Connect with us

Sport

Deputat Cristina Burciu: „Femeile din mediul rural merită mai mult sprijin din partea statului”

Stefan Petre

Published

on

FOTO: Facebook/ Cristina Burciu

Politică

Ziua internaţională a femeilor din mediul rural se celebrează la nivel mondial în data de 15 octombrie, pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate au un rol principal în producerea hranei, susține Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj.

FOTO: Facebook/ Cristina Burciu

  Ziua internaţională a femeilor din mediul rural se celebrează la nivel mondial în data de 15 octombrie, pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate au un rol principal în producerea hranei. Între timp însă, evoluţia societăţii globalizate a demonstrat că femeile din zona rurală au mult mai multe probleme, atribuţii şi responsabilităţi decât simpla paradigmă legată de alimentație, susține deputatul PNL de Cluj Cristina Burciu. „Problematica româncelor, îndeosebi a celor din satele și comunele noastre, este total diferită de cea a femeilor din ţările Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, consider că se impune adoptarea unor politici publice adecvate specificului românesc, astfel încât femeile să poată contribui în continuare, în mod determinant, la perpetuarea şi dezvoltarea satului românesc. 
Cu toate că zona rurală a cunoscut o continuă transformare după 1990, rolurile şi atribuţiile doamnelor şi domnişoarelor de la țară nu s-au schimbat prea mult, într-o lume, de cele mai multe ori, înmărmurită în trecut. Prejudecăţile au rămas, din nefericire, aceleaşi, iar conceputul de egalitate de șanse și de gen este departe de realitatea existentă în mediul urban”, a declarat Cristina Burciu.CITEȘTE ȘI:
Deputat Cristina Burciu: „O nouă lege a PNL acordă cabinetelor de medicină de familie statutul de unități sanitare de utilitate publică”Potrivit deputatului de Cluj, particularităţile şi tradiţiile familiilor din mediul rural arată că româncele, în general, şi cele din sate şi comune, în special, au două locuri de muncă constante şi zilnice, unul la serviciu, iar celălalt acasă. „Specificul muncii femeilor diferă foarte mult de cel al bărbaţilor, la ţară femeile muncind de la vârste fragede în propriile gospodării, cot la cot cu părinţii, şi apoi cu soţii, în activităţile agricole. 
În general, femeile din zona rurală sunt singurele care se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor şi a nepoţilor, de curăţenie, mâncare şi îngrijirea bătrânilor. În plus, condiţiile de muncă a acestora sunt la un standard minim, ele depunând zilnic eforturi aspre uneori, din cauza lipsei apei curente şi a canalizării din multe localități”, mai arată deputatul PNL de Cluj.De asemenea, România are nevoie de noi strategii, programe și măsuri consistente pentru facilitarea accesului femeilor din comunităţile rurale, atât pe piaţa muncii, cât şi în viaţa socială, economică și culturală. Româncele de la țară trebuie sprijinite substanțial, atât sub aspectul protejării sănătății acestora, cât și pentru asigurarea unor locuri de muncă decente și stabile. „Nu în ultimul rând, femeile din zona rurală trebuie protejate în mod real în cazurile de violenţă în familie, având în vedere cvasi-provenienţa feminină a victimelor acestui fenomen îngrijorător la nivel național. Am încredere că Guvernul susținut de PNL va dinamiza acțiunile de susținere şi promovare pe piaţa muncii a femeilor din comunităţile rurale, o condiţie esenţială pentru evoluția mediului rural, mai ales în situaţia dificilă în care ne aflăm în prezent din punct de vedere demografic. 
Sunt convinsă că femeile din mediul rural merită mult mai mult, atât din partea statului, cât şi a tuturor celor implicaţi în instituţii decizionale pentru viaţa oamenilor.  Prin creșterea gradului de implicare și responsabilizare a femeilor, sunt încrezătoare că vom reuşi să reducem decalajele existente în prezent între traiul româncelor de la ţară şi a celor din mediul urban. Cu prilejul Zilei Internaţionale a femeilor din mediul rural transmit mulțumiri și toate gândurile bune, de apreciere, respect și susținere tuturor femeilor din satele şi comunele judeţului Clui dar și din țară, pentru munca, răbdarea și dăruirea lor și, în general, pentru tot ceea ce fac în fiecare zi.  La Mulți Ani tuturor femeilor din zona rurală!”, a adăugat Cristina Burciu.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era