Sponsorizat
Categories: Social

Un clujean se luptă cu Supercom și a făcut plângeri la OPC pentru tarifele nesimțite

Sponsorizat
Sponsorizat

Un clujean reclamă că s-a trezit cu prețul umflat de cei de la Supercom, de la o lună la alta. Acesta a reclamat situația la Protecția Consumatorilor, cerând o anchetă. Rezultatul a fost că Supercom a renunțat la majorarea tarifului, dar nu pentru mult timp.”Nu mai pot cu cei de la Supercom. În luna august mi-au facturat vreo 40 de lei gunoiul. Nimic special. Oricum facturile lor sunt aiurea fiindcă sunt trecute niște valori din burta la kilogramele ridicate, avand in vedere ca nu au cantare pe masini și nu emit procese verbale la ridicare. Deci cam factureaza fictiv. Dar sa zicem ca nu și-au mai actualizat sistemul de facturare. Aia e.
Problema e ca pe septembrie nu mi-au trimis factura. Mi-au trimis abia pe octombrie. Factura care era cu 50% mai mare decat cea pe august. Și aveam și un sold similar cu valoarea facturii umflate. Așa ca le-am facut solicitare să-mi explice cum factureaza ei cu 50% în plus fără sa măsoare nimic. Dacă factureaza la număr de persoane (ceea ce de fapt se intampla) atunci nu au ce sa imi puna nimic in plus, ca nu suntem mai mulți în casa decât eram în august.Am făcut și plangere la OPC. Și a părut ca a functionat. În scurt timp am primit niște facturi storno pe sumele alea mai mari și o nouă factura “corecta”, împreuna cu un mesaj de genul “ah, scuze, greseala noastra”. A venit si un răspuns de la OPC, totul OK, problema soluționată.Acum a venit factura pe noiembrie. Again, 50% mai mare. Am crezut ca înnebunesc. Din nou, reply la email: “Bă băieți, sunteți normali la cap?” și reply la mailul celor de la OPC, unde le-am zis ca iar am aceeași problemă.Sunt curios, oare de-acuma va trebui să stau cu ochii pe factura la gunoi ca pe butelie? Fază tare e ca mi-au mai zis încă 2 persoane ca au sesizat chestia asta pe facturile lor, însă nu s-au obosit să facă nimic în privința asta. Deci cei de la Supercom par a functiona pe principiul ”dacă mere, mere, daca nu mere, nu mere”, a explicat clujeanul.Cei de la Supercom au fost contactați de Știri de Cluj, dar nu au oferit niciun răspuns.

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

3 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago