Connect with us

Prin Oras

Foștii primari ai Floreștiului vor să scape de condamnările pentru abuz în serviciu. Av. Chiriță: Am cerut prin recurs în casație să se constate că nu au săvârșit infracțiuni, acțiunile lor fiind de sfera contravențiilor

Alex Campian

Published

on

Foștii primari ai Floreștiului vor să scape de condamnările pentru abuz în serviciu. Av. Chiriță: Am cerut prin recurs în casație să se constate că nu au săvârșit infracțiuni, acțiunile lor fiind de sfera contravențiilor

Horia Șulea și Ioachim Vancea, foștii primari ai Comunei Florești, condamnați pentru fapte de corupție, s-au adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție prin acțiunea de recurs în casație. Cei doi au fost condamnați definitiv în aprilie 2021, alături de lorin Zanc, directorul tehnic, la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Ulterior deciziei definitive, inculpații s-au adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu speranța că vor scăpa de condamnarea penală. Contactat telefonic, avocatul Radu Chiriță, cel care îl reprezintă pe fostul edil – Horia Șulea susține că acțiunea are ca scop constatarea că actele materiale de la dosar nu au legătură cu Codul Penal. „În principiu, am încercat să arătăm că faptele descrise la dosar nu sunt infracțiuni, ci țin de abateri care puteau fi sancționate prin contravenții”, a explicat avocatul. Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas ieri, 12 ianuarie, în pronunțare. Dacă recursul în casație este admis, cei doi foști primari scapă de condamnările penale. Horia Şulea, în calitatea sa de primar, a fost acuzat de procurori ca şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale. De același tip de infracțiune sunt acuzați Ioachim Vancea și Zanc Florin. “Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că în perioada 2010-2013, inculpaţii Vancea Ioachim şi Şulea Horia, primari ai comunei Floreşti, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu pe care le aveau în calitate de ordonatori de credite şi coordonatori/organizatori ai serviciului de salubrizare prin efectuarea unor plăţi nelegale către SC Vaserg G SRL, SC VSG Construcţii SRL şi Lukacom Invest SRL. Astfel, s-a reţinut în esenţă că plăţile au fost nelegale întrucât serviciile de curăţenie stradală efectuate în anii 2010, 2012 şi 2013 au fost plătite deşi nu existau angajamente legale (contracte de achiziţie) care să stea la baza efectuării plăţilor; plăţile efectuate pentru deszăpezirea efectuată în cursul lunii decembrie 2012 au fost efectuate în baza unui contract încheiat la finalul anului 2011 (valabil pentru întreaga perioadă a anului 2012), deşi valorea acestuia fusese depăşită încă din momentul efectuării plăţilor pentru deszăpezirea din perioada ianuarie-martie 2012; plăţile efectuate pentru servicii de deszăpezire în perioada ianuarie-februarie 2013 nu au avut la bază un angajament legal, lipsind contractele de achiziţie a acestor servicii; serviciile au fost prestate şi plătite, deşi nu au fost emise, în prealabil hotărâri ale Consiliului Local Floreşti prin care să se aprobe”. Delegarea gestiunii serviciilor către societăţile care au prestart salubrizarea sau tarifele practicate, care au fost supraestimate. Inculpatul Vancea Ioachim a beneficiat şi de sprijinul inculpatului Zanc Florin, în momentul atribuirii contractelor de deszăpezire aferente anilor 2011 şi 2012, acesta din urmă, funcţionar în cadrul Compartimentului Achiziţii, întocmind şi asumându-şi sub semnătură contractile, deşi nu se urmase o procedură de achiziţie public, iar menţiunile din contracte referitoare la caiete de sarcini, oferte sau documentaţii tehnice erau pur formale, în fapt nefiind făcut care să asigure atribuirea contractelor în condiţii de legalitate”, se arată în rechizitoriu.”

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Stefan Petre

Published

on

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și încredere în propriul zâmbet, Cabinetul Stomatologic Diacicov reușește să iasă în evidență printr-o combinație rară: profesionalism, tehnologie modernă și o abordare profund umană.

Mai mult decât un simplu cabinet

Pentru mulți pacienți, vizita la stomatolog vine la pachet cu emoții sau chiar teamă. La Diacicov, această percepție se schimbă încă de la prima programare. Atmosfera calmă, atenția la detalii și comunicarea deschisă transformă fiecare consultație într-o experiență confortabilă.

Aici, pacientul nu este doar tratat – este ascultat, înțeles și ghidat.

Tehnologie modernă, rezultate de durată

https://dentstore.ro/63601-zoom_default/scanner-intraoral-drmayer.jpg
https://www.reginamaria.ro/sites/default/files/2024-05/implant1_0.jpg
Cabinetul Diacicov pune accent pe inovație. De la diagnosticare precisă până la tratamente minim invazive, fiecare procedură este susținută de echipamente moderne care oferă:
  • rezultate rapide și sigure
  • confort sporit pentru pacient
  • tratamente personalizate

Fie că vorbim despre estetică dentară, implantologie sau tratamente de rutină, fiecare intervenție este realizată cu grijă și precizie.

😊 Zâmbete reconstruite, încredere redobândită

Un zâmbet sănătos înseamnă mai mult decât estetică – înseamnă încredere. Iar acesta este unul dintre lucrurile pe care Cabinetul Diacicov le oferă constant pacienților săi.

De la cazuri simple la transformări complexe, fiecare pacient pleacă nu doar cu dinți sănătoși, ci și cu o stare de bine vizibilă.

 Relația medic–pacient: cheia succesului

Ceea ce diferențiază cu adevărat acest cabinet este relația construită cu pacienții. Nu este vorba doar despre tratament, ci despre:

  • comunicare clară
  • empatie
  • transparență

Această abordare creează încredere și transformă vizitele la stomatolog dintr-o obligație într-o alegere conștientă.

Cabinetul Stomatologic Diacicov nu este doar un loc unde se tratează dinți – este un spațiu unde se construiesc zâmbete și se recâștigă încrederea.

👉 Într-o lume în care detaliile fac diferența, Diacicov demonstrează că excelența în stomatologie începe cu grija față de oameni.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Judetul Cluj

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Stefania Heinz

Published

on

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare apus, se află podgoria care dă naștere vinurilor Zaig & Engelhardt. Nu este doar un loc unde se face vin – este un spațiu încărcat de istorie, tradiție și renaștere.

🌿 Un terroir cu rădăcini adânci în istorie

În urmă cu secole, aceste dealuri erau considerate unele dintre cele mai valoroase regiuni viticole din zonă. Cărturarul german Johannes Tröster nota încă din secolul al XVII-lea că aici a descoperit „cele mai bune vinuri albe” pe care le gustase vreodată.

Faima acestor vinuri nu a rămas locală. Ele ajungeau până în Cluj-Napoca și, mai târziu, chiar pe mesele imperiale din Viena, unde au primit un nume pe măsură: „vinul împăraților”.


🍇 Via de 100 de ani – un monument viu

https://cdn.adh.reperio.news/image-1/1ab3632f-b1a6-4585-b9d4-8bf3eaa6f7a9/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp
https://cdn.adh.reperio.news/image-d/d2aa4912-73f4-47f6-add9-b16cded20619/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1400%26r%3Dcontain
https://www.emenatwork.ro/_galerie/blog/130/cele-mai-cunoscute-podgorii-din-lume-si-cum-se-intretine-corect-vita-de-vie_1.jpg
4

Ascunsă în această podgorie se află o adevărată comoară: Via de 100 de ani.

Această plantație unică, întinsă pe aproximativ 1,5 hectare, păstrează un mod de cultivare aproape dispărut. Este o vie „amestecată”, unde diferite soiuri cresc împreună – exact așa cum obișnuiau sașii care au locuit aceste meleaguri.

Această diversitate naturală oferă vinurilor:

  • complexitate aromatică rară
  • echilibru natural
  • o expresie autentică a terroir-ului

Este, practic, un muzeu viu al viticulturii tradiționale.

⏳ Uitare și renaștere

Istoria nu a fost mereu blândă cu aceste locuri.

În a doua jumătate a secolului XX, regimul socialist a preluat viile din Teaca, iar identitatea lor a început să se piardă. Viticultura a intrat într-un declin lent, iar după căderea comunismului, aceste podgorii au fost aproape uitate.

Dar exact din această uitare s-a născut renașterea.

Vinurile Zaig & Engelhardt reprezintă astăzi:

  • recuperarea unei tradiții pierdute
  • reinterpretarea unui terroir istoric
  • readucerea la viață a unei regiuni viticole cu reputație imperială

🍷 Unicitatea vinurilor Zaig & Engelhardt

Ce le face cu adevărat speciale?

✔️ Originea istorică – vinuri dintr-o regiune apreciată încă din secolul XVII
✔️ Via mixtă de 100 de ani – raritate în Europa modernă
✔️ Influența sașilor – tradiții păstrate peste generații
✔️ Renaștere autentică – nu marketing, ci recuperare reală

Fiecare sticlă spune o poveste:

  • despre trecutul imperial
  • despre uitare
  • și despre curajul de a readuce la viață ceva valoros

Vinurile Zaig & Engelhardt nu sunt doar băuturi fine – sunt fragmente de istorie îmbuteliate.

În fiecare pahar regăsești:

  • eleganța vinurilor de odinioară
  • complexitatea unei vii vechi de un secol
  • și spiritul unei Transilvanii care nu și-a uitat rădăcinile

👉 Este genul de vin care nu se bea doar… se descoperă.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

Dani Muresan

Published

on

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone ale municipiului Cluj-Napoca. Cauza este însă una cunoscută și specifică acestei perioade.

În intervalul 25 martie – 10 aprilie 2026, pe terenurile agricole din zona limitrofă a municipiului se desfășoară lucrări specifice sezonului agricol de primăvară. Acestea includ aplicarea de îngrășăminte naturale pe suprafețele cultivate, o practică obișnuită în această perioadă.

Ca efect al acestor activități, în funcție de condițiile meteorologice, în special direcția vântului și variațiile de temperatură, mirosul poate fi resimțit temporar și în interiorul orașului.

Autoritățile precizează că aceste mirosuri nu reprezintă un risc pentru sănătatea populației, fiind asociate exclusiv activităților agricole sezoniere.

În această perioadă, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj monitorizează modul de aplicare a îngrășămintelor naturale, pentru a se asigura că sunt respectate toate normele legale și de mediu.


Fenomen temporar, specific sezonului agricol

Situații de acest tip apar periodic în fiecare primăvară, atunci când lucrările agricole sunt în plină desfășurare în zonele din jurul municipiului.

Disconfortul este unul temporar și va dispărea odată cu finalizarea acestor activități.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Afaceri Cluj

ERA: o nouă comunitate urbană prinde contur în nordul Clujului

Dani Muresan

Published

on

În nordul Clujului, pe fosta platformă industrială Tehnofrig, prinde contur un proiect care își propune mai mult decât locuințe: o comunitate gândită pentru viața de zi cu zi.

Dezvoltat de Hexagon, pe strada Fabricii de Chibrituri nr. 9, ERA face parte din conceptul „manifestul locuirii firești” – o abordare care pune accent pe echilibru, funcționalitate și sustenabilitate.

Proiectul este conceput ca un ansamblu complet, în care locuințele, spațiile verzi și facilitățile urbane se îmbină natural. Promenadele pietonale, grădinile comunitare, spațiile de relaxare, locurile de joacă, cafenelele și supermarketul sunt gândite pentru a susține un stil de viață activ și conectat.

În plus, comunitatea este completată de creșa și grădinița de stat „Micul Pinguin”, o clădire care depășește standardele nZEB de eficiență energetică.

Un element important îl reprezintă și serviciul de facility management integrat pe o perioadă de 10 ani. Pentru locuitori, acest lucru înseamnă întreținere constantă, administrare profesionistă și un nivel ridicat de confort, dar și păstrarea valorii proprietății în timp.

Poziționarea este un alt avantaj major. ERA se află în proximitatea centrului orașului și are acces rapid la rețeaua de transport urban, facilitând conexiunea cu principalele zone din Cluj-Napoca.

Dezvoltarea are loc etapizat. Primul corp de clădire, ERA Roots, este aproape de finalizare. În paralel, proiectul continuă cu ERA River – care oferă 10 ani de încălzire și răcire gratuite – și ERA Ray, ce aduce un stil arhitectural contemporan, cu influențe french chic.

Sustenabilitatea este una dintre componentele centrale ale proiectului. Sistemul energetic dezvoltat de Hexagon integrează energie geotermală, pompe de căldură, panouri fotovoltaice și centrală de cvartal, contribuind la reducerea consumului și la costuri predictibile pe termen lung.

Prin ERA, Hexagon contribuie la regenerarea unei foste zone industriale și la crearea unei comunități urbane moderne, în care locuirea, natura și infrastructura se întâlnesc într-un mod firesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Panicǎ într-un supermarket din Cluj: bărbat cu cuțit, clienți speriați și agent de pază agresat

Alex Campian

Published

on

Momente tensionate într-un supermarket din Cluj-Napoca, unde un bărbat a provocat panică după ce a amenințat clienții și angajații, având asupra sa un cuțit. Incidentul s-a încheiat cu intervenția poliției și reținerea suspectului, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Totul s-a petrecut în data de 18 martie, când polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost alertați printr-un apel de urgență cu privire la comportamentul agresiv al unui bărbat aflat într-un magazin.

Amenințări și panică printre clienți

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, ar fi intrat în supermarket și ar fi început să amenințe persoanele aflate la cumpărături, dar și angajații unității. Comportamentul său a generat rapid teamă și panică în rândul celor prezenți.

Mai mult, acesta ar fi avut asupra sa un obiect tăietor-înțepător, pe care îl ținea la spate, în zona centurii, sugerând că îl poate folosi împotriva celor din jur.

Agent de pază lovit

În timpul incidentului, un agent de pază a intervenit pentru a calma situația, însă a fost lovit de agresor în zona feței. Conflictul a amplificat starea de tensiune din magazin, într-un spațiu frecventat de numeroși clienți.

Prin acțiunile sale, individul ar fi tulburat grav liniștea și ordinea publică, creând un sentiment de insecuritate în rândul tuturor celor aflați în incintă.

Reținut de polițiști

Polițiștii au intervenit rapid și au reușit să imobilizeze suspectul, acesta fiind ulterior reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru dispunerea altor măsuri preventive.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era