Sponsorizat
Categories: Sport

Noi rezultate de laborator în problema mirosului greu din Cluj. Ferma de la Aiton și-a suspendat activitatea

Sponsorizat
Sponsorizat

Administrație

Reprezentanții Prefecturii Cluj au anunțat, marți, ultimele concluzii în urma analizelor realizate la Centrul de Management de Deșeuri, dar și la ferma din Rediu, comuna Aiton.

Utilaj agricol care împrăștie găinaț pe terenurile agricole din Aiton/ Foto: monitorulcj.ro

  


Având în vedere sesizările locuitorilor din municipiul Cluj-Napoca și din împrejurimi referitoare la mirosul deranjant din ultima perioadă, în contextul verificărilor în teren efectuate de către autoritățile cu atribuții în domeniu și a rezultatelor obținute inițial, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj analizează cu ajutorul autolaboratorului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, calitatea aerului din zona de monitorizare. 


Potrivit Prefecturii Cluj, în perioada 4-5 septembrie în zona fermei din satul Rediu, comuna Aiton, prin analiză de durată lungă (24h), s-a constatat faptul că a fost depășit nivelul maxim admis pentru amoniac (0,1421 mg/m3  față de 0,1000 mg/m3), și că la momentul măsurătorilor cu autolaboratorul, activitatea fermei era sistată din propria inițiativă a societății.CITEȘTE ȘI:
De ce pute Clujul? Cum arată „muntele” de găinaț de la Aiton. De aici să vină mirosurile?Având în vedere această situație, autolaboratorul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor va reveni în proximitatea zona fermei din satul Rediu, pentru a efectua noi monitorizări în vedere obținerii unor rezultate concludente, după reluarea activității.



Depășiri de hidrogen sulfurat la CMIDAgenția pentru Protecția Mediului Cluj realizează monitorizarea potențialilor factori ce ar fi favorizat apariția mirosului din oraș prin intermediul unui laborator mobil. Potrivit autorităților, s-a constatat depășirea CMA pentru două valori medii de scurtă durată (30 min) în intervalul 08:00 – 09:00 din data de 08 septembrie, doar la punctul de prelevare 1 de la CMID.



Punctul de amplasare al autolaboratorului în CMID Cluj/ Foto: Prefectura Cluj„Pentru amoniac NH3
La ambele puncte de prelevare s-a constatat încadrarea tuturor valorilor medii de scurtă durată (30 min) și a valorii medii zilnice de lungă durată (24h) sub concentrațiile maxime admise.
– valorile medii de scurtă durată s-au încadrat în domeniul de variație 5,33 ÷ 43,41 µg/m³, pentru punctul 1 – Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), respectiv în domeniul 3,94÷27,17 µg/m3, în punctul 2. Cantitatea maximă admisă (CMA) este de 300 µg/m³.
– valorile medii de lungă durată au fost 17,4 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv 8,35 µg/m³, în punctul 2 – ferma din satul Rediu, comuna Aiton, iar cantitatea maximă admisă este de 100 µg/m³.Pentru hidrogen sulfurat (H2S):


La ambele puncte de prelevare s-a constatat încadrarea valorilor medii zilnice de lungă durată(24) sub concentrațiile CMA (Concentrația Maximă Admisă), conform prevederilor referențialului STAS 12574-87.
S-a constatat depășirea CMA pentru două valori medii de scurtă durată (30 min) în intervalul 08:00 – 09:00 din data de 08 septembrie, doar la punctul de prelevare 1 de la CMID, în condiții meteo de viteză vânt 0,3-0,4 m//s și direcția vântului N-NV predominantă.
– valorile medii de scurtă durată s-au încadrat în domeniul de variație 5,90÷18,42 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv în domeniul 5,16÷ 6,72 µg/m³, în punctul 2. Subliniem faptul că valoarea CMA pentru H2S la valorile medii de scurtă durată este de 15 µg/m³. 
– valorile medii de lungă durată au fost 7,68 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv 5,97 µg/m³, în punctul 2. Cantitatea maximă admisă în acest caz este de 8 µg/m³.
Pentru pulberi în suspensie la ambele puncte de prelevare, s-a constatat încadrarea valorilor medii zilnice sub valoarea limită zilnică pentru pulberile în suspensie PM10, conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, valoarea pentru punctul 1 a fost de 21,16, respectiv la punctul 2 a fost de 17,68, CMA fiind de 50 µg/m³.Pentru dioxid de azot (NO2):
– la ambele puncte de prelevare, s-a constatat încadrarea tuturor valorilor medii orare sub valorile limită, conform Legii 104/2011. Astfel, valorile medii orare s-au încadrat în domeniul de variație 5,10÷38,71 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv în domeniul 5,35÷18,75 µg/m³, în punctul 2. Valoarea CMA este de 200 µg/m³.Pentru dioxid de sulf SO2:
–la ambele puncte de prelevare, s-a constatat încadrarea tuturor valorilor medii zilnice sub valoarea limită zilnică, respectiv valoarea limită orară, conform Legii nr. 104.2011. Astfel: 
-valorile medii orare s-au încadrat în domeniul de variație 5,99÷9,17 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv 2,98÷5,23 µg/m³, în punctul 2. CMA, în acest caz este de 350 µg/m³.
-valorile medii zilnice au fost 7,36 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv 4,07 µg/m³, în punctul 2, iar în acest caz 125 µg/m³.Pentru monoxid de carbon CO – la ambele puncte de prelevare, s-a constatat încadrarea sub valoarea maximă zilnică a mediei mobile de 8 ore, conform Legii nr. 104/2011. Astfel valoarea maximă zilnică a mediei mobile de 8 ore a fost de 0,59 µg/m³, pentru punctul 1, respectiv 0,33 µg/m³, în punctul 2. Pentru monoxidul de carbon, CMA este de 10 µg/m³.”, a transmis Prefectura Cluj.În ședința de Consiliu Local de joi, 7 septembrie, edilul Clujului Emil Boc a cerut autorităților în domeniu să-și „facă datoria” pentru a identifica sursa mirosului pătrunzător din municipiu.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago