Sponsorizat
Categories: Sport

România, mereu surprinzătoare. Un tren a „ratat” gara, apoi a dat înapoi! 2 ore întârziere!

Sponsorizat
Sponsorizat

Național

Un tren de călători a depășit semnalul de oprire în gara Verești -Suceava, acesta fiind încă un incident grav de siguranța circulației dintr-un șir mai lung de incidente.

Un tren depășește gara, fără să oprească. Foto: Facebook CFR Călători

  


Un tren CFR Călători a depășit gara Verești, fără să oprească, la 15 km de Suceava, vineri dimineața, scrie publicația Club Feroviar. Este vorba despre un tren InterRegio Suceava – București ce a acumulat apoi două ore întârziere. CFR Călători a dat un comunicat de presă în care a spus că incidentul s-a produs din cauză că pe șină s-a scurs ulei dintr-un tren privat de marfă. 


Trenul IR 1752 a plecat din Suceava la 8.52, iar 11 minute mai târziu ar fi trebuit să oprească la Verești (15 km de Suceava). Se pare că trenul nu a reușit să oprească în gară, depășind-o, după care garnitura a dat cu spatele, revenind în stație, după o manevră.Pe portalul Infofer figurează faptul că trenul ar fi staționat la Verești peste 100 de minute, părăsind stația la ora 10.53. Trenul a mai acumulat întârziere după aceea, plecând din Bacău la 12.46 (în loc de 10.45). 


Au mai fost în acest an incidente similare și în lunile iunie și august.CFR Călători a dat un comunicat de presă în care a spus că incidentul s-a produs din cauză că pe șină s-a scurs ulei dintr-un tren privat de marfă.


„Referitor la situația înregistrată pe 8 septembrie, în stația Verești, la trenul IR 1752 Suceava Nord – București Nord, precizăm că motivele producerii acesteia nu sunt generate de CFR Călători. În fapt, situația a fost generată de o indisponibilitate a infrastructurii cauzată de scurgerea de ulei pe șină din vagoanele unui tren privat de transport marfă. Menționăm că pasagerii și echipajul trenului au fost permanent în siguranță. Trenul a plecat din stația Verești, în condiții de siguranță, cu o întârziere de 110 minute”, arată CFR Călători.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago