Connect with us

Eveniment

Panouri fotovoltaice pe 100 de blocuri din Cluj. Emil Boc: „Soarele nu ne-a trimis niciodată factura. Ne-a trimis-o Dumnezeu de câteva ori și ne sancționează dacă greșim cu planeta în privința dezechilibrelor climatice”

Diana Petrescu

Published

on

Cluj. Emil Boc deranjat de factura la gaze. „Bă, fratele meu, ce e cu factura asta? Nu știu ce e cu prețurile ăstea pe acolo” 1

În contextul crizei energetice, primarul Emil Boc a declarat că blocurile din municipiu ar putea beneficia de panouri fotovoltaice din fonduri europene.Cel puțin 100 de blocuri din Cluj Napoca vor pregătite din fonduri PNRR. Asociațiile de locatari vor putea vinde mai departe energia pe care o realizează din panourile voltaice. Pe de altă parte, subvenția pe care o poate primi o asociație este cuprinsă între 85 și 100%.De asemenea, toate clădirile publice, școli, creșe, grădinițe, clădiri ale administrației locale vor intra într-un proces de reabilitare termică și/sau panouri voltaice, a transmis edilul Clujului.„Am format un grup tehnic pentru resurse europene, prin care au fost dotate casele și blocurile cu panouri fotovoltaice cu dublu scop: pentru încălzire, la case, și la bloc să îți permită să îți deduci din costul facturii. Adică dai energia electrică în sistem și compensezi din cheltuielile la bloc”, a declarat Emil Boc, citat de Media9.ro.„E un proiect despre care o să mai auziți pe ambele componente: și blocuri, și panouri voltaice. Energia viitorului este un domeniu în care vor apărea cele mai inovative soluții în perioada următoare: de la locuri de muncă, la tehnologii.Pentru că viața ne obligă. Vedeți, gazul arde și costă. Și-atunci suntem obligați să venim cu soluții alternative. Soarele nu ne-a trimis niciodată factura. Ne-a trimis-o Dumnezeu de câteva ori și ne sancționează dacă greșim cu planeta în privința dezechilibrelor climatice. Dar Soarele nu ne trimite factură pentru ceea ce ne oferă”, a spus Emil Boc.Tanczos Barna: Până în 2024 am putea aloca până la un miliard de euro pentru panouri fotovoltaiceMinistrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că îşi doreşte alocarea unui miliard de euro până în anul 2024 pentru programul prin care populaţia poate cumpăra, cu sprijin de la stat, panouri fotovoltaice. El dă asigurări că pentru anul în curs există fonduri, iar bugetul poate fi suplimentat, programul urmând a începe, cel mai probabil, în luna aprilie.„Vom porni ediţia 2022 sper că undeva în aprilie. Vreau să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale. Până în 2024 am putea aloca până la un miliard de euro pentru acest program, cinci miliarde de lei în trei ani de zile”, a afirmat ministrul Mediului, citat de G4media.Tánczos Barna a precizat că nu doar că pentru anul în curs există fonduri pentru implementarea tuturor cererilor depuse, dar „chiar sunt bani mai mulţi, putem asigura mai mulţi bani pentru acest program”.El a menţionat că a propus autorităţilor locale să facă parteneriate în cadrul acestui program pentru panouri fotovoltaice.Panourile solare şi sursele de alimentare de pe DN1, furate la nici o săptămână de la instalareDacă proiectul va fi implementat autoritățile vor trebui să fie atente la hoții de panouri solare. La nici o săptămână de când au fost instalate, mai multe panouri solare şi surse de alimentare de pe DN1 au fost furate.“Din păcate ansamblurile de iluminare a insulelor de calmare de pe DN1 nu au rezistat nici o săptămână. S-au furat modulele de alimentare (compuse din baterii şi panouri solare) de pe 4 astfel de insule între Braşov şi limita cu judeţul Sibiu”, au anunţat reprezentanţii DRDP Braşov, citați de observatornews.ro.Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov mai anunţă că au depus plângere la Poliţie şi că au nevoie de ajutor de la populaţie pentru a-i prinde pe hoţi.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom