Sponsorizat
Categories: Sport

Un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița. Cod roșu de viscol în șase județe din țară.

Sponsorizat
Sponsorizat

Național

Șase județe se află duminică dimineața sub cod roșu de viscol. Mai multe drumuri naționale și județene sunt blocate, un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița.

Autocar răsturnat în Ialomița, pe timp de viscol / Foto: ISU Ialomița

  


Un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat în zona localităţii Iazu, duminică dimineață, informează ISU Ialomiţa. Din fericire, doar o persoană a fost rănită uşor. 


Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Ialomiţa, Planul Roşu de intervenţie a fost activat între orele 5,48 – 6,40, precizează sursa citată.La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă şase echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un microbuz şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul salvatorilor au intervenit şi două echipaje SAJ tip B şi un echipaj tip C şi o autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU B-IF.


Toate persoanele implicate au fost preluate şi transportate către Şcoala din localitatea Iazu pentru adăpostire.Cod roșu de viscolJudețele Brăila, Ialomița, Buzău, Călărași, Constanța și Tulcea se află duminică sub avertizări de cod roșu de viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 95 – 100 km/h. În aceste zone se mai semnalează ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și vizibilitate redusă spre zero. 


În Tulcea, circulaţia autovehiculelor pe şase sectoare de drumuri naţionale şi judeţene este suspendată duminică dimineaţa, din cauza viscolului, a zăpezii depuse pe carosabil şi a gradului redus de vizibilitate, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.De asemenea, în județul Brăila s-a luat decizia ca toate drumurile naţionale, cu excepţia celui spre Galaţi, să fie închise circulaţiei preventiv pe perioada codului roşu. Și circulaţia rutieră pe podul suspendat peste Dunăre este închisă duminică, între orele 07,00-14,00, din cauza vântului puternic şi a precipitaţiilor abundente.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago