Categories: Sport

Prezentare în premieră pentru HCR Europa a primului itinerariu în România (P)

Ştiri din Transilvania

Începând de vineri, 15 decembrie, municipiul Sibiu va fi înscris oficial în Traseul Cultural al Consiliului Europei – Historic Cafés Route, odată cu dezvelirea plăcuței ce atestă acceptarea în prestigioasa rețea europeană a Restaurantului Pardon Café, situat pe strada Cetății – Cea mai frumoasă stradă din Sibiu.

Foto: Historic Cafés Route

   Evenimentul prilejuit de dezvelirea plăcuței cu însemnele traseului cultural și ale Consiliului Europei se va desfășura începând cu ora 14, în prezența administratorilor și proprietarilor locației, reprezentanților Historic Cafés Route și reprezentanți ai Administrației Locale și  a insituților culturale din Sibiu, din administrația centrală este invitată la acest important eveniment Dna. Ministru al Culturii Raluca Turcan.  „Sunt onorat că am ajuns la acest moement istoric, prin acest eveniment să marcăm intrarea Municipiului Sibiu în rețeaua europeană Historic Cafes Route, unul dintre cele 48 de trasee culturale recunoscute și acreditate, în mod oficial, de Consiliul Europei.Restaurantul Pardon Café a fost ales pentru a avea onoarea de a fi primul local al Sibiului acceptat în Historic Cafés Route în urma unor evaluări complexe ale conducerii organizației, dar și ca urmare a mai multor discuții și recomandări purtate cu doamna primar Astrid Fodor și administratorul localului, Marius Rafa. Sunt convins că, pentru luarea deciziei de admitere în această structură, conducerea a ținut seama și de valoarea istorică a imobilului unde funcționează restaurantul, dar în mod special de situarea acestuia pe „Cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, în apropierea primului teatru ce a funcționat în țara noastră (Sala Thalia), a primului muzeu de istorie naturală, a celei mai vizibile moșteniri fortificate din Evul Mediu a Sibiului, a câtorva dintre celebrele turnuri de apărare ale orașului și în context contemporan, de aleea pe care, de câțiva ani buni, stau înșiruite stele dedicate celebrităților autohtone sau internaționale din lumea teatrului și filmului. De asemenea, la evaluarea locației a cântărit foarte mult și calitatea serviciilor turistice oferite, a rafinatelor preparate de bucătărie ce se găsesc în meniul Historic Cafes Route special conceput pentru a reflecta istoria și tradițiile culinare ale Municipiului Sibiu, pus la dispoziția sibienilor și turiștilor care vizitează Sibiul, dar în mod special distinșilor oaspeți care vor călători pe primul itinerariu, premieră pentru Historic Cafes Route Europa, lansat în România, sub formă de experiență de iarna, care culminează cu vizita la Bâlea Lac, urcând Transfăgărășanul cu telecabina. Itinerariul cuprinde doua atracții importante pentru piețele internaționale – imensa poveste a romanului Dracula scris de Bram Stocker, roman care reprezintă probabil cea mai ecranizată poveste în istoria cinematografiei cu peste 200 de producții și Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, care anul acesta a ajuns la ediția No.17, cu tema ART&ICE și atrage deja anual mii de turiști străini în România, pentru a ajunge la Bâlea Lac.Traseul Cultural al Consiliului Europei Historic Cafés Route oferă vizitatorilor oportunitatea de a porni într-un itinerar tematic încântător, de a face un pas înapoi în timp, de a se bucura de luxul cafenelelor de aur, de a se familiariza cu rolul important pe care l-au jucat în trecut și de a continua să modeleze în prezent istoria culturală a Europei. Natura membrilor Rutei Cafenelelor Istorice, reprezentând cafenele, restaurante și hoteluri, oferă traseului nostru infrastructura pentru a proiecta, împreună cu membrii noștri, produse turistice care fac posibilă interconectarea cu celelalte 47 de Rute Culturale promovate de Consiliul Europei, esența culturală a bătrânului continent, traseele culturale care au fost considerate de statele membre ale Consiliului Europei în ultimele aproape 4 decenii, că reprezintă cel mai bine istoria, cultura, evoluția, crizele si moștenirea Europei”, menționează Arnold Klingeis, ambasadorul Consiliului Europei pentru Historic Cafés Route în România.Foto: Historic Cafés RouteDe altfel, dorim să vă facem cunoscut faptul că, în cadrul programului festivității de admitere a Restaurantului Pardon Cafe Sibiu în rețeaua Historic Cafés Route, avem inclus și momentul lansării primului produs turistic al HCR România. Itinerarul „Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Route” cuprinde cinci locații foarte cunoscute din Transilvania, în varianta 1. cu aterizare în România pe aeroportul Cluj-Napoca, care sunt sau urmează să fie membre în Historic Cafes Route România (Chios Social Lounge și Hotel Transilvania din Cluj Napoca, Pardon Cafe din Municipiul Sibiu, Palatul Brukenthal din Avrig și în vârful muntelui, pe Transfăgărășan, cabana de pe Lacul Bâlea). Primul itinerariu care promovează România în cadrul Rutelor Culturale ale Consiliul Europei este disponibil pentru a fi rezervat printr-un operator de specialitate cu sediul la Londra sub titlul:Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Routehttps://untravelledpaths.com/the-winter-historic-cafe-route-experiencehttps://www.flipsnack.com/untravelledpaths/the-winter-historic-cafes-route-experience/full-view.htmlFestivitatea ce se va desfășura vineri la Sibiu are loc la doar câteva zile după activitățile prilejuite de primirea în rețeaua europeană a Chios Social Lounge Cluj- Napoca și vor continua la Brașov în data de 21 Decembrie 2023, când vor fi înnobilate și decorate trei locații din Centrul Vechi al Municipiului Brașov cu distincția Consiliului Europei, oferită prin Historic Cafés Route: cafenelele ,,La Vatra Ardealului” si ,,INSPIRATIO” care se află în directa apropiere a Bisericii Negre și ,,Hotel Chitic”. Varianta 2. a itinerariului „Cultural Routes Winter Experience in Romania by Historic Cafés Route” cu aterizare pe aeroportul din Brașov, va cuprinde aceste 3 locații.Povestea Dracula va putea fi trăită în ambele variante care culminează cu vizita la singurul Hotel de Gheață din Europa Centrală și de Est, în varianta 1. prin Hotel Transilvania Cluj-Napoca, iar în varianta 2. prin Castelul Bran.

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago