fi şi pe avarie. În momentul de faţă nu avem suficienţi bani pentru materiale, medicamente, salarii. Suntem unul dintre cele mai mari spitale din ţară, cel mai mare din judeţ, drept consecinţă, repercusiunile vor fi majore”, a arătat Claudia Gherman.Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat 4,2 miliarde de lei şi a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, iar aceşti bani vor fi alocaţi, în primul rând, pentru salariile angajaţilor, restul urmând să fie distribuiţi în procente egale pentru domeniile de asistenţă medicală, a informat, luni, preşedintele CNAS, Andrei Baciu, potrivit sursei citate.

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago