Connect with us

Eveniment

Clujenii sunt invitați la Festivalul-concurs „Jocul Fecioresc și Bărbătesc din România”

Diana Petrescu

Published

on

Clujenii sunt invitați la Festivalul-concurs „Jocul Fecioresc și Bărbătesc din România”

Mai multe ansambluri folclorice și jucăuși din toată țara vor lua parte duminică, 25 septembrie 2022, la Cluj-Napoca, la Festivalul-concurs „Jocul Fecioresc (ediția a XXXVI-a) și Bărbătesc (ediția a III-a) din România”.Manifestarea, organizată de Asociația Folclorică „Someșul-Napoca”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va debuta la ora 15:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca. (Foto: Facebook Tradiții clujene)Devenit național, festivalul este destinat formațiilor tradiționale şi „jucăușilor” amatori – feciori, tineri căsătoriți şi în vârstă, de toate etniile conlocuitoare, care se vor întrece în fața unui juriu de specialitate: coregrafi, profesori coregrafi și muzicologi, acompaniați de formații instrumentale tradiționale. Se va nota autenticitatea repertoriului, impresia artistică şi stilul de joc, portul popular şi calitatea acompaniamentului.Potrivit președintelui Asociației Folclorice „Someșul-Napoca”, dr. Zamfir Dejeu, manifestarea își propune să încurajeze promovarea valorilor de patrimoniu imaterial UNESCO și continuă „Festivalul Jocului Fecioresc din Transilvania”, un eveniment cu tradiție în județul Cluj. Amintim că „Jocul Fecioresc din Transilvania” a fost înscris în Patrimoniul UNESCO în anul 2015.„Festivalul are ca scop promovarea şi revitalizarea unor tipuri de Joc Fecioresc tradițional (la care se bate pe picior): Feciorește de bâtă (Haidăul), Feciorește rar (Târnăveană), Feciorește des, Bărbunc din Ardeal, Feciorește mixt (Plimbată rară, Bătută şi Feciorească) din Sudul Transilvaniei, Călușerul şi Romana de la Orăștie, Ardeleană feciorește din Bihor, Sorocul bănățean etc. și a Jocurilor Bărbătești (la care se bate în pământ): Feciorește de sărit (Fecioresc din Maramureş, De sărit din Lăpuș, Roata feciorilor din Oaș), Brâuri din Muntenia (Brâul din Muscel, Brâul pe șase), Oltenia (Brâuleț, Alunelul, Trei păzește, Galaonul), Transilvania (Brâul ăl mare, Brâul fetelor), Moldova (Corăghiasca), Banat (Brâul bătrân) și Bătute, în Moldova etc., precum şi punerea în evidență a celor mai buni jucăuși”, afirmă dr. Zamfir Dejeu.Astfel, în Festival vor fi prezente ansambluri și jucăuși din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Olt, Vrancea, Satu Mare și Cluj.Invitați în festival sunt: Ansamblul folcloric „TRADIȚII – SOMEȘUL NAPOCA” al USAMV Cluj-Napoca, jucăușul Dan Costantea din Cluj-Napoca, câștigător al premiului I la ediția a II-a, și Formația de jocuri tradiționale din Frata, județul Cluj. Întreaga manifestare se va desfășura în prezența invitatului special, dr. Grigore Leșe, etnomuzicolog, realizator TV, președintele juriului.Evenimentul este realizat cu sprijin financiar din partea Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și Ministerului Culturii.Accesul publicului este liber!

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom