Connect with us

Info

Relații puternice! Clujul are un nou consulat – ce beneficii aduce comunității?

Cosmin Ardelean

Published

on

Cluj-Napoca devine tot mai conectat la scena diplomatică: Bulgaria și-a deschis consulat onorific!

Astăzi, 5 martie 2025, Cluj-Napoca a mai făcut un pas important pe harta relațiilor internaționale, găzduind ceremonia de deschidere a Consulatului Onorific al Bulgariei. Acest eveniment subliniază strânsa legătură dintre România și Bulgaria și deschide noi oportunități de colaborare pentru comunitățile celor două țări.

Noul consulat devine cel de-al 24-lea din Cluj-Napoca, un oraș care se afirmă tot mai mult ca un centru de influență diplomatică și economică în regiune.

La eveniment au participat oficialități de rang înalt, inclusiv Excelența Sa Radko Vlaikov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, și Ștefania Berciu-Martac, Consul Onorific al Bulgariei la Cluj-Napoca. Comunitatea clujeană a fost reprezentată de viceprimarul Dan Ștefan Tarcea, subliniind astfel importanța acestui moment pentru oraș.

Deschiderea acestui consulat va facilita dezvoltarea relațiilor comerciale, culturale și turistice dintre Bulgaria și Cluj-Napoca, oferind totodată un sprijin mai mare cetățenilor bulgari din regiune.

Facebook Comments Box

Actualitate

Când se redeschide Ștrandul Clujana din Cluj-Napoca – Tarifele rămân aceleași ca în 2024

Alex Campian

Published

on

Clujenii vor putea din nou să se bucure de una dintre cele mai populare zone de agrement acvatic din oraș. Ștrandul Clujana își redeschide porțile în weekendul 13–15 iunie 2025, marcând începutul sezonului estival. Într-un oraș cu opțiuni limitate pentru relaxare la piscină, ștrandul rămâne o alegere de top pentru familii, tineri și copii.

Piscine pentru toate vârstele

  • Bazinul pentru adulți are o adâncime de 1,56 m și o temperatură constantă de 26°C, fiind ideal pentru înot și relaxare.

  • Piscina pentru copii (20×10 m, adâncime 40 cm) include trei tobogane de apă și este amplasată în apropierea a două locuri de joacă.

  • Bazinul pentru bebeluși (10×3 m, adâncime 15 cm) este dotat cu o ciupercuță cu apă și spațiu de joacă, perfect pentru cei mai mici vizitatori.

Facilități de recreere și alimentație

Zona verde din incintă oferă:

  • Gazon pentru relaxare

  • Loc de joacă cu nisip, tobogane, hinta și un mini-parc destinat copiilor

Pe partea de alimentație, clujenii au la dispoziție:

  • Grill Bar în aer liber

  • Pizzerie și bar interior, pentru gustări și băuturi răcoritoare

Program și tarifare

Ștrandul Clujana va funcționa zilnic, în intervalul 08:00–20:00, de luni până duminică.

Prețul biletului de intrare include:

  • Acces auto și parcare

  • Șezlong

  • Umbrelă

  • Acces complet la toate piscinele

Preturi :

Copii 0-2 ani
Gratuit
luni-duminică

Copii 2-14 ani
50RON
luni-duminică
40 RON după ora 17:00

Adulți
60RON
luni-vineri
50 RON după ora 17:00

Adulți
70RON
sâmbătă, duminică și sărbători legale
50 RON după ora 17:00

Peste 65 ani

50RON
luni-duminică
40 RON după ora 17:00

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Orange vinde Palatul Telefoanelor din Cluj și cheamă Primăria la licitație

Alex Campian

Published

on

Compania Orange, proprietara Palatului Telefoanelor din Cluj-Napoca, a lansat o licitație pentru vânzarea clădirii și a invitat inclusiv Primăria să participe.

„Pentru a asigura un proces echitabil, nu comentăm asupra unei licitații în desfășurare sau a ofertelor depuse. La licitație au fost invitați atât participanți din mediul privat, cât și Primăria Cluj-Napoca”, au declarat reprezentanții Orange pentru Actual de Cluj.

Motivul vânzării este lipsa de utilitate a imobilului pentru companie. „Când o clădire nu mai este utilă, este normal să-i oferim o nouă viață, mai ales când are o istorie semnificativă. Sperăm ca această clădire emblematică să-și recapete strălucirea”, a transmis Orange.

Palatul Telefoanelor, situat pe strada Octavian Petrovici nr. 2, este un simbol al arhitecturii brutaliste din anii ’70. Prețul cerut pentru imobil depășește 2 milioane de euro.

Mai mulți arhitecți și activiști locali solicită autorităților locale să achiziționeze clădirea, pentru a o proteja de o posibilă transformare radicală în cazul preluării de către un investitor privat.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Economie

Cât de bine e să locuiești în Cluj-Napoca? Un cartier din oraș, în top 10 național

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se clasează pe locul 5 la nivel național în ceea ce privește gradul de satisfacție al locuitorilor, conform celui mai recent raport publicat de Storia.ro, platforma imobiliară deținută de OLX. Cu un scor de 78,7 din 100, orașul nu a reușit să urce pe podium, fiind devansat de Brașov (80,9), Sibiu (80,8) și Oradea (80,6) — orașele cu cei mai mulțumiți locuitori din țară.

La polul opus, cele mai scăzute niveluri de satisfacție au fost înregistrate în Ploiești (63,6), Alexandria (65,1) și Tulcea (65,7). Bucureștiul se află abia pe locul 24, cu un scor de 71,8.

Ce înseamnă „gradul de mulțumire”

Studiul Storia.ro a fost realizat pe baza a peste 107.000 de răspunsuri oferite de utilizatori la întrebarea: „Sunt mulțumit/ă de cartierul meu?”. Scorurile reflectă percepția generală asupra calității vieții în orașele și cartierele din România. Un scor mai apropiat de 100 indică un nivel mai ridicat de satisfacție.

Cartierul Zorilor, în topul național

Deși Clujul nu se află în top 3 orașe, cartierul Zorilor din Cluj-Napoca a reușit să intre în top 10 cele mai apreciate zone rezidențiale din România. Cu un scor de 87,4, Zorilor ocupă poziția a 9-a în clasamentul cartierelor cu cel mai înalt grad de satisfacție.

Topul cartierelor cel mai bine evaluate

Cele mai apreciate cartiere din România, potrivit raportului, sunt:

  • Orizont (Buzău) – scor 91

  • Valea Cetății (Brașov) – 90,7

  • Trei Stejari și Valea Aurie (Sibiu) – 90,2

  • Ștrand I (Sibiu) – 89,9

  • Copou (Iași) – 88,4

  • Universității (Oradea) – 88,1

  • Moara de Vânt (Iași) – 87,5

  • Zorilor (Cluj-Napoca) – 87,4

  • Tineretului (Sibiu) – 87,3

Cartierelor cu cel mai slab grad de satisfacție

La celălalt capăt al clasamentului, cele mai slab cotate cartiere sunt:

  • Beresca (Ploiești) – 47,1

  • CET (Constanța) – 52,9

  • Inel 1 (Constanța) – 53,8

  • Palas (Constanța) – 54,2

  • Romanești (Craiova) – 54,5

  • Anadolchioi (Ploiești) – 55,4

  • Bariera Vâlcii (Craiova) – 55,9

  • Malu Roșu (Ploiești) – 57

  • Mihai Bravu (Ploiești) – 57,1

 

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite