Connect with us

Sport

Chirurgi clujeni întorși din străinătate, determinați să facă sistemul medical mai bun: „Aplicăm la noi în țară ce am învățat, în beneficiul pacienților”

Stefan Petre

Published

on

Deschiderea Congresului de Chirurgie Vasculară la Cluj / Foto: monitorulcj.ro

Sănătate

Chirurgii vasculari s-au reunit la Cluj-Napoca, pentru Congresul SRCV. Evenimentul îi are în centru pe medicii reîntorși din străinătate, care sunt determinați să îmbunătățească chirurgia vasculară de acasă.

Deschiderea Congresului de Chirurgie Vasculară la Cluj / Foto: monitorulcj.ro

  2023 este un an special pentru Societatea Română de Chirurgie Vasculară (SRCV), dar și pentru chirurgia vasculară din Cluj-Napoca. Pentru prima dată, Congresul de Chirurgie Vasculară se organizează la Cluj-Napoca,  în perioada 18-20 octombrie, unde se marchează 10 ani de la înființarea SRCV, dar și revenirea în țară a unor chirurgi clujeni de excepție. Evenimentul de deschidere a Congresului de Chirurgie Vasculară / Foto: monitorulcj.ro„Este debutul celui de-al șaselea Congres al Societății de Chirurgie Vasculară, relativ tânără, care celebrează anul acesta 10 ani de zile. Este o premieră. E prima dată când congresul are loc la Cluj (…) Motto-ul acestui congres este «Celebrating. new beginnings». Am ales explicit acest motto pentru că, fiind 10 ani – celebrăm, ne aducem aminte de ce am realizat până acum, și «new beginnings» pentru că ne propunem noi începuturi, direcția pe care vrem să o dăm de acum înainte societății și a chirurgiei vasculare românești”, a spus dr. Horațiu Coman la evenimentul de deschidere a Congresului, președintele comitetului local de organizare.
Dr. Horațiu Coman (stânga) și Mihai Ionac, secretarul general al SRCV (dreapta)
 Dr. Horațiu Coman este un chirurg vascular care a profesat în Germania și s-a întors recent la Cluj, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU). Pentru monitorulcj.ro, dr. Horațiu Coman a declarat că întoarcerea sa în România a fost tumultoasă, însă el și colegii săi sunt determinați să facă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește chirurgia vasculară: „Planuri sunt multe și încercăm să le facem pas cu pas, cu pași mici. Unde vrem să ajungem este departe. Sperăm cu echipa pe care încercăm să o dezvoltăm aici să progresăm în toate aspectele chirurgiei vasculare și de la an la an să aducem încă ceva în plus. Perioada de la revenire este destul de tumultoasă, pentru că regulile în sistemul medical românesc sunt puțin diferite de cele din Germania și a trebuit să găsim exact cheile prin tot hățișul acesta birocratic, în așa fel încât să ne putem descurca și să avem cât de cât ceea ce ne trebuie pentru a face pași în față. Însă noi suntem luptători din fire și nu cedăm la greu”, a declarat dr. Horațiu Coman pentru monitorulcj.ro.
CITEȘTE ȘI:
Al 9-lea Congres European de Ecoendoscopie se desfășoară la Cluj! Demonstrații live din sala de operație Cunoștințe acumulate în clinici din străinătate, aplicate la ClujLa Congres, am stat de vorbă și cu Conf. Dr. Octavian Andercou, medic primar chirurgie vasculară, care are o pregătire internațională bogată în Suedia și Germania. Dr. Octavian Andercou (stânga) și Mihai Ionuc (dreapta) la deschidere congresului / Foto: monitorulcj.roPotrivit Dr. Andercou, participanții la congres vor afla informații valoroase de la medici din străinătate, pe care vor putea să le pună în practică și în România: „Tradiția chirurgiei vasculare în Cluj a început în urmă cu peste 45 de ani. Cam atunci au început înaintașii noștri, profesorii noștri, să aibă preocupări în domeniul chirurgiei vasculare. Actualmente sunt noutăți extrem de importante în domeniul chirurgiei vasculare, de ultimă oră. Avem foarte mulți invitați din străinătate. Cred că jumătate din prezentările care vor fi, vor fi ale oaspeților noștri. Pe de altă parte, eu personal, dar și colegii care ne-am ocupat de organizare, avem foarte multă experiență în ceea ce privește activitatea practică internațională pentru că noi am lucrat în Germania, în pricipal, și ne-am invitat profesorii cu care am lucrat, colaboratorii de acolo, ca să aducă noutăți.”
CITEȘTE ȘI:
„La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct.” Circa 3.000 de pacienți cu probleme de inimă, spitalizați numai la SCJU Cluj, în ultimul an Principala cauză de mortalitate la nivel mondial sunt bolile cardiovasculare, iar din acest motiv, Dr. Octavian Andercou și colegii săi vor să dezvolte chirurgia vasculară, o specialitate care la noi „a rămas în urmă”: „Încercăm să aplicăm și la noi în țară lucrurile pe care le-am învățat ca să dezvoltăm această specialitate, chirurgia vasculară, până la urmă în beneficiul pacienților. Încercăm să dezvoltăm această parte care a rămas în urmă”, a declarat Dr. Octavian Andercou pentru monitorulcj.ro.
Conf. Dr. Octavian Andercou / Foto: UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – FacebookMedicul a explicat că deja s-au făcut progrese, însă punctează că pentru a face schimbări este nevoie de mai multe fonduri. „Deja am implementat unele dintre lucrurile pe care le-am învățat. Încercăm să ne folosim experiența în beneficiul pacienților, dar avem nevoie și de sprijin, pentru că chirurgia vasculară necesită investiții foarte mari. Are cheltuieli foarte mari. Nu se poate face medicină fără investiții și resurse financiare, este foarte mare consumatoare de resurse”, a mai spus dr. Andercou. Un moment istoric pentru ClujDr. Claudia Gherman, managerul SCJU Cluj, a evidențiat că acest congres aduce un „moment istoric” pentru Cluj și s-a arătat încrezătoare în ceea ce privește viitorul chirurgiei vasculare:„Un moment istoric. Va trebui să notăm undeva. Într-adevăr, chirurgia vasculară în Cluj-Napoca are originile în peste 40 de ani în urmă. Am avut mentori și întotdeauna sper ca noi la rândul nostru să fim mentorii generației pe care acum o pregătim, astfel încât școala clujeană de medicină și în speță cea de chirurgie vasculară să aibă acest parcurs ascendent. Avem mentori în sală care ne-au pus bisturiul în mână. Am înțeles atunci ce am avut de făcut și cred că am încercat fiecare, așa cum ne-am străduit, să ne facem un parcurs profesional care să ne mulțumească și care să ne facă cinste și onoare. Momentul este istoric astăzi pentru că, într-adevăr, am reușit să ne reunim la Cluj toate verigile care fac posibile progresul în chirurgia vasculară (…) E prima ediție a SRCV-ului la Cluj-Napoca. Poate nu meritam până acum, poate n-aveam nimic de spus. Acum, echipa multidisciplinară are ce să spună. Are să prezinte niște lucrări cu realizări din domeniul chirurgiei endovasculare. Dacă domnul doctor Horațiu Coman s-a întors cu expertiza din Germania este un lucru bun. Nu este primul, sperăm că nici ultimul”, a spus dr. Claudia Gherman, la eveniment.Dr. Claudia Gherman, manager SCJU Cluj / Foto: monitorulcj.roCITEȘTE ȘI:
Vieți salvate, în urma mobilizării extraordinare a medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență În cadrul evenimentului a luat cuvântul și prorectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca: „Deși nu am onoarea să fiu chirurg vascular, am fost întotdeauna apropiat de această specialitate, încă de pe vremea băncilor școlii. De aceea, pentru mine este o satisfacție deosebită că revăd societatea întoarsă acasă și le mulțumesc celor care o conduc și care o dezvoltă în direcția în care merge. Este un nou început pentru Cluj și este un nou început pentru chirurgia vasculară în general, pentru că chirurgia vasculară se schimbă. Se schimbă și la Cluj, în sfârșit. Chirurgia endovasculară câștigă tot mai mult teren. Abordarea multidisciplinară împreună cu colegii angiologi și de la radiologie intervențională își face loc cât mai în față în ceea ce înseamnă patologia vasculară. Nu pot să nu remarc inițiativa SCJU care a dus la dezvoltarea unui departament de chirurgie și radiologie endovasculară care deja începe să aibă rezultate”, a spus Dr. George Dindelegan. Dr. George Dindelegan, prorectorul UMF Cluj-Napoca / Foto: monitorulcj.roEmil Boc: „Pacienții vă mulțumesc”Primarul Emil Boc le-a urat bun venit participanților la Congres, iar medicilor din Cluj le-a transmis un „mulțumesc” din partea pacienților.„Vreau să urez tuturor bun venit în Capitala Ardealului. Să aveți zile frumoase și plăcute într-un centru medical recunoscut la nivel național și internațional; spun eu de multe ori: acest hub al medicinei românești care este Clujul, prin prestațiile de excepție ale cadrelor medicale, a infrastructurii pe care o avem, și nu în ultimul rând, a întregului corp medical ce constituie ecosistemul nostru de sănătate de la Cluj. Sunt aici din trei motive. În primul rând, pentru a arăta respectul orașului pentru munca dumneavoastră de peste 40 de ani în chirurgie vasculară la Cluj, pentru miile de vieți pe care le-ați salvat, în numele a miilor de pacienți (fie internați, fie în ambulatorul pe care i-ați tratat) și care, prin intermediul meu umil, vă aduc acest motiv de recunoștință. Nimic nu este mai frumos decât, ca primar, să mă întâlnesc pe străzile Clujului cu pacienți din Cluj, din toată Transilvania sau din toată România, și să îmi spună cu lacrimi în ochi «spuneți-le mulțumesc celor de la Medicala II, Institutul Inimii și celelalte clinici clujene pentru calitatea actului medical, pentru că mi-au salvat soțul, soția, sora, copilul și mi-au făcut viața mai frumoasă». Pentru asta sunt aici, să vă mulțumesc pentru dedicarea pe care o aveți și care, până la urmă, reprezintă cea mai importantă recompensă a muncii dumneavoastră (…) Reîntoarcerea acasă a domnului Horațiu Coman arată că aici se poate. Că și în România se poate! Poate nu chiar la nivelul din Germania, dar cu siguranță cu aceeași dorință de a face performanță și de a face tot ce ne stă în putință să vă prijinim pe dumneavoastră și întreg blocul medical de la Cluj”, a declarat primarul Emil Boc.Primarul Emil Boc, la Congresul de Chirurgie Vasculară / Foto: monitorulcj.roCitiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sanatate

Durerea a trecut. Când poți reveni, de fapt, la sport?

Dani Muresan

Published

on

Ședință de kinetoterapie și recuperare sportivă la Athletic Sport Center Cluj

După o accidentare, momentul în care durerea dispare pare să fie semnalul că poți reveni la antrenamente. Reiei alergarea, te întorci la sală sau intri din nou pe teren, de multe ori exact de unde ai rămas.

Numai că absența durerii nu înseamnă întotdeauna că organismul este pregătit pentru efort. Mobilitatea poate fi încă limitată, musculatura afectată poate să nu-și fi recâștigat complet forța, iar corpul poate ajunge să transfere o parte din efort către alte zone, fără să îți dai seama.

În activitățile obișnuite, aceste limitări pot trece neobservate. Ele devin evidente atunci când crește intensitatea, apar schimbările rapide de direcție sau corpul trebuie să susțină din nou greutăți și mișcări complexe.

Între dispariția durerii și revenirea la sport

Kinetoterapia sportivă intervine exact în această etapă. Scopul ei nu este doar reducerea disconfortului, ci recuperarea mobilității, a forței și a controlului necesare pentru reluarea treptată a efortului.

Procesul începe cu o evaluare și continuă cu un program construit în funcție de problemă, nivelul de activitate și obiectivul fiecărei persoane. Recuperarea unui alergător nu arată la fel ca recuperarea cuiva care practică fitness, fotbal sau un sport de contact.

La Athletic Sport Center din Cluj-Napoca, kinetoterapia și recuperarea sportivă sunt integrate într-un centru dedicat mișcării. Astfel, procesul poate evolua de la primele exerciții controlate până la mișcări apropiate de solicitările reale din antrenament.

Recuperarea nu înseamnă o listă standard de exerciții

Două persoane pot resimți durerea în aceeași zonă, dar pot avea nevoi complet diferite. De aceea, programul de recuperare trebuie adaptat fiecărui caz.

În funcție de evaluare, ședințele pot urmări recâștigarea mobilității, dezvoltarea forței, îmbunătățirea stabilității și corectarea mecanismelor prin care corpul încearcă să protejeze zona afectată.

Pe măsură ce organismul răspunde bine, exercițiile devin mai complexe, iar intensitatea crește progresiv. Revenirea la activitate nu se face brusc, ci prin etape adaptate evoluției fiecărei persoane.

Nu trebuie să fii sportiv de performanță

Denumirea de „recuperare sportivă” poate crea impresia că serviciul este destinat exclusiv celor care participă la competiții. În realitate, se adresează și oamenilor care merg regulat la sală, aleargă, practică un sport în timpul liber sau pur și simplu vor să redevină activi după o accidentare.

Kinetoterapia poate fi utilă și în cazul problemelor care apar treptat, fără un accident clar: disconfort la nivelul spatelui, genunchilor sau umerilor, mobilitate redusă ori senzația că anumite mișcări nu mai pot fi executate la fel ca înainte.

Corpul poate continua să permită mișcarea, dar să compenseze prin suprasolicitarea altor zone. De aceea, problema nu ar trebui ignorată până când ajunge să oprească complet activitatea.

Revenirea încrederii face parte din recuperare

După o accidentare nu se pierde doar forță. Poate apărea și teama că aceeași mișcare va provoca din nou durere.

Revenirea la sport nu ține, așadar, doar de partea fizică. Exercițiile realizate progresiv și sub supraveghere ajută persoana să testeze mișcările într-un cadru controlat și să-și recapete încrederea înainte de a reveni la intensitatea obișnuită.

Pentru cineva activ, diferența importantă nu este doar între „mă doare” și „nu mă mai doare”, ci între „pot executa mișcarea” și „o pot executa din nou corect, controlat și în siguranță”.

Exerciții active, susținute de proceduri de recuperare

În funcție de nevoile fiecărei persoane, exercițiile pot fi completate cu proceduri și tehnici de recuperare.

Athletic Sport Center dispune de echipamente pentru laser, ultrasunete și electrostimulare, precum și de cizme de compresie pentru drenaj limfatic. Zona de recuperare oferă și terapie manuală, terapie a punctelor trigger, masaj de relaxare, drenaj limfatic și terapie cu ventuze.

Într-un program de recuperare, rolul acestor proceduri este de a susține lucrul activ și progresul realizat pas cu pas.

Un spațiu separat, dedicat recuperării

Etajul 4 al Athletic Sport Center este dedicat integral kinetoterapiei și recuperării sportive. Aici se află o zonă dotată pentru exerciții, două camere de masaj, o cameră de fizioterapie, echipată cu laser, ultrasunete și electrostimulare, precum și un spațiu destinat evaluărilor.

Accesul se face pe bază de programare și în prezența specialiștilor, astfel încât ședințele să se desfășoare separat de zona obișnuită de fitness.

Athletic Sport Center se află pe strada Constantin Brâncuși nr. 148–152, în cartierul Gheorgheni. Programările pentru kinetoterapie și recuperare sportivă se pot face la numărul 0741 682 665.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina dedicată serviciilor de recuperare sportivă și kinetoterapie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Doliu în fotbalul românesc. Gabi Mureșan s-a stins din viață la doar 44 de ani. Clujul își ia rămas-bun de la unul dintre campionii care au scris istorie pentru CFR

Stefania Heinz

Published

on

Doliu în fotbalul românesc. Gabi Mureșan s-a stins din viață la doar 44 de ani. Clujul își ia rămas-bun de la unul dintre campionii care au scris istorie pentru CFR

O veste care a căzut ca un trăsnet peste lumea fotbalului românesc și peste întreaga comunitate clujeană. Gabi Mureșan, fostul mare mijlocaș al CFR Cluj și unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la cea mai glorioasă perioadă din istoria clubului, s-a stins din viață la vârsta de doar 44 de ani.

Prea devreme. Mult prea devreme.

Există oameni care nu sunt uitați niciodată pentru ceea ce au făcut pe teren, pentru pasiunea cu care au luptat și pentru respectul pe care l-au câștigat din partea tuturor. Gabi Mureșan a fost unul dintre acești oameni. Un luptător adevărat, un lider discret, un fotbalist care și-a pus întotdeauna echipa înaintea interesului personal.

Clubul CFR 1907 Cluj a transmis un mesaj profund emoționant după aflarea tragicei vești:

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.”

Timp de șase sezoane, Gabi Mureșan a purtat cu mândrie tricoul alb-vișiniu, fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei care a dominat fotbalul românesc. În această perioadă a contribuit la cucerirea a:

  • 3 titluri de Campion al României
  • 3 Cupe ale României
  • 2 Supercupe ale României

Performanțe care au transformat CFR Cluj într-o forță a fotbalului românesc și au adus orașului Cluj-Napoca unele dintre cele mai frumoase momente din istoria sportului.

Dar cifrele nu spun întreaga poveste.

Suporterii își vor aminti mereu de determinarea lui, de sacrificiul făcut pentru echipă și de meciurile memorabile din cupele europene, în care CFR Cluj a înfruntat fără teamă adversari uriași precum Manchester United, AS Roma sau Braga. Au fost seri în care Clujul a demonstrat Europei că poate visa și poate învinge, iar Gabi Mureșan a fost unul dintre oamenii care au făcut posibil acest lucru.

După încheierea carierei de fotbalist, Gabi Mureșan a ales să își continue misiunea în slujba oamenilor. Din anul 2020 ocupa funcția de primar al comunei Apold, unde era apreciat pentru implicarea, modestia și apropierea față de comunitate. A rămas același om simplu și respectat, indiferent de drumul pe care l-a urmat în viață.

Mesajul transmis de CFR Cluj surprinde perfect durerea resimțită de întreaga familie feroviară:

„Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFRist în parte! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!”

Astăzi nu plâng doar colegii săi, foștii antrenori sau suporterii CFR-ului. Plânge întreg fotbalul românesc. Plânge Clujul. Plâng toți cei care l-au admirat pentru caracterul său și pentru felul în care a reprezentat cu onoare culorile clubului.

La doar 44 de ani, Gabi Mureșan lasă în urmă o moștenire care nu poate fi măsurată doar în trofee. Lasă amintiri, emoții și un exemplu despre ce înseamnă devotamentul, seriozitatea și respectul.

iLoveYouCluj transmite sincere condoleanțe

Redacția iLoveYouCluj își exprimă profundul regret pentru dispariția lui Gabi Mureșan.

În numele nostru și al miilor de clujeni care i-au urmărit cariera, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut.

Uneori, cuvintele sunt prea puține în fața unei astfel de pierderi.

Prea repede ai plecat dintre noi, Gabi.

Îți mulțumim pentru toate momentele de bucurie pe care le-ai oferit Clujului și fotbalului românesc. Pentru fiecare meci în care ai luptat până la ultima secundă, pentru fiecare victorie și pentru fiecare amintire care va rămâne vie în inimile suporterilor.

Odihnește-te în pace, campion.

Nu vei fi uitat niciodată.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sanatate

Vara trece. Obiceiurile bune rămân.

Dani Muresan

Published

on

Vara a început. Pentru mulți dintre noi, asta înseamnă mai mult timp petrecut afară, concedii, drumeții, ieșiri cu prietenii și, în general, un stil de viață mai activ.

De aceea, forma fizică nu ar trebui privită ca un obiectiv de sezon sau ca o cursă contra cronometru înainte de vacanță. În realitate, sportul nu este despre un „corp de vară”, ci despre mai multă energie, mai multă sănătate și obiceiuri care te ajută să te simți mai bine tot anul.

Mulți oameni încep să facă mișcare atunci când se apropie concediul, iar odată cu venirea toamnei renunță și o iau de la capăt anul următor. Problema nu este lipsa de motivație, ci faptul că sportul este tratat ca un proiect temporar.

Ce funcționează, de fapt, este mult mai simplu: consecvența. Nu antrenamentele perfecte și nici dietele drastice, ci un sistem pe care îl poți menține pe termen lung. Antrenamente regulate, alegeri alimentare echilibrate și o rutină stabilă — acestea sunt lucrurile care fac diferența.

Fiecare schimbare începe cu un prim pas. Iar momentul potrivit să-l faci este acum.

Pentru tot mai mulți clujeni, acest proces începe într-un loc în care sportul este privit exact așa cum ar trebui: nu ca o soluție rapidă, ci ca parte dintr-un stil de viață echilibrat.

La Athletic Sport Center, accentul nu este pus pe promisiuni spectaculoase, ci pe un parcurs construit corect, adaptat fiecărei persoane. Totul începe cu o evaluare corporală, care oferă o imagine clară asupra punctului de plecare și permite crearea unui plan realist.

Pentru cei care își doresc rezultate mai clare, antrenamentele cu antrenor personal aduc structură, progres constant și siguranță în execuție. Pentru cei care preferă dinamica unui grup, clasele de grup oferă energie și motivație, iar pentru rezultate sustenabile există și consultanță nutrițională, orientată spre echilibru și obiceiuri sănătoase.

Centrul oferă și programe dedicate copiilor între 7 și 14 ani, iar recuperarea după antrenamente este susținută și prin acces la saună, pentru relaxare și refacere.

În final, sportul nu este despre cum arăți într-o anumită perioadă a anului, ci despre cum te simți zi de zi. Energia, sănătatea și starea de bine nu ar trebui să fie obiective de vară, ci parte din viața de zi cu zi.

Vara trece. Obiceiurile bune rămân.

Pentru cei care simt că este momentul pentru o schimbare, Athletic Sport Center îi așteaptă în Cluj-Napoca, pe Strada Constantin Brâncuși 148-152, într-un spațiu în care sportul devine parte dintr-un stil de viață echilibrat.

Mai multe informații despre servicii și programe sunt disponibile pe website-ul centrului, www.athleticsportcenter.ro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Alex Campian

Published

on

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026 se vede pe ecran uriaș, într-o atmosferă care promite să transforme fiecare fază într-un moment de galerie scrie stiridecluj.ro

📅 26 martie 2026
Ora 07:00
🎟️ Bilet: 49 lei

Organizatorii îi cheamă pe fani cu un mesaj simplu: “Vino în galben, adu-ți prietenii și transformă cinema-ul într-un mini-stadion”


⚽ Meci cât un vis de 30 de ani

Naționala României, condusă de Mircea Lucescu, se află la un pas de o calificare istorică. Un rezultat pozitiv în fața Turciei ar duce echipa mai aproape de barajul final pentru Mondial.

Ultima prezență a României la un Campionat Mondial datează din 1998, iar actuala generație are ocazia să rescrie povestea.


⚡ Atacul care aprinde speranța

Privirile sunt ațintite spre compartimentul ofensiv, unde forma jucătorilor dă motive de optimism:

  • Dennis Man vine cu cifre solide și goluri decisive
  • Daniel Bîrligea a reintrat în ritm și marchează constant
  • Valentin Mihăilă aduce viteză și inspirație

În spate, echilibrul este susținut de jucători precum Răzvan Marin și siguranța din poartă oferită de Ionuț Radu.


📊 România vs Turcia: duelul cifrelor

Pe hârtie, Turcia pornește favorită, cu un lot evaluat mult peste cel al României. Totuși, fotbalul nu se joacă pe hârtie, ci pe teren… iar uneori pe ecran mare, cu sute de inimi bătând la unison.


🎬 Experiența: stadion + confort

Imaginează-ți:

  • reacțiile fanilor la fiecare ocazie
  • sunetul care îți trece prin piept
  • emoția unui gol trăit la maximum

Doar că, în loc de frig și aglomerație, ai fotoliu, popcorn și ecran gigantic.

Info imagine| imagine sugestiva generata Ai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dan Petrescu, operat de urgență. Problemele de sănătate l-au ținut departe de bancă

Alex Campian

Published

on

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Fostul antrenor al CFR Cluj a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, după ce s-a confruntat cu complicații serioase la nivelul gâtului scrie fanatik.ro

Intervenția a avut loc în cursul săptămânii trecute și, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, nu a fost una simplă. Problemele medicale s-ar fi agravat într-un timp scurt, motiv pentru care medicii au decis că operația nu mai poate fi amânată.

Operație dificilă, dar evoluție stabilă

Surse din apropierea mediului sportiv susțin că intervenția a fost una complexă, însă evoluția lui Dan Petrescu este, în acest moment, stabilă. Tehnicianul se află în perioada de recuperare și este monitorizat atent de medici.

După luni întregi în care s-a confruntat cu probleme de sănătate, această intervenție vine într-un moment delicat pentru antrenor, care nu a mai fost activ pe banca tehnică din vara anului trecut.

O pauză forțată după plecarea de la CFR Cluj

Dan Petrescu nu a mai antrenat din august 2025, când și-a încheiat mandatul la CFR Cluj, după un rezultat dificil în competițiile europene. De atunci, starea sa de sănătate a fost principalul motiv pentru care nu a revenit în antrenorat.

De-a lungul carierei începute în 2003, Petrescu a pregătit echipe importante din România și din străinătate, fiind considerat unul dintre cei mai experimentați antrenori români ai ultimelor decenii.

Dorința de revenire rămâne

Chiar dacă perioada actuală este una dificilă, apropiații susțin că obiectivul lui Dan Petrescu rămâne revenirea pe banca tehnică, imediat ce starea de sănătate îi va permite.

Pentru moment însă, prioritatea este recuperarea completă după intervenția chirurgicală, una care i-a pus pe gânduri pe fani și pe lumea fotbalului din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era