Connect with us

Eveniment

O zi până la debutul Festivalului Transilvania Fashion 2022. Cătălin Botezatu: „Este singurul eveniment de modă adevărat din România”

Stefania Heinz

Published

on

O zi până la debutul Festivalului Transilvania Fashion 2022. Cătălin Botezatu: „Este singurul eveniment de modă adevărat din România”

“Fashion” este cuvântul cheie pentru acest weekend la Cluj. Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central va fi gazda Festivalului Transilvania Fashion (FTF) 2022, un eveniment de calibru care pune orașul pe harta internațională a modei.
În weekend-ul 09-11 septembrie 2022, Parcul Central va găzdui Festivalul Transilvania Fashion – powered by Banca Transilvania. 

Cu o zi înainte de debutul celei de-a doua ediții a festivalului de modă, la sediul NTT Data din Cluj, unul dintre susținătorii evenimentului, a avut loc o conferință de presă la care au participat Dr. Matei Miko – Președinte și Producător General FTF, Alin Gălățescu – Art Director FTF, Anca Elena Bălan – Producător Asociat FTF, Președinte al Asociației Romanian Fashion Council și Președinte Executiv European Fashion Council, dar și creatorul de modă Cătălin Botezatu, care va avea două prezentări în cadrul festivalului (cu colecții pentru femei și bărbați) și va deschide prima seară a evenimentului.

„Ne bucură să anunțăm ediția a  doua a unui eveniment care sperăm să devină unul de tradiție la Cluj-Napoca, un eveniment de modă care se înscrie în peisajul a tot ce am făcut noi, aici, la Cluj-Napoca, în ultimii 30 de ani prin atâtea și atâtea evenimente, parțial datorită Universității de Artă și Design din Cluj și datorită unor operatori în zona artistică și zona culturală, care au promovat și promovează multe evenimente în care moda este inclusă.

Festivalul Transilvania Fashion se află azi la cea de a doua ediție în mod oficial, dar de fapt, este a treia ediție, deoarece am avut o ediție pilot la București pe care am organizat-o tot împreună cu European Fashion Council, în sala Unirii, la Palatul Parlamentului, eveniment care a avut un foarte mare succes. O personalitate excepțională, care din păcate nu mai este cu noi, doamna profesor Adina Nanu, care ne-a onorat cu o expoziție de costume românești, a făcut ca acel moment să devină unul oarecum istoric, pentru că a urcat pe scenă la vârsta ei venerabilă și a primit distincții pentru munca formidabilă pe care a depus-o”, a declarat Dr. Matei Miko, Președinte și Producător General al Festivalului Transilvania Fashion.

Acesta i-a invitat pe clujeni să descopere un decor mirific la acest ediție festivalului și a menționat faptul că organizatorii au făcut un efort dublu deoarece au montat scena și decorul atât în interiorul Centrului de Cultură Ubrană Casino, dar și afară, pe esplanadă, în cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile pentru desfășurarea evenimentului în aer liber.

„Dacă va ploua, vom face în interiorul clădirii Casino, iar dacă nu, ceea ce sper, ca vremea să fie clementă cu noi, o să facem pe scena de afară. Toate pregătirile tehnice sunt finalizate. Sper să putem oferi începând de mâine seară, de la ora 20:00, trei seri de spectacol de neuitat în ceea ce privește fashion-ul”, a spus Dr. Matei Miko.

Cine e gata să investească în activitățile culturale din Cluj
La conferința de presă a luat cuvântul și Anca Elena Bălan – Producător Asociat FTF, Președinte al Asociației Romanian Fashion Council și Președinte Executiv European Fashion Council, care a vorbit despre evenimentele din afara scenei, care fac parte din festival.

„În paralel cu prezentările de modă, noi am hotărât ca și diminețile celor trei zile de festival să fie niște dimineți active, pentru că vom avea specialiști din domeniului design-ului vestimentar care doresc să își spună cuvântul, să gândească partea de educație a tinerei generații într-un mod și mai inovativ, și mai creativ, care doresc să discute cu actorii din piață care produc sau exportă confecții și să creeze o mare familie care să fie ghidonată de design-ul vestimentar. Pentru aceasta, în fiecare zi vom avea conferințe. Prima va fi alături de o echipă puternică de investitori și de reprezentanți ai regiunii Ningbo din China. Ei sunt gata să investească în activitățile culturale din România și în special din Cluj, această regiune urmând, de altfel, să se înfrățească cu Clujul.

În cea de a doua zi vom avea adunarea generală a celor 28 de țări membre ale European Fashion Council. Va fi o ședință importantă care ține de partea organizatorică a acestei asociații și care va trasa direcțiile pentru proiectele europene care se vor dezvolta în perioada 2022-2030. De asemenea, vom avea o conferință care va fi susținută de universitățile de artă din România. Vom avea reprezentanți din Cluj, UAD-ul fiind gazda conferinței, Timișoara, Oradea, Arad, București, Chișinău și Kiev”, a anunțat Anca Elena Bălan, Producător Asociat FTF, Președinte al Asociației Romanian Fashion Council și Președinte Executiv European Fashion Council.

Aceasta a dezvăluit că reprezentanții Ukraine Fashion Week vor fi prezenți în cadrul FTF 2022 și a spus că își dorește ca acesția să se simtă la Cluj ca la ei acasă.

Selecție strictă a designerilor prezenți la FTF 2022. Au fost acceptate patru colecții din Ucraina
Alin Gălățescu, directorul artistic al Festivalului Transilvania Fashion, a dezvăluit câteva detalii din culisele evenimentului.

„Susțin și eu că FTF este, de fapt, la cea de a treia ediție, pentru că festivalul are o componentă foarte originală pe care am relevat-o anul acesta. Ediția de toamnă este de trei zile, dar există și o ediție de primăvară, care este sub forma unei gale. E o formulă originală, nu s-a mai făcut nicăieri o astfel de inițiativă, iar în acest fel întregul an este acoperit. Mai mult decât atât, festivalul de la Cluj este unul internațional. Această componentă internațională cu care vom închide fiecare seară capătă amploare cu fiecare nouă ediție. Pe lângă deschiderile lui Cătălin Botezatu, care ne-a onorat cu două colecții – în prima zi, o colecție de băieți, iar în cea de a doua, o colecție de fete -, în finalul fiecărei zile de festival vom avea designerii străini. Asta după ce am făcut o selecție foarte strictă. Cele 44-45 de colecții au fost selectate din peste 200 de solicitări de a intra în festival. Designerii au trecut niște criterii foarte stricte, de creativitate, estetică și anvergură”, a declarat Alin Gălățescu, directorul artistic al FTF.

Acesta a ținut să laude cele patru colecții din Ucraina.

„Au făcut o chestiune extraordinară. Și-au “descompus” Kiev Fashion Week în mai multe țări. O parte a venit la noi, alta la Berlin, unde tocmai s-a terminat săptămâna modei acolo, o altă parte în Polonia”, a explicat directorul artistic al festivalului de fashion.

Cătălin Botezatu: Este un festival în adevăratul sens al cuvântului, nu o șusă doar pentru bani
Cunoscutul creatorul de modă Cătălin Botezatu a declarat că se simte onorat să se afle în prezențe organizatorilor.

“Domnul doctor Matei Miko îmi este prieten, tată, frate, deoarece începuturile mele în această zonă sunt alături de el, la cele mai frumoase evenimente, cele mai puternice, care au ceva de spus. Bunul meu prieten Alin Gălățescu, care este singurul care are ceva de spus în modul acesta, și el știe că nu îl laud, pentru că sunt mulți care uneori își aruncă cu pleavă. Și nu în ultimul rând doamna Anca (Bălan – n.n.), care vine cu o forță extraordinară, din toate punctele de vedere, atât pe plan național, cât și internațional. Cu toții facem o echipă bună.

Aș putea spune cu mâna pe inimă, chiar dacă voi fi criticat, că este singurul eveniment de modă adevărat din România la momentul acesta, care se desfășoară nu pe o zi sau două, în care organizatorii abia găsesc 10-20 de stiliști care doar să plătească o taxă de organizare și să fie la număr. Nu! Aici se fac selecții dure a celor care să intre în festival. Trei zile cu peste 45 de designeri naționali și internaționali înseamnă ceva. Înseamnă o desfășurare de forțe, înseamnă bani și multă muncă, în special cea din spatele scene, pentru că în backstage este o adevărată nebunie”, a declarat cunoscutul designer-ul.

Acesta susține că FTF este un festival în adevăratul sens al cuvântului, deoarece spectatorii pot admira în fiecare zi altceva.

„Nu e o șușă, cum spun eu. Poate cuvântul e greu, dar nu e o șușă de o zi sau maxim două în care ne îngrămădim să băgăm ceva acolo, orice numai să fie un festival… Sau anumiți organizatori cu niște orgolii ieftine, pentru că miza este foarte mică, fac acest lucru doar din dorința de a-l face și să treacă și anul acesta sau de a pune în buzunar o mie, două, trei mii de euro pentru zile negre. Nu! Aici întotdeauna e meritul lui Matei, care, orice eveniment a organizat, a vrut să fie de ținută și uite că reușește în fiecare an”, a spus Cătălin Botezatu.  

“Este lăudabilă participarea Ucrainei”
Cătălin Botezatu apreciază participarea designerilor din Ucraina la Festivalul Transilvania Fashion.

„Este lăudabilă și participarea colegilor din Ucraina, care au ales să se împartă și să vină și la noi, dar este lăudabil și faptul că noi avem degineri buni și celebri din toată lumea. Sunt onorat să prezint alături de ei pe același catwalk și să fac parte din această echipă minunată an de an. Sper ca aceste trei seri minunate pe care le veți vedea aici la Cluj să vă încânte ochiul”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Dr. Matei Miko a ținut să sublinieze, în finalul conferinței, că Festivalul Transilvania Fashion nu percepe taxă de participare de la designeri, iar intrarea pentru toți cei care doresc să admire ținutele este, de asemenea, gratuită în limita locurilor disponibile.

“Nu vindem bilete, nu percepem taxe de participare, punem la dispoziția designerilor în mod gratuit coafura, machiajul și modelele. Acest lucru îl facem din adevărata noastră dorință de a crea un eveniment și o emulație prin care să stabilim un pol important la Cluj și în domeniul modei. Efortul este mare și vreau să le mulțumesc inimoșilor sponsori, printre care Banca Transilvania și NTT DATA România, dar și ceilalți pe care îi veți găsi pe afișul evenimentului și pe toată media, fără de care un asemenea eveniment nu poate avea loc, Mulțumesc și Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, pentru că ne-au creat posibilitatea desfășurării evenimentului într-un spațiul mirific”, a spus Dr. Matei Miko, Președinte și Producător General al Festivalului Transilvania Fashion.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era