Categories: Sport

Raportul de sustenabilitate al IULIUS pe anul 2022 – focus pe mediu și comunitate (P)

Actualitate

Grupul IULIUS accelerează politicile ESG implementate cu scopul de a crea proiecte sustenabile, utile comunității și care stimulează dezvoltarea orașelor.

 Reperele anului 2022, care reflectă efortul companiei în această direcție, potrivit Raportului de sustenabilitate pe 2022, publicat recent, sunt:
scăderea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de serăscăderea consumului total de energie cu 13%reducerea cu 34% a deșeurilor eliminate prin depozitare*cifre valabile în raport cu 2019IULIUS își concentrează resursele asupra dezvoltării de proiecte prin care să contribuie la modernizarea orașelor, grija pentru mediu și construirea unor comunități puternice fiind prioritare. Cu 1,2 miliarde de euro investiți în proiectele de regenerare urbană Palas și Palas Campus la Iași și Iulius Town la Timișoara, rețeaua naţională Iulius Mall (Iași, Suceava, Cluj), precum și în două centre de retail de proximitate Family Market în Iaşi, IULIUS a generat valoare şi a stimulat dezvoltarea locală, atrăgând noi investiții prin infrastructura de business creată. „Integrăm continuu cele mai noi soluții în domeniul sustenabilității. Toate clădirile au certificări verzi, folosim materiale cu emisii reduse de carbon, reducem consumul de energie prin panouri fotovoltaice, derulăm proiecte care sprijină educația și antreprenoriatul. Nu în ultimul rând, iubim natura și o aducem în centrul proiectelor noastre, astfel încât lumea să aibă acces rapid la ea. Viitorul va fi și mai verde, pentru că și în proiectele mixed-use pe care le propunem, la Cluj și Constanța, natura va fi elementul central”, a spus Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS. 130 de milioane de euro, în soluții de infrastructură şi mobilitate alternativăPreocuparea pentru sustenabilitate la IULIUS se traduce prin implementarea conceptului „orașului de 15 minute” în proiectele mixte, un spațiu în care se regăsesc elementele necesare desfășurării activității într-un mod eficient, în care distanțele dintre locul de muncă, magazine, școală, restaurante şi parc se pot parcurge pe jos sau cu bicicleta, reducând timpul pierdut în trafic și poluarea.  Compania a investit 130 de milioane de euro în soluții de conectivitate, infrastructură, mobilitate alternativă, amenajarea de piste și a peste 1.000 de locuri de parcare pentru biciclete. La Palas, aproximativ 74% din lungimea căilor interne de circulație sunt destinaţi traficului pietonal, iar la Iulius Town Timișoara, 43%. În plus, la parterul clădirilor office sunt amenajate dușuri și vestiare pentru cei care vin la birou cu bicicleta. Grupul IULIUS susține adoptarea mobilității electrice, iar în 2022, rețeaua staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice a ajuns la 49 de puncte.
Foto Iulius Mall ClujGrădină urbană pe 45% din suprafața Palas IaşiGrija pentru mediu se regăsește în toate proiectelor IULIUS. Fiecare proiect din portofoliu, retail sau office, deține certificări verzi sau este în curs de certificare, ceea ce atestă nivelul ridicat de performanță în conformitate cu principiile internaționale de eficiență și sustenabilitate. În ce privește certificatele de performanță energetică, din totalul clădirilor, 68% au primit punctaj maxim (100 de puncte), iar 32% au valori cuprinse între 98-99 de puncte.Palas Campus Iaşi iese în evidenţă, fiind în două procese de certificare – EDGE și LEED. Proiectul a obținut, în 2021, primul credit verde din România, de la International Finance Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale. Palas este singurul proiect din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED® Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și pentru modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile.O particularitate a proiectelor IULIUS este procentul mare al spațiilor verzi. Compania a creat, prin investiții de peste 17 milioane de euro, 13 hectare de grădini urbane. Doar la Palas, spațiile verzi reprezintă peste 45% din suprafața totală. Grădinile de la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara au devenit ancore pentru comunitate, locuri pentru petrecerea timpului liber, care găzduiesc circa 1.000 de spectacole anual.În ceea ce privește deșeurile menajere, IULIUS a reușit să le diminueze cu 31% față de 2019 și să crească volumul deșeurilor reciclabile cu 28% comparativ cu același an. Obiectivul pe termen mediu este scăderea cu peste 50% a deșeurilor eliminate prin depozitare. În acest scop, în 2022, a fost demarat „IULIUS – Zero Waste Program”, prin intermediul căruia se urmăreşte reducerea cantităților de deșeuri generate, atât la nivel organizațional, cât și în relațiile cu partenerii și furnizorii. Totodată, a fost implementat un program pilot care vizează compostarea deșeurilor organice din fiecare centru comercial.Iulius Town TimisoaraStrategie de reducere a amprentei de carbon cu IFCÎn 2022, IULIUS a semnat un parteneriat cu IFC pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii. În ceea ce priveşte implicare în comunitate, IULIUS a derulat numeroase acțiuni din domeniul ocrotirii mediului, cum ar fi campanii de împădurire, de reciclare a hârtiei, de reutilizare a articolelor vestimentare și de promovare a mobilității alternative, acțiuni caritabile, campanii de donare de sânge și parteneriate pentru susținerea manifestărilor sportive.IULIUS a continuat, în 2022, programul de internship, la care au aplicat 129 de studenți. Șapte dintre studenții selectați au fost angajați, la finalul stagiului. Palas Iasi

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Pasager în stare gravă pe un zbor Tarom: posibilitatea unei aterizări de urgență a fost luată în considerare

Un pasager aflat la bordul unei curse Tarom duminică seara a întâmpinat dificultăți medicale grave,…

1 week ago

Incident dramatic pe teren în timpul meciului dintre Ungaria și Scoția: fotbalist transportat de urgență la spital

Duminică seara, medicii au intervenit de urgență pe teren pentru a-i acorda primul ajutor fotbalistului…

1 week ago

Topul celor mai sigure orașe și cartiere din România: Vezi pe ce loc se află Clujul și care sunt zonele de evitat

Conform indexului T.R.A.I., realizat de Storia, platforma de anunțuri imobiliare lansată de OLX, Brașov, Oradea…

2 weeks ago

Cursuri pe șantierul de reconversie a fostei platforme Carbochim pentru studenții de la Facultatea de Construcții, printr-un parteneriat între UTCN și grupul IULIUS

Studenții de la Facultatea de Construcții, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, au ocazia de…

2 weeks ago

VIDEO: Lucrări de conservare și modernizare la clădirea emblematică a „Uzinei Carbochim”, cu valoare ambientală pentru Piața 1 Mai din Cluj-Napoca

Clădirea-reper a "Uzinei Carbochim", cel mai mare producător de abrazive din România și un simbol…

2 weeks ago