Sponsorizat
Categories: Sport

Zeci de intervenții Salvamont: 4 clujeni au avut nevoie de ajutor, iar un turist a murit

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Echipele de salvamontiști au înregistrat zeci de intervenții, iar în urma accidentărilor 7 persoane au ajuns la spital. 4 clujeni au cerut ajutorul salvatorilor montani.

Echipele de salvamontiști au înregistrat zeci de intervenții/ Foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont – Facebook

  Din cauza accidentărilor pe pârtiile de schi sau pe traseele montane, 7 persoane au fost preluate de echipajele SMURD pentru a fi transportate la spital, informează Dispeceratul Național Salvamont.   În total, salvatorii montani au intervenit în zeci de cazuri, astfel încât în urma intervențiilor un număr de 20 de persoane au fost salvate. CITEȘTE ȘI:
Doi turiști s-au rătăcit în Munții Gutâi. S-au speriat de câinii de la o stână și au părăsit traseul. FOTODe altfel, Salvamont România a înregistrat și o solicitare telefonică din partea a patru clujeni care au avut nevoie de ajutorul echipelor de intervenție.  „În cazul acestor intervenții au fost salvate 20 de persoane, dintre acestea 5 fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Pentru alte două cazuri s-a solicitat elicopterul SMURD pentru transport la spital. Din păcate, a fost și o persoană care și-a pierdut viața și a fost predată către Serviciul IML.S-au mai primit 25 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană”, au declarat reprezentanții Dispeceratului Național Salvamont. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago