Sponsorizat
Categories: Sport

Tânăr de 22 ani, reținut de polițiști. A fost prins drogat și băut la volan, în Gherla

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Un bistrițean de 22 de ani a fost prins beat și drogat la volan, în Gherla. Tânărul a fost reținut de polițiști.

Control trafic/Foto: IPJ Cluj

  Duminică, în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au oprit pentru verificări un autoturism, condus pe strada Clujului din municipiul Gherla, de un tânăr de 22 de ani, din județul Bistrița-Năsăud. „Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.De asemenea, polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora”, informează, luni, IPJ Cluj.   Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui  vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, iar față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago