Sponsorizat
Categories: Sport

Proiect al UBB Cluj, premiat de Google! Tineri din medii defavorizate, ajutați să se pregătească în domeniul Informaticii.

Sponsorizat
Sponsorizat

Educație

Un proiect al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, prin care sunt sprijiniți tinerii cu potențial din medii defavorizate, a fost premiat de către compania Google.

UBB Cluj a câștigat un proiect finanțat de Google / Foto: pixabay.com

 
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat un proiect finanțat de către compania Google pentru implicarea sa activă în societate. Această distincție vine ca o recunoaștere a eforturilor constante depuse de UBB Cluj în dezvoltarea și facilitarea accesului la învățământul superior, transmite reprezentanții universității clujene.  Proiectul premiat va avea în vedere incluziunea și sprijinul oferit tinerilor cu potențial din medii mai puțin privilegiate în pregătirea în domeniul Informatică. În acest proiect, vor fi selectați elevi de liceu care provin din grupuri marginalizate cărora Facultatea de Matematică și Informatică le va furniza suportul necesar pentru dezvoltarea competențelor în domeniul Inteligenței Artificiale (Artificial Intelligence – AI) și începerea unei cariere în Informatică. CITEȘTE ȘI:
UBB, prezentă în noul clasament Shanghai pe domenii de studiu în 2023  „Prin oferirea,  în cadrul proiectului, unor experiențe imersive pentru utilizarea tehnologiilor inteligente, se creează medii de cercetare și testare care permit utilizatorilor să interacționeze într-un mod mai intuitiv cu noi algoritmi sau sisteme de AI într-un context care imită lumea reală, dar oferă control și flexibilitate. Astfel de experiențe imersive pot ajuta la crearea de contexte de învățare personalizate și adaptive utile în educație și în formarea profesională”, au transmis reprezentanții UBB, într-un comunicat de presă. Tinerii vor învăța de la profesioniștii de la GoogleDeschiderea programului și primul workshop a avut loc în data de 18 noiembrie 2023. Proiectul mai include o succesiune de 4 workshopuri, finalizate cu un hackathon, pe parcursul cărora elevii vor lucra colaborativ cu studenți și profesori ai Facultății de Matematică și Informatică. Compania Google, prin inițiativa Google’s explore CSR, va oferi elevilor și studenților resurse de învățare complementare și acces la mentori și profesioniști din cadrul companiei.Proiectul va avea impact asupra:
– încrederii elevilor și studenților prin îmbunătățirea modului de a înțelege, de a contribui și de a reuși în cercetarea în informatică și în Inteligența Artificială;
– societății prin cultivarea sentimentului de apartenență la comunitatea de studenți, mentori și profesori în informatică
– abilităților elevilor și studenților de a dobândi cunoștințe necesare pentru implementarea și diseminarea profesională a cercetărilor în informatică și Inteligența Artificială
– motivației elevilor de a viza absolvirea unei facultăți în informatică și construirea unei cariere de cercetător în acest domeniu
– echității educației în informatică, o premisă esențială pentru crearea unui mediu incluziv în domeniul STEM.
CITEȘTE ȘI:
Elevii de clasa a XII-a din medii defavorizate se pot pregăti GRATUIT pentru Bacalaureat la UBB Cluj „Prin această colaborare, UBB se angajează să continue promovarea excelenței academice și a impactului social pozitiv în comunitate. În timp ce, Compania Google, prin această selecție, evidențiază importanța contribuției UBB în dezvoltarea unui mediu academic inclusiv și susținut, oferind șanse egale tuturor tinerilor pasionați de domeniul Informatică”, transmit reprezentanții UBB. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

8 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

15 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago