Categories: Sport

Soluții pentru eficientizarea pasajului de la Tăietura Turcului. Viorel Băltărețu, deputat USR: „Proiectul trebuie să fie funcțional, să țină seama de dezvoltarea în perspectivă a Clujului”

Actualitate

Proiectul pasajului de la Tăietura Turcului trebuie optimizat, pentru a rezolva problema traficului, dar și pentru a crea conexiuni între cartiere. „Cred că mai există timp pentru a îmbunătăți această soluție”, susține deputatul clujean Viorel Băltărețu.

Viorel Băltărețu, deputat USR, prezintă soluțiile de îmbunătățire a pasajului de la Tăietura Turcului/Foto: monitorulcj.ro

  Deputatul USR Viorel Băltărețu a organizat, joi, o masă rotundă la care au fost invitați atât reprezentanții Primăriei, cât și reprezentanții CFR, dar și antreprenorul proiectului pasajului de la Tăietura Turcului, pentru identificarea unei abordări coerente, care să nu afecteze dezvoltarea zonei. În lipsa optimizării proiectului, acesta ar putea să nu mai fie finanțat prin fonduri europene. „Mă bucur că putem avea o dezbatere legată de soluția pasajului de la Tăietura Turcului. Aș vrea să punem în discuție soluția așa cum a fost avizată de Primărie și după cum se prezintă în momentul de față”, a declarat deputatul clujean Viorel Băltărețu. Tema pasajului de la Tăietura Turcului, în cadrul dezbaterii organizate de deputatul Viorel Băltărețu, pentru îmbunătățirea proiectului/Foto: monitorulcj.roPrintre participanții la dezbaterea coordonată de deputatul Viorel Băltărețu au figurat: Sorin Bota – președintele Consiliului de Administrație al Companiei de Investiții Rutiere, Alex Corlea – vicepreședinte Asociația Pro Infrastructura, Alin Danci și Horia Nasra – din partea Asociației Metrourban, inginerul Carol Szasz, din partea constructorului – Daniel Mihăilă, manager de proiect, Viorel Zaharia – reprezentantul proiectantului DB Engineering. „Vorbim de pasajul de la Tăietura Turcului, un proiect ciopârțit în prezent, dar cred că mai există timp pentru a îmbunătăți această soluție. Aș vrea să subliniez că obiectivul nostru nu este de a bloca acest proiect, ci de a găsi modalități de optimizare care să-l facă funcțional, în consonanță cu dezvoltarea în perspectivă a zonei. Cred că forma propusă în prezent, din păcate, nu ne ajută foarte mult din perspectiva traficului. Pentru comunitatea din Cluj, pentru zona rutieră și pietonală sau velo, cred că este o soluție care nu ne rezolvă problema”, a punctat deputatul USR Viorel Băltărețu. În deschiderea dezbaterii, deputatul Viorel Băltărețu a arătat că eliminarea actualei bariere de la trecerea la nivel de cale ferată și înlocuirea acesteia cu un pasaj subteran pentru pietoni reprezintă o abordare constructivă, atât din punct de vedere a eficienței proiectului, cât și a modalităților de implementare. 
CITEȘTE ȘI: 
Deputatul Viorel Băltărețu (USR), propuneri pentru eficientizarea proiectului pasajului rutier de la Tăietura Turcului. „E nevoie să intervenim cu promptitudine, pentru a găsi o soluție viabilă pe termen lung”Proiectul pasajului superior peste calea ferată, realizat de CFR ca parte a proiectului de electrificare a căii ferate Cluj-Oradea, nu rezolvă problema pietonilor care vor rămâne blocați la barieră. În plus, bretelele de urcare-coborâre pe pasaj, din Tetarom și cealaltă spre zona industrială a Clujului, din strada 16 Februarie, au dispărut din proiectul prezentat spre avizare. Soluția propusă de deputatul Viorel Băltărețu vizează desființarea trecerii la nivel de cale ferată cu barieră, realizarea unui pasaj suprateran pentru mașini și a unui pasaj subteran pentru pietoni și bicicliști. Termenul de realizare este estimat la 18 luni, iar costul proiectului se situează la 38 de milioane de lei. 
