Connect with us

Prin Oras

Cum se te câciu pe agoniseala românilor cu Codul Fiscal

Alex Campian

Published

on

Ce bine-mi pare c-ați luat țeapă!

„Din punctul meu de vedere, un salariu mic este tot ce înseamnă sub 3.000 de lei net, la momentul în care discutăm acum”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, într-un interviu acordat HotNews.ro, fiind întrebat de la ce sumă în jos consideră un salariu mic în România.În acelaşi interviu, ministrul de Finanţe a anunţat şi noi taxe şi impozite. Dacă tot e mic venitul românilor, să-l micşorăm şi mai drastic. Să simtă, dă-l naibii de sclavete bun de tuns, ras, frezat, jumulit, ciupelit, lăsat în sapa goală.Să mai pună o taxă, un impozit, o acciză, este visul fiecărui individ ajuns ministru de Finanţe în România. A ajuns Codul Fiscal o adevărată Kamasutra a poziţiilor fiscale din care „te face statul”. Măcar dacă ar merita să-i dai vreun ban acestei încrengături mafiote de cumetrie care se auto-denumeşte stat!Dar despre pensiile speciale şi salariile voastre nesimţite când vom ajunge să discutăm? Despre impozitarea celui de-al doilea slariu luat tot de la stat de către cumătrul vostru pensionat la 40 de ani şi reangajat?„Eu, ca economist, care zic că mă pricep cât de cât la zona aceasta de stimulare” – se laudă cu expertiză licenţiatul în economie care, până să-l propună PSD ministru, a lucrat la Ministerul Agriculturii, s-a evidențiat ca expert pe Facebook și la TV, iar în 2019, în declarația de interese, a scris că este membru al Asociației „Marea Lojă Națională din România” și al Asociației de Administrare a Ritului Scoțian.Câciu a fost în 2018 directorul de cabinet al lui Dragoș Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. În 2019, Adrian Câciu a fost membru în comitetul de conducere al Agenției Domeniilor Statului (ADS). Aceasta este o instituție subordonată Ministerului Agriculturii care se ocupă cu concesionarea și închirierea terenurilor agricole ale statului.Adică avem de-a face din nou cu un sinecurist de partid din care acum izvorăşte „expertiza”.În decembrie 2021, Câciu declara, plin de ifosul noii funcţii: „Vom construi bugetul pentru 2022 fără noi taxe. Orice modificare a regimului fiscal va fi făcută în mod predictibil, doar în urma unui dialog cu dumneavoastră, reprezentanţii mediului de afaceri (…) Acum, România are nevoie de solidaritate pentru a-i proteja pe românii cu venituri mici de creşterea preţurilor, în special a celor de la energie. Vom face asta stimulând economia şi firmele care produc în România, indiferent de naţionalitatea acţionariatului lor, fiindcă tot ceea ce se fabrică în România se face cu angajaţi români”.Acum se anunță schimbări esențiale ale Codului fiscal: de la taxarea locuințelor, a celei de-a treia mașini și a bacșișului. Că: „Există o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți”.Nu-mi amintesc când am semnat eu vreodată vreun contract prin care să-mi asum să fiu sclavul unor derbedei năvăliți din cloaca României la conducerea acesteia?!Cum v-am mai zis (oricum aţi uitat): Articolul 16 din Constituția României prevede, la aliniatul 1, că “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Mai mult, aliniatul 2 întărește starea de fapt prin prevederea că “Nimeni nu este mai presus de lege”.Încălcând grosolan Constituția, toţi cei care s-au perindat pe la guvernare după 1989 au decis că avem cetățeni privilegiați, de “categorie A” care nu-și plătesc niciodată taxele și impozitele și nici nu sunt deranjați de către autorități să o facă și “populime” obligată să plătească prin taxe și impozite iobăgești privilegiile acestei noi caste de cumătrocrați.Acesta nu este stat de drept, este stat de cumetrie.Dar cu cine să faci revoltă, eventual una fiscală prin care să poţi afirma „Statul sunt eu, plătitorul, nu tu, cheltuitorul”? Cu cei care se lasă adunați în piețe și purtați pe străzi în turmă pentru non-probleme?La cum se prăvale ăştia peste buzunarele mele, fără să-mi dea nimic concret în schimb, ce-ar fi să-mi propun vreo trei chestii:unu’ – să devin doctor în a nu-mi mai plăti taxele și impozitele (că oricum merg pe tot felul de sporuri salariale la diverși „dottore” analfabeți, adică pe furăciuni);doi: să devin doctor în vacanțe și concedii precum clanul Klaun Ciolannis;și, trei: să-mi iau doctoratul în ipocrizie. Fac primul milion de “ieuro” din afaceri numai cu bugețelul Statului și cu cine o mai fi pe la guvernare, așa ca Barna, apoi strâmb din nas că banii de la stat “pute” și că corupția ucide.Și-mi fac partid. Aș fi vrut să fiu și plod sau măcar nepot de securist, așa ca Cioloș, sau măcar eu însumi turnător sau securist pe nou, dar o s-o las pentru o altă viață.Dacă aveți nevoie de un prim ministru tehnocrat, ceva, pot să intru-n politică, că văz că-i rost de căpătuială!(și mie care-mi era rușine c-am rămas corigent la mate’ în a XI-a… Când asta constituie avantaj la a fi ales al poporului!)Și, gata!

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Alertă maximă la Cluj! Vânt de 90 km/h! Evită dezastrul!

Cosmin Ardelean

Published

on

Alertă meteo la Cluj! Vânt puternic, cod portocaliu! Evitați să ieșiți din casă!

Clujenii au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT: județul este sub cod portocaliu de vânt puternic! În data de 10 aprilie 2025, între orele 14:30 și 17:00, rafalele au atins viteze de 70-90 km/h, punând în pericol siguranța cetățenilor.

Localitățile vizate de avertizare au fost: Turda, Câmpia Turzii, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Feleacu, Moldovenești, Călărași, Săndulești, Tureni, Aiton, Ploscoș.

Autoritățile au făcut apel la prudență maximă, recomandând clujenilor să evite deplasările în aer liber în intervalul orar menționat. De asemenea, au fost emise avertismente clare privind riscurile asociate cu statul sub copaci, stâlpi de electricitate, panouri publicitare sau construcții provizorii.

Pentru a preveni accidentele, clujenii au fost sfătuiți să asigure ușile, ferestrele și obiectele de pe balcoane, să parcheze mașinile departe de copaci și să urmărească atent informațiile meteo actualizate.

În caz de urgență, numărul unic 112 a rămas disponibil pentru orice solicitare de ajutor.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Geniu la Cluj! Profesorul Vodnar, printre ELITA mondială!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujeanul Dan C. Vodnar, printre ELITA mondială! Profesorul de la USAMV, în top 0,02% cercetători!

O veste extraordinară pentru Cluj-Napoca! Profesorul Dan C. Vodnar, prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, a fost inclus în prestigiosul clasament Highly Ranked Scholars™ 2024, realizat de ScholarGPS.

Această recunoaștere internațională plasează profesorul Vodnar în top 0,02% dintre cei mai performanți cercetători din lume, o performanță remarcabilă care reflectă excelența și impactul uriaș al muncii sale în Știința și Tehnologia Alimentelor.

Clasamentul ScholarGPS, considerat un standard de referință în evaluarea academică, se bazează pe criterii obiective precum productivitatea științifică, impactul cercetării (numărul de citări) și calitatea cercetării (indicele Hirsch).

Profesorul Vodnar ocupă poziții de top la nivel mondial:

  • #2.086 la nivel mondial, în toate domeniile științei
  • #46 în domeniul Agricultură și Resurse Naturale
  • #25 în domeniul Știința și Tehnologia Alimentelor

Această distincție aduce un plus de prestigiu Clujului și USAMV, confirmând valoarea cercetării științifice desfășurate în cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor.

Profesorul Vodnar a subliniat importanța muncii în echipă și a colaborărilor academice: “Această recunoaștere este, înainte de toate, un rezultat al muncii în echipă, al colaborărilor academice de calitate și al unui mediu instituțional care susține excelența. Mulțumesc colegilor mei, doctoranzilor și partenerilor de cercetare, precum și Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj-Napoca.”

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Magie la Cluj: Concerte Multisenzoiral cu Vivaldi și Ceaikovski! Unde? Când?

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul sub vraja lumânărilor: Concerte multisenzoriale cu Vivaldi și Ceaikovski la Auditorium Maximum

Clujenii sunt invitați în această primăvară la o experiență muzicală cum rar se întâlnește: concertele multiSENZORIAL, un concept inovator care transformă spațiile clasice în lumi de basm, inundate de lumina a mii de lumânări electrice. Atmosfera spectaculoasă, îmbinată cu măiestria unor muzicieni de top, promite o călătorie sonoră și vizuală de neuitat.

12 aprilie, ora 18:00 – Pe scena Auditorium Maximum va răsuna magia baletelor „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, capodopere semnate de Piotr Ilici Ceaikovski. Muzica va fi interpretată de violonista Diana Jipa și Ansamblul Sebastian, într-un decor feeric care aduce publicul direct în inima poveștilor.

Seara continuă de la ora 20:00, când începe o altă incursiune fascinantă: „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, aduse la viață în aceeași formulă artistică. Publicul va trăi, notă cu notă, spectacolul naturii de-a lungul celor patru anotimpuri – de la prospețimea primăverii, la arșița verii, bogăția toamnei și răceala iernii.

🎻 Programul serii include:

  • Primăvara: Allegro – Largo – Allegro pastorale

  • Vara: Allegro non molto – Adagio – Presto

  • Toamna: Allegro – Adagio molto – Allegro

  • Iarna: Allegro non molto – Largo – Allegro

🎟️ Biletele sunt disponibile online și la locație (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 5), dar se recomandă sosirea cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea concertului. Evenimentele au o durată de aproximativ 60 de minute, iar accesul copiilor este permis de la 8 ani în sus.

IMPORTANT: Din motive de siguranță, lumânările folosite în decor sunt electrice, dar creează o ambianță caldă și poetică, perfectă pentru o seară specială.

Dacă vrei să evadezi din rutina orașului și să te lași purtat de muzică într-un tărâm de poveste, nu rata aceste două seri excepționale la Cluj!

Biletele se pot achiziționa aici:
https://tickets.multisenzorial.com/

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite