Sponsorizat
Categories: Sport

Rețea de traficanți de arme și droguri, destructurată de DIICOT

Sponsorizat
Sponsorizat

Ştiri din Transilvania

Un număr de 16 persoane au fost inculpate în urma a zeci de percheziții domiciliare, desfășurate în colaborare cu polițiștii clujeni, într-un dosar de contrabandă cu arme, braconaj şi trafic de droguri.

Rețea de traficanți de arme și droguri, destructurată de DIICOT/Foto: Poliția Română

   Din numărul celor inculpați, patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, trei se află în arest la domiciliu, iar alte nouă persoane au fost plasate sub control judiciar.  Acuzaţiile din dosar se referă la infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului materiilor explozive, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi conducere fără permis.Droguri și arme din Spania, comercializate în RomâniaPotrivit anchetatorilor, anterior anului 2020, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, şase inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat pe parcurs şi alte persoane, având drept scop principal procurarea ilegală de arme de foc şi utilizarea acestora în acţiuni de braconaj cinegetic. „În perioada noiembrie 2020 – septembrie 2023, membrii grupului au sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania, pe care le-au introdus pe teritoriul României şi, ulterior, le-au vândut sau le-au utilizat la partide de vânătoare neautorizate.De asemenea, s-a stabilit că inculpaţii au procurat şi deţinut ilegal materii explozive şi au confecţionat muniţie pentru arme letale”, informează, joi, Poliția Română.
CITEȘTE ȘI: 
Colete cu droguri, din Spania. Clujean reținut pentru trafic de substanțe de riscÎn aceeaşi perioadă, alţi membri ai grupului infracţional organizat au deţinut diferite cantităţi de droguri, respectiv canabis şi cocaină, pe care le-au distribuit fie în cantităţi mari în schimbul unor bunuri de valoare, cum ar fi un autoturism de teren, fie le-au comercializat în cantităţi mai mici către consumatori de pe raza judeţului.Activitățile judiciare au fost derulate în colaborare cu polițiștii din Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Suceava, dar și de criminaliștii din Cluj, Alba, Bihor, Sibiu. 
Captură impresionantă ridicată de procurorii DIICOTÎn urma celor 30 de percheziţii domiciliare, efectuate de DIICOT marți, 12 septembrie, au fost identificate şi ridicate 15 arme letale şi 13 arme neletale supuse regimului autorizării, deţinute ilegal, aproximativ 2.800 de cartuşe pentru arme letale deţinute ilegal, 16 arme letale cu destinaţia vânătoare deţinute legal, dar cu privire la care există date că au fost utilizate la acţiuni de braconaj cinegetic, un amortizor pentru armă letală şi un arc.Totodată, au fost ridicate 34 de kilograme de carne de vânat, 30 de trofee, 500 de grame de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive, mai multe telefoane mobile, înscrisuri şi sume de bani, în lei şi euro.În cursul percheziţiilor au mai fost descoperite două vulpi şi o căprioară ţinute în captivitate, care au fost predate administratorului fondului de vânătoare, în vederea eliberării în mediul natural.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago