Sponsorizat
Categories: Sport

Atenţionare de călătorie, în Franţa. Nivelul de alertă, ridicat la gradul cel mai înalt: „urgenţă atentat”

Sponsorizat
Sponsorizat

Externe

Românii care doresc să călătoreacă în Franța sunt avertizați că nivelul de alertă pentru un posibil atentat terorist a fost ridicat de autorități la cel mai înalt nivel.

Atenţionare de călătorie, în Franţa. FOTO: Pixabay

  


Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că autorităţile franceze au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt – „urgenţă atentat”, pe întreg teritoriul francez.  


Decizia a fost luată în urma atacului terorist care a avut loc în data de 13 octombrie într-un liceu din oraşul Arras, departament Pas-de-Calais, soldat cu decesul unui profesor şi rănirea gravă a altor două persoane.Nivelul „urgenţă atentat” reprezintă un apel la vigilenţă adresat instituţiilor franceze şi populaţiei şi permite consolidarea dispozitivelor de militari ai operaţiunii „Sentinelle”, pentru a sprijini poliţia şi jandarmeria în protejarea cetăţenilor, arată sâmbătă MAE. Acesta implică autorităţile centrale, autorităţile locale, operatorii publici şi privaţi, precum şi cetăţenii, într-o atitudine de vigilenţă, prevenire şi protecţie, precizează sursa citată.



Cum pot cere asistență cetățenii români?Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.


Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.Palatul Versailles și Muzeul Luvru, evacuate din motive de securitatePalatul Versailles a fost evacuat din cauza unei alerte cu bombă, sâmbătă după-amiază. Anterior, Muzeul Luvru s-a închis din motive de securitate.


Autorităţile franceze au evacuat sâmbătă Palatul Versailles din cauza unei alerte cu bombă, transmite AFP, citat de Agerpres. O sursă din poliţie a precizat că s-a primit un mesaj anonim pe website-ul moncommissariat.fr.Anterior, muzeul Luvru din Paris, cel mai mare muzeu din lume, s-a închis în mod excepţional sâmbătă la prânz „din motive de securitate”, în contextul în care Franţa a ridicat nivelul de alertă la „urgenţă de atentat” în urma atacului islamist comis vineri la Arras (nordul Franţei), transmite AFP.„Muzeul Luvru a primit un mesaj scris care evoca un risc pentru muzeu şi pentru vizitatori”, a precizat o purtătoare de cuvânt a instituţiei pariziene, după ce anunţul privind închiderea acesteia a fost postat pe platforma X (fosta Twitter). „Am ales, în contextul naţional actual de trecere la alertă de «urgenţă de atentat», să evacuăm şi să închidem muzeul pentru restul zilei, pentru a oferi timp pentru a se proceda la verificări indispensabile”, a adăugat reprezentanta muzeului.Administraţia muzeului Luvru a precizat că persoanelor care şi-au cumpărat bilete pentru sâmbătă (14 octombrie) le va fi rambursat preţul achitat.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

12 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

19 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago