Sponsorizat
Sport

Adrian Mutu preia ștafeta la CFR Cluj: O nouă eră începe pe banca tehnică a ‘feroviarilor’ după demiterea lui Mandorlini -VIDEO

Sponsorizat
Sponsorizat

Adrian Mutu, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României, a fost confirmat oficial ca noul antrenor al echipei CFR Cluj, preluând funcția de la Andrea Mandorlini. Anunțul a fost făcut astăzi pe pagina de Facebook a clubului, unde „feroviarii” i-au întâmpinat cu entuziasm pe noul lor antrenor.

Bun venit în familia noastră, Adrian Mutu! Performanța întâlnește experiența, iar dorințele comune se transformă într-un țel de neclintit! Începem un nou capitol în care îl vom avea pe banca tehnică pe unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România! Începând de astăzi, Gruia va deveni „acasă” pentru Adrian Mutu, noul antrenor al echipei noastre! Cu experiența acumulată atât ca fost mare jucător, cât și ca tehnician, alături de performanțele categorice ale echipei noastre din ultimii ani, pornim la un drum nou, dar cu aceleași obiective! Îți urăm bun venit, Adrian, și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, se arată pe pagina de Facebook a CFR Cluj.

Această mutare vine în urma demiterii lui Andrea Mandorlini, care a fost anunțată tot pe rețelele de socializare ale clubului. Conducerea clubului și Mandorlini au ajuns la un acord privind încetarea colaborării după înfrângerea suferită la Botoșani.

Mulțumim pentru tot, Andrea Mandorlini! Conducerea clubului CFR 1907 Cluj și antrenorul Andrea Mandorlini au ajuns la un acord privind încetarea colaborării. Revenit în Gruia după aproape 13 ani, tehnicianul a stat pe banca echipei noastre pentru 27 de partide, perioadă în care a bifat, în toate competițiile, 11 victorii, 9 egaluri și 7 înfrângeri. Suntem recunoscători pentru munca sa neîntreruptă depusă la CFR Cluj, dar și pentru seriozitatea cu care și-a desfășurat mereu activitatea! Grazie, Mister!”, au transmis reprezentanții CFR Cluj.

Schimbarea vine într-un moment crucial pentru echipa CFR Cluj, iar privirea tuturor fanilor și a specialiștilor se îndreaptă acum spre noul antrenor, Adrian Mutu. Cu o carieră impresionantă ca jucător, acesta aduce în bagajul său și experiența ca tehnician, fapt ce ridică așteptările în privința performanțelor echipei în viitorul apropiat. Rămâne de văzut cum se va adapta Adrian Mutu la noul său rol și cum va influența acesta evoluția CFR Cluj în competițiile următoare.

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago