Proiectul prin care Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) va construi la Cluj-Napoca cel mai important centru de studiere a creierului din România, în valoare de 18,5 milioane de...
Veștile că PNL se ”mărită” la nivel național cu PSD pentru următorii 7 ani generează conflicte interne între tinerii liberali de la Cluj, care, într-o manieră naivă...
Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență...
Se extind rețelele de canalizare în două localități din comuna Mociu Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar derulării proiectului de înființare a rețelelor...
Mai sunt foarte puține săptămâni și părinții studentei Gabriela Rîpan, ucisă în noaptea de 20/21 ianuarie 2019, de bombardierul Tudor Cîrje, vor comemora nu numai trei...
Polițiștii de investigarea criminalității economice au făcut 35 de percheziții în Cluj, Maramureş, Iaşi, Cluj, Suceava, Bihor, Ilfov şi Bucureşti pentru cercetarea unui dosar de evaziune...
”Autonet Group Holding a demarat lucrările de construcție la noul său centru de distribuție din Moldovenești (Cluj), în apropierea orașului Turda. Odată finalizat, noul depozit va...
Proiectul prin care Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) va construi la Cluj-Napoca cel mai important centru de studiere a creierului din România, în valoare de 18,5 milioane de...
Bombardier, producător de avioane private și trenuri, are în Cluj-Napoca un centru de servicii, unde lucrează aproximativ 670 de persoane. Astfel, Bombardier este unul dintre cei...
La Realitatea PLUS, printre bălăcăreli și invective la adresa celui care a reinterpretat de două ori Constituția numai să-l pul pe el premier, Ludovic Orban a recunoscut...
Recent Comments