Actualitate
Peste 250 de elevi clujeni au participat la o conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților, în contextul în care consumul de substanțe interzise a devenit tot mai frecvent în școli. Aceștia au auzi povești tragice direct de la foști consumatori, care au fost reabilitați.
Sute de elevi, prezenți la o conferință despre efectele consumului de droguri / Foto 1: monitorulcj.ro, Foto 2: CJ Cluj – Facebook
Traficul și consumul de droguri a ajuns la cote înalte în societatea românească și s-a infiltrat adânc și în școli, în rândul elevilor, inclusiv în Cluj. Din acest motiv, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, instituție din subordinea Consiliului Județean Cluj, alături de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, a organizat vineri conferință „Prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților clujeni – ALEG”. La eveniment au participat peste 250 de elevi din clasele a 9-a și a 10-a, de la licee din Cluj-Napoca. Aceștia au fost puși față în față cu autoritățile cu competențe în domeniu, dar și cu foști consumatori de droguri care le-au povestit cum aceste substanțe le-au transformat viața într-un calvar.
Conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor/ Foto: Consiliul Județean Cluj – Facebook Maria Forna, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Cluj, a declarat că acest eveniment este doar primul dintr-o serie de dezbateri și întâlniri pe care le vor organiza în perioada imediat următoare cu tinerii clujeni, părinți și profesori. „Alături de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar mai ales alături de persoane care au trăit direct experiența consumului de substanțe psihoactive și actualmente sunt persoane reabilitate, dorim să ajungem cu mesajele noastre și la tinerii din Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej, Huedin, Florești și din zonele rurale. Consider că doar prin comunicare, informare și o mai mare apropiere de generația tânără putem să diminuăm escaladarea fenomenului de trafic și consum de droguri. Este nevoie să intervenim: instituții publice, școală, familie, biserică, mass-media într-un efort susținut în lupta cu acest flagel folosind toate instrumentele legale și umane, petnru că statisticile sunt alarmante”, a declarat Maria Forna.
Elevii încep să consume droguri de la vârsta de 11 ani„Doar dacă privim datele ultimelor rapoarte, putem observa faptul că cea mai mică vârstă de debut, declarată, a consumului de substanțe psihoactive este de 11-12 ani. O vârstă extrem de fragedă, în care este grav afectată dezvoltarea unui tânăr. Consumul de droguri curmă destine, ucide vieți, iar o societate întreagă are de suferit. Dragi tineri, în momentele în care tentația încearcă să pună stăpânire pe voi este foarte important să cereți ajutorul, să vă sprijiniți pe familie, pe prieteni adevărați, pe dascăli în care aveți încredere. Consumul de droguri nu este cool. Nu este cool să-ți pui sănătatea și viața în pericol”, a punctat președintele ATOP Cluj. Maria Forna, președinta ATOP / Foto: monitorulcj.roLa eveniment a participat și Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului și fost prefect al județului Cluj, care a prezentat câteva date despre consumul de droguri în rândul adolescenților. „Am fost prefect al județului Cluj, în pandemie, și cunosc destul de aproape și fenomenului combaterii consumului de droguri în școală. De la Guvern lucrurile se văd un pic mai general și v-aș prezenta câteva informații ca să fiți la curent cu ele. Cum le folosiți este alegerea voastră. (…) E foarte complicat să combați un astfel de fenomen care nu se întâmplă doar la noi în țară, e un fenomen mondial, dar la noi a căpătat o amploare accentuată în ultimii ani. În ultima perioadă, au fost foarte multe cazuri mediatizate puternic cu situații tragice care au generat tragedii și mai mari din cauza consumului de droguri. E foarte bine că se discută subiectul acesta.Cele mai mari rate de consum de droguri se observă în rândul populației tinere. Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare în inițierea consumului de droguri. Cea mai mică vârstă de debut fiind de aproximativ 12 ani, cum spunea și Maria. Deci de la 12 ani începem să consumăm droguri. Gândiți-vă bine la ce înseamnă asta. La nivel național, în rândul populației școlare de 16 ani, deci vă cam încadrați, unul din 10 minori a consumat cel puțin o dată în viață un anumit tip de droguri. Se observă o rată crescută a celor care după un consum experimental aleg să continue acest tip de comportament. Deci consumi o dată ca să vezi cum e. Dacă persiști, consumi a doua și a treia oară, nu mai experimentezi. Treci în latura cealaltă. Devii consumator și dependent, la un moment dat. Canabisul continuă să fie cel mai utilizat drog în România. E unul dintre cele mai cunoscute, evident, atât de populația generală, dar este locul 1 la populația școlară. Deci elevii consumă canabis. Este cel mai popular drog în rândul elevilor”, a declarat Mircea Abrudean. Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului și fost prefect al județului Cluj / Foto: monitorulcj.roCopiii ar putea învăța în școli despre efectele consumului de droguri Mircea Abrudean a vorbit și despre cum elevii ar trebui să învețe mai multe în școli despre efectele negative pe care drogurile le pot avea. Acest lucru s-ar putea întâmpla în curând, fiindcă există un proiect care să introducă o nouă disciplină în școli în cadrul căreia se va aborda și consumul de droguri.„Doar prin educație putem să reușim să facem ceva, să prevenim (…) Există o soluție și există un proiect care a fost lansat de curând de către Agenția Națională pentru Sport: introducerea disciplinei „Educație nutrițională” în curricula obligatorie a școlilor. Adică să se învețe la școală despre nutriție corectă, educație nutrițională și aici vorbim evident și despre partea de prevenție și droguri: ce înseamnă să iei droguri, ce conțin, ce efect au asupra psihicului și asupra organismului în general. Toate aceste lucruri trebuie să fie învățate încă de la cele mai mici vârste, pentru ca oamenii, copiii, elevii, să știe, să fie în cunoștință de cauză atunci când aleg să facă experimente la ce se expun.Acest proiect va deveni o prioritate în perioada următoare, se va discuta despre ea, și cred că vom reuși să introducem această disciplină în curricula obligatorie. Fără educație nu putem face nimic, ea este cheia rezolvării problemelor majore ale societății. Mesajul pe care trebuie să-l rețineți este că alegerea vă aparține. Cunoscând efectele drogurilor asupra vieții voastre și a familiei, sunteți în cunoștință de cauză să alegeți ce vreți să faceți mai departe. O să vedeți exemple care vă vor transmite niște mesaje și mai puternice”, a evidențiat Abrudean. Elevi la conferință / Foto: monitorulcj.roElevii, puși față în față cu foști consumatoriDe asemenea, în cadrul conferinței, elevii clujeni au putut să audă direct de la foști consumatori de droguri cum aceste substanțe îi pot marca pe viață și îi pot duce în situații tragice. Georgiana Drăgan, director Centrul de fete „House” al organizației Teen Challenge România, a vorbit la eveniment în calitate de fost consumator. Înainte să ajute alte persoane în lupta cu dependența de droguri, Georgiana a fost victima acestor substanțe. „Eu însămi și familia mea prin această durere. Este o durere absolut incredibilă, pe care nu o doresc nimănui. Timp de 8 ani am fost consumatoare”, le-a spus aceasta elevilor. Georgiana Drăgan / Foto: monitorulcj.roGeorgiana a fost un copil cuminte, o elevă eminentă, dar care a crescut într-o familie problematică. Tatăl său era dependent de alcool și de multe ori o agresa pe mama sa. „În perioada copilăriei, eu și fratele meu am văzut în familia noastră ce înseamnă durerea dependenței pentru că tatăl meu abuza alcoolul și aproape în fiecare zi venea acasă de la muncă băut, devenea violent față de mama, de multe ori a bătut-o în fața noastră, deși era nevinovată”.Ea a crescut cu un sentiment puternic de rușine, în special față de vecinii lor care auzeau scandalurile, îi judecau și credeau că ea și fratele său vor ajunge exact ca tatăl lor. „Lucrul acesta a stârnit în mine atât o durere profundă, cât și o ură și o dorință să învăț foarte bine, crezând că o să am altă viață”, spunea Georgiana. „Dar crescând cu durerea, am căutat întotdeauna pe lângă lucrurile bune și ceva prin care să ies în evidență. Așa am ajuns ca la 13 ani să fumez prima dată țigări normale, fiind într-un grup de prieteni în care se fuma, crezând atunci că o să fiu mai cool. Ulterior, am devenit adolescentă. Pe la 15 ani am început să merg foarte mult în cluburi (…) Aveam momente în care mă îmbătăm mangă, stăteam până dimineața, nu știam ce s-a întâmplat cu mine în noaptea respectivă, iar eu credeam că mă distram. Intrând în cercul vicios de a merge în cluburi, de a avea prieteni din ce în ce mai dornici de a experimenta senzații inedite, am ajuns ca la 17 ani să consum pentru prima dată droguri”, a spus Georgiana. Georgiana Drăgan le explică elevilor efectele pe care le-au avut drogurile asupra sa / Foto: captură video Facebook – CJ ClujPrima dată când a consumat droguri a fost la o petrecere, unde un grup de tineri i-au prezentat aceste substanțe ca fiind ceva „inedit, cool, super mișto care te ajută să te distrezi”. „În cele din urmă, curiozitatea m-a biruit și am decis să consum pentru prima dată. Ce nu mi-a spus băiatul respectiv atunci a fost faptul că vor urma 8 ani de chin, durere, în care îmi voi distruge familia și mă voi distruge pe mine.”De aici încolo, Georgiana a continuat să se drogheze până a ajuns dependentă și până în stadiul în care fura tot ce putea din casă și de la părinți pentru a obține bani de droguri, inclusiv mașina de spălat: „Nu mă interesa că ajunsesem să avem datorii la întreținere, să fim aproape evacuați din apartament, că aveam zile în care nu mai aveam ce să mâncăm în casă pentru că părinții aveau datorii tot mai mari, în special mama mea care nu mai știa ce să mai facă. Ea își vedea doi copii buni care aveau înainte în viitor cum se distrug și nu avea cum să-i ajute. Aceeași durere o trăiesc sute de mii de familii de la noi din țară”.Într-un punct, atât ea, cât și fratele său care și el consuma, au fost dați afară din casă de către tatăl lor. Așa au ajuns să doarmă pe străzi și să cerșească bani pentru droguri, până într-un punct în care unul dintre ei a fost internat în spital. Fratele Georgianei a ajuns la Psihiatrie, la dezintoxicare, unde a întâlnit echipa Teen Challenge, care l-au ajutat să își schimbe viața. Un an mai târziu, același lucru s-a întâmplat cu Georgiana. Și-a schimbat viața complet, s-a lăsat de droguri și, ulterior, a început să-i ajute și pe ceilalți. „Fie înnebunești, fie mori, fie ajungi la pușcărie”Un alt fost consumator care le-a vorbit elevilor despre dependența de droguri este Sebastian Petruț, care este din Dej și are 23 de ani. Timp de 7 ani, și Sebastian a fost victima dependenței, de care a scăpat printr-un program de reabilitare. El le-a povestit elevilor cum la 11 ani a început să fumeze țigări din cauza dorinței de a-i impresiona pe copiii mai mari, pe care-i vedea ca niște „modele în viață”. Când nu avea bani de țigări, el fura de la membrii familiei.Sebastian Petruț, fost consumator din Dej, față în față cu elevii / Foto: monitorulcj.roDe droguri, Sebastian s-a apucat la o vârstă fragedă – 14 ani. A început cu marijuana, pe care o considera doar o plantă care nu avea cum să-i facă rău. El a explicat că după primii doi ani de consum, nu mai putea să doarmă sau să funcționeze normal dacă nu fuma marijuana. Sebastian a explicat și că un rol mare l-a avut și muzica pe care o asculta, hip hop, în care muzicienii cântau foarte mult despre droguri, mașini și viața superficială. La 15 ani, Sebastian a ajuns într-un grup de tineri care mai apoi au ajuns la „pușcărie” pentru diverse infracțiuni: crimă, trafic de droguri sau tâlhărie. Aderarea la această „gașcă” i-a impus și lui să facă lucruri nesăbuite, precum să fure alcool sau diverse lucruri, totul ca să fie acceptat.Tot în timpul liceului, Sebastian a consumat etnobotanice și prafuri, iar în clasa a 11-a s-a lăsat de școală. Apoi a plecat în străinătate, unde a sperat să fie „liber”. El nu înțelegea de ce drogurile nu sunt legale la noi. A început să consume și heroină și să devină „ghidat de droguri”. „La 21 de ani eram un manipulator, un egoist, un drogat, un bețiv și un mincinos. La început am fost un copil care nu a știut să ceară ajutorul și credeam că le știu pe toate. Nu a contat ce au zis mama și tata”, a mai spus tânărul. El le-a mărturisit elevilor și că, din cauza consumului de droguri, a ajuns în multe situații să vrea să se sinucidă.„Eu nu puteam să funcționez corect, ca un om normal, dacă nu luam 6-7 xanax-uri odată. Simțeam că înnebunesc, eram agresiv, eram violent. Noaptea mi-o petreceam să trag pe nas, dimineața trebuia să fumez sau să iau xanax ca să pot să dorm. Când mă trezeam, primul pai, a doua linie, a treia linie. Așa funcționa… nu puteam să dau ochii cu oamenii, nu puteam să vorbesc cu oamenii, dacă nu mă drogam. Pentru că îmi era frică, eram depresiv, anxios, tremuram, eram agitat. V-a spus cineva lucrurile astea la început? Nu. Dar nu mai era distracție”, a punctat Sebastian.Într-un final, Sebastian a ales să se oprească, iar în acel moment a fost internat și el la Psihiatrie. Mai apoi, a ajuns la centrul organizației Teen Challenge din Cluj. După 7 luni, Sebastian a fost reabilitat, dar a ales să continue să-i ajute pe alții.El i-a sfătuit pe elevi să ceară ajutorul, indiferent că e vorba de consumul de droguri sau altceva, ca să nu regrete mai apoi. Despre consumul de droguri, Sebastian a mai spus că te duce în puncte extreme: „fie înnebunești, fie mori, fie ajungi la pușcărie”. Te confrunți cu astfel de probleme? Cere ajutor!În Cluj există Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog care oferă servicii GRATUITE și CONFIDENȚIALE de prevenire a consumului de droguri, respectiv asistență psihologică, socială și medicală pentru consumatorii de droguri. Aici există specialiști care te pot ajuta pe tine sau pe prietenii tăi, dacă vă aflați în asemenea situații. Cum poți să ceri ajutor / Foto: monitorulcj.roPoți cere ajutor în felul următor:
– APELEAZĂ: tel/fax 0264/432.899
– Tel. Verde: 08008700700
– E-mail: cpeca.cluj@ana.gov.ro„Agenția Națională Antidrog, prin centru, oferă serviciul de prevenire și asistență gratuite atât petnru tineri, părinți, cât și cadre didactice. La nivel județului avem asistent social, medic și psiholog care să ajute atât consumatorul de droguri, cât și aparținătorul acestuia (…) Important e să avem o comunicare deschisă cu părinții. Știu că nu este la modă la vârsta voastră, dar e primul și cel mai important sprijin pe care puteți să-l primiți. Părinții sunt cei care vă vor fi alături tot timpul. Cu ei trebuie să aveți o comunicare deschisă, să găsiți soluții împreună.Pentru orice problemă legată de consumul de droguri, aveți numărul de telefon, puteți să apelați. Și pe adresa de e-mail puteți să ne scrieți, dacă nu vreți să apelați. Sunt servicii gratuite și confidențiale. Cu mare încredere puteți să ne contactați”, a declarat Sebastian Marcu, comisar șef Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Cluj.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…
Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…
Primul tren electric devine operațional: călătoria inaugurală va avea loc miercuri dimineață. Prețul unui bilet…
Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…
Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…
Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…