Achiziția de drone pentru Armata României se află în etapa finală, iar ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat o comisie specială pentru rezolvarea problemei...
Situat în Ardeal, în munții Gilăului, satul Măguri are cea mai mare altitudine din țară, între 1.250 m și 1400m, fiind o zonă locuită tot timpul...
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că au avut loc trageri, în premieră, cu sistemul HIMARS din dotarea Armatei Române, în marja unor exerciţii. La Centrul Național de...
O nouă propunere de reorganizarea teritorială a României ar uni Clujul cu Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj, pe modelul Curților de Apel.. Nu au curaj să facă regiuni,...
CFR Cluj este iar campioana României după victoria din această seară în fața celor de la Universitatea Craiova, 2-1. CFR Cluj a profitat și de faptul...
România este din nou ținta propagandei ruse. Ruşii susţin că Ucraina exportă cereale via teritoriul românesc, însă pe acelaşi traseu, la întoarcere, primește arme. Propaganda oficialilor...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa luni, la ora 19.00, Parlamentului României, a anunțat șeful Senatului, Florin Cîţu. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă va participa...
Aflat la Cluj, Vitaliy Kucheruk, directorul aeroportului din Herson, primul oraș cucerit de ruși în Ucraina, a vorbit despre situația foarte dificilă din localitate: „Oamenii care...
Costume de competiție, medalii, cununi cu lauri și echipamente de antrenament ale marilor campioni pe care România i-a avut în arena olimpică – Ancuța Bodnar, Maria...
Clujeanca Raluca Nagy este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, anunță Institutului Cultural Român. Juriul responsabil cu nominalizarea unui scriitor român a fost compus din...
Recent Comments