Pelerinajul de la Nicula – Rugăciune, lumină și speranță în ziua Adormirii Maicii Domnului

La poalele blânde ale dealului din satul Nicula, la câțiva kilometri de Gherla, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” pulsează de credință. În fiecare an, pe 15 august, curțile ei se umplu de oameni care vin ca să atingă o bucată din pace — pelerini cu lumânări, copii în brațe, bătrâni cu pași mărunți, tineri cu glasuri tremurate. Anul acesta, ca dintotdeauna, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului rămâne inima acestei adunări: o prezență care adună rugăciuni, lacrimi și povești personale de mulțumire.

Povestea Niculei se împletește cu legenda icoanei care — spun cronicile vechi și memoria colectivă — a plâns în secolul al XVII-lea, un semn care a aprins atenția țăranilor și a clerului. De atunci, locul a devenit sanctuar: bisericuța modestă s-a transformat în mănăstire, iar drumul spre deal s-a umplut de poteci ale credinței. Mulți pelerini vorbesc despre vindecări neașteptate, despre chemări care le-au schimbat viața; alții trec pur și simplu pentru a mulțumi sau pentru a primi o clipă de liniște.

Ajunul hramului e o noapte de priveghere: cântecele liturgice se revarsă, tămâia se amestecă cu aerul rece al serii, iar lumânările creează mici constelații pe pavajul curții. Dimineața, procesiunile de pe 14 și 15 august se contopesc într-un flux neîntrerupt de credincioși care își așteaptă rândul la închinare. Mulți au venit pe jos din Gherla sau din satele din jur, tradiție păstrată din generație în generație — alegere făcută nu doar din credință, ci ca jertfă simbolică, ca dialog între trup obosit și sufletul care cere ajutor.

În 15 august 2025, pelerinajul a fost din nou un semn că tradiția trăiește: slujbe solemne oficiate la altarul de vară, predici încărcate de mângâiere și sute de mărturii adunate la coadă. Organizatorii au comunicat programul și indicațiile pentru pelerini public, așa cum fac de obicei pe pagina oficială de Facebook a Mănăstirii și pe site-ul instituției — detalii și anunțuri pe https://www.facebook.com/ManastireaNiculaOficial și pe http://www.manastireanicula.ro.

Legendele din jurul icoanei au crescut cu fiecare secol: se pomenește de părinți care au găsit vindecare, de oameni care au lăsat la tocul ușii câte o povară și au plecat mai ușori. Aceste relatări, unele însemnate în arhive, altele păstrate oral, dau culoare pelerinajului: nu e doar un eveniment liturgic, ci o colecție vie de destine care vibrează sub același acoperiș spiritual.

Atmosfera, mai presus de cifre, e una a comuniunii. Vezi freamătul pregătirilor — tarabe cu iconițe, rugăciuni șoptite, mame care leagă părul copilului cu o panglică de coroană, bătrâni care își găsesc loc pe o bancă și stau în tăcere, mulțumind. Pentru mulți, clipa închinării la icoană e mai mult decât ritual: e o reamintire că nu sunt singuri. Lacrima se naște firesc, uneori de bucurie, alteori de ușurare.

Mănăstirea Nicula rămâne, astfel, un far al spiritualității românești — un loc în care istoria, legenda și trăirea contemporană se întâlnesc. Indiferent dacă vii pentru prima oară sau revii după multe hramuri, pleci cu o poveste personală, cu o lumânare stinsă în inimă și cu speranța că drumul spre același deal va mai fi parcurs cândva.