Pasajul Tăietura Turcului, un proiect complicat„În privința pasajului, clientul nostru este Compania Națională de Căi Ferate, iar noi în calitate de constructori putem evalua și verifica tehnic, comercial soluția pe care o propuneți, însă nu dispunem de pârghiile necesare pentru modificarea proiectului. În faza de licitație, nouă ni s-a propus un studiu de fezabilitate, în baza căruia am proiectat și am îmbunătățit proiectul”, a declarat Viorel Zaharia, în calitate de reprezentant al proiectantului. Din păcate, în lipsa reprezentanților CFR, dar și ai Primăriei, proiectantul nu a putut oferi o soluție care să permită optimizarea pasajului de la Tăietura Turcului. Astfel, antreprenorul a oferit un punct de vedere strict informațional. De altfel, orice modificare a proiectului pasajului de la Tăietura Turcului ar presupune o reevaluare tehnică și financiară. Potrivit reprezentantului constructorului, bretelele de la pasaj au fost eliminate din proiect în condițiile în care nu asigurau traficul în ambele sensuri. În plus, studiul de trafic a relevat că pe breteaua de coborâre nu sunt valori de trafic. „Toți actorii acestui proiect ar trebui să stea la aceeași masă. Rămâne o barieră acolo, ce vom face cu trenul metropolitan? Numărul de trenuri va crește, în urma modernizării rutei Cluj-Episcopia Bihor. În prezent nu știm nici care este situația terenului de pe strada Câmpul Pâinii, pentru că nu știm nici ce se va întâmpla cu trenul metropolitan. Vor fi implementate două sau trei linii?”, a notat și Horia Nasra (Asociația Metrourban). Pasaj subteran și rezolvarea problemelor de trafic din zona Tăietura TurculuiSorin Bota (CNIR) a arătat că ideile avansate în cadrul dezbaterii trebuie să fie propuse mai departe, către CFR, dar și autorități.  „Desființând bretelele, eliminați rețelele de conexiune dintre cartiere. Soluția pe care ați propus-o doar face legătura pentru tranzitul direct dintre două cartiere, fără să rezolve problema de conflict de trafic din acel punct. Prin desființarea bretelelor, condamnați acea zonă să rămână la același conflict de trafic. Nu este ok. Cred că aceste lucrări de infrastructură sunt cu țintă lungă, pentru următoarea sută de ani. Traficul în zonă se va tripla în timp. Sunt convins că în următorii 30 de ani, toată acea zonă va avea o altă dezvoltare urbană. Acel spațiu continuă să se dezvolte din punct de vedere imobiliar, iar în locul caselor vechi vor apărea blocuri. Cu cât va crește traficul din zona pasajului Tăietura Turcului? Cum va fi preluat și redirecționat acest flux? Orice soluție propuneți, fără a rezolva conflictul de trafic local, este în afara ofertei. Mă solidarizez la orice demers se va face împotriva acestei soluții, ca ong-ist. Aici trebuie să rezolvați conflictul de trafic. Iar pasajul subteran pentru pieton devine obligatoriu în aceste condiții”, a declarat Sorin Bota. Acesta a recomandat prezentarea soluțiilor analizate în cadrul dezbaterii către CFR. Și reprezentantul Asociației Pro Infrastructura, Alex Corlea, a subliniat necesitatea eliminării trecerii la nivel cu calea ferată și realizarea unui pasaj subteran. „Noi rămânem cu pasajul. Intervențiile din prezent pentru modificarea soluției, până nu e prea târziu, costă puțin, comparativ cu costurile ulterioare de remediere a problemelor ce vor apărea. Iar intervențiile tehnice ulterioare vor deveni aproape imposibile”, a explicat deputatul USR Viorel Băltărețu. Soluție propusă de USR pentru eficientizarea proiectului pasajului de la Tăietura Turcului/Foto: monitorulcj.ro
 Reprezentanții constructorului au fost îndemnați să prezinte soluțiile alternative, care să includă eliminarea barierei de la nivelul de trecere cu calea ferată și includerea bretelelor pentru conectarea cartierelor, precum și necesitatea realizării pasajului subteran pentru pietoni atât către beneficiar, cât și către autorități. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago