Sponsorizat
Categories: Sport

Explozie puternică la Voila! Vechiul pod peste Olt a fost demolat prin implozie, iar CONA-A va construi unul nou

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Toată suflarea din Voila (Județul Brașov) și din satele învecinate s-au adunat vineri seara în zona vechiului pod peste Olt, pentru a asista la un eveniment spectaculos: vechiul pod a fost demolat prin implozie controlată. Societatea sibiană CON-A va contrui aici un nou pod.

Vechiul pod a fost demolat prin implozie controlată. FOTO: Mesagerul de Sibiu

  Imaginile au fost absolut spectaculoase, iar bubuitura a fost atât de puternică chiar și la câteva sute de metri distanță, încât mulți dintre curioșii prezenți și-au scăpat telefoanele cu care filmau.  
A urmat apoi un val de praf care a așternut întunericul în lunca Oltului în zona respectivă, preț de minute bune.Vechiul pod peste Olt de la Voila avea o lungime de 60,78 metri și o lăține de 5,7 metri, fiind construit din beton. Pentru demolarea lui prin implozie controlată s-au folosit 95 de kilograme de dinamită, fiind făcute 1200 de găuri pentru plasarea capselor explozive. Pentru detonare s-a folosit un circuit non-electric, controlat de la distană, spun specialiștii care s-au ocupat de procedură. Pregătirile pentru această demolare au început în urmă cu două săptămâni.
Noul pod va avea o lungime de 93,95 metri şi o lăţime totală de 13,50 metri, iar durata de exploatare va fi de 100 de ani.Noul pod va fi construit de Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în luna ianuarie a anului 2021. Lucrările au fost întârziate datorită faptului că de atunci au fost căutate soluţii de demolare, pentru că, iniţial, Hidroelectrica nu a fost de acord cu implozia, motivând că ar fi afectat canalul de fugă de la lacul de acumulare care trece pe sub pod. De altfel, la un moment dat s-a luat în calcul chiar demolarea „bucată cu bucată”, însă constructorul nu a fost de acord, motivând faptul că operaţiunea ar fi prea riscantă pentru muncitori. Într-un final, reprezentanţii Hidroelectrica (care deţine lacul de acumulare) au fost de acord cu implozia, iar în toamna anului trecut, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov au spus că demolarea ar putea începe în noiembrie 2022. Între timp, au apărut şi discuţii legate de fundaţii, soluţia optimă fiind identificată în această primăvară, conform Bună Ziua Brașov.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

9 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago