Sponsorizat
Categories: Sport

Accident rutier în Viișoara, provocat de un șofer băut. Acum are dosar penal

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Un șofer rupt de beat a intrat cu mașina pe contrasens, provocând un accident rutier. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Control în trafic cu aparatul etilotest/Foto: IPJ Cluj Facebook.com

  Joi, în jurul orei 19:50, polițiștii Câmpia Turzii au fost sesizați despre un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs în localitatea Viișoara. „Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 62 de ani, din comuna Ceanu Mare, în timp ce conducea un autoturism înspre localitatea Tritenii de Jos, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism”, informează, vineri, IPJ Cluj. În urma testării efectuate de polițiști, șoferul s-a dovedit a fi sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,86 mg/l.  „În urma testărilor cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 62 de ani a fost înregistrată alcoolemia de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat”, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago