Sponsorizat
Stiri

Tragedie cumplită la Ceanu Mare: o femeie și un copil de 3 ani au murit după ce au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un camion

Sponsorizat
Sponsorizat

O tragedie cutremurătoare s-a petrecut în dimineața zilei de 12 mai, în comuna Ceanu Mare, județul Cluj. O femeie în vârstă de 33 de ani și un băiețel de doar 3 ani și-au pierdut viața după ce au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un camion. Informația a fost confirmată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a produs în jurul orei 11:00, pe o stradă din localitatea Boian. Femeia și copilul se aflau într-un vehicul cu tracțiune animală, din care ar fi căzut în condiții ce urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. La scurt timp după cădere, cei doi au fost loviți de un autocamion care circula în același sens.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical, însă, din păcate, eforturile de resuscitare au fost în zadar. Decesul celor două persoane a fost constatat la locul accidentului.

Șoferul camionului, un bărbat de 42 de ani, și conducătorul atelajului, un bărbat de 39 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Facebook Comments Box
Maria Costea

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago