Connect with us

Eveniment

Trei zboruri noi de la Cluj-Napoca, din vara lui 2023

Stefania Heinz

Published

on

Trei zboruri noi de la Cluj-Napoca, din vara lui 2023

Aeroportul Internațional Cluj şi compania aeriană Ryanair anunță astăzi operarea noilor zborurilor spre 3 destinaţii din 3 ţări europene, respectiv Bruxelles Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia) şi Paris Beauvais (Franţa), începând din sezonul de vară al anului 2023, respectiv 26 martie 2023. Prin această decizie, compania Ryanair îşi creşte la 5 numărul destinaţiilor disponibile de pe Aeroportul Internaţional Cluj, în prezent existând deja zboruri spre Dublin şi Londra Stansted.
 
Zborurile spre Bruxelles Charleroi şi Paris Beauvais spre vor fi operate fiecare cu 4 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri, joi şi duminică, iar zborurile spre Milano-Bergamo vor fi operate cu 7 frecvenţe săptămânale (zboruri zilnice), conform programului de zbor anexat, iar biletele sunt disponibile spre vânzare începând de astăzi, 9 decembrie 2022.

Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al  Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a transmis cu această ocazie: „Suntem entuziasmați să anunțăm aceste 3 destinații, Paris Beauvais, Bruxelles Charleroi şi Milano Bergamo care vor fi operate de Ryanair începând din sezonul de vară al anului 2023, de  pe Aeroportul Internațional Cluj, care vor contribui în mod cert la recuperarea deplină a traficului aerian de dinainte de pandemie.”

De asemenea, Directorul General al Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo a precizat: „Apreciem în mod deosebit decizia companiei Ryanair de extindere a operaţiunilor de zbor, demonstrând încă o dată faptul că aeroportul clujean este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare în ceea ce priveşte nevoile de conectivitate ale pasagerilor. Considerăm că există un potențial de piață ridicat pentru aceste 3 rute pe care deja aeroportul clujean le are în operare, ceea ce a dat naștere la o concurență sporită între operatorii aerieni. Este benefic faptul că mai mulți operatori aerieni aduc mai multe opțiuni de călătorie, ceea ce va însemna în final preţuri mai bune pentru călătoriile de pe Aeroportul Internaţional Cluj.”

Bruxelles este capitala Belgiei, dar şi una dintre cele trei capitale ale Europei (alături de Luxemburg şi Strasbourg). În anul 2000, Bruxelles a fost declarat capitala culturală a Europei. Tot la Bruxelles se află şi două dintre principalele instituţii europene: Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, oraşul găzduieşte sediul NATO şi sediul EUROCONTROL, Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Traficului Aerian. Pe lângă acestea, capitala Belgiei mai oferă numeroase alte atracţii turistice, Grand Place, Atomium, Manneekin Pis sau Muzeul ciocolatei. Aeroportul din Charleroi este situat la aproximativ 80 km de centrul Capitalei.

Numit „Oraşul Luminii”, „Oraşul Iubirii” sau „Capitala Modei”, Paris, capitala Franței este o destinaţie care are multe de oferit: artă, cultură, mâncare, băutură, peisaje şi istorie. Paris ocupă locul șase în lista celor mai vizitate orașe din lume, după ce a înregistrat un număr de peste 18 milioane de Vizitatori în 2021. Parisul este un oraș multicultural plin de viață, un centru modern cu o istorie lungă și bogată. Turiștii sunt atrași de emblematicul turn Eiffel, Champs-Élysées, Bazilica Sacré-Cœur și galeria de artă de la muzeul Luvru. Aeroportul Paris Beauvais este al 3-lea aeroport al capitalei Franţei, fiind situat la 85 kilometri de centrul Parisului.

Milano este al 3-lea cel mai vizitat oraş al Italiei, după Roma şi Veneţia, având un farmec aparte, bogat în artă şi istorie. Milano este considerat capitala financiară a ţării, dar şi capitala modei. Principalele atracţii turistice sunt Il Duomo, Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci, magazinele elegante şi cafenelele de lux din Galleria Vittorio Emanuele II, precum şi cea mai prestigioasă operă din lume, La Scala din Milano. Aeroportul Orio al Serio (Bergamo) se află la aproximativ 50 km de Milano.

În prezent, prin cele peste 40 de destinații din portofoliu, Aeroportul Internațional Cluj asigură cea mai sigură, eficientă și rapidă cale spre Europa și întreaga lume, fiind cel mai mare aeroport regional din România.

Ryanair este compania aeriană numărul unu din Europa, având 88 de baze şi peste 3.000 de zboruri zilnice, stimulând astfel creşterea şi redresarea traficului în Europa.

 

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

Distinguished Gentleman’s Ride revine la Cluj-Napoca – Eveniment caritabil pentru sănătatea bărbaților

Alex Campian

Published

on

Pe 25 mai, Clujul nu este doar vibrant – devine epicentrul unui spectacol urban cu stil și suflet: The Distinguished Gentleman’s Ride revine în oraș, transformând străzile într-o paradă rafinată pe două roți!

Peste 900 de orașe din întreaga lume se aliniază în aceeași zi pentru acest eveniment global, iar Clujul este din nou pe hartă, cu zeci de motocicliști care își lustruiesc motoarele și își pregătesc ținutele elegante pentru o misiune importantă: susținerea sănătății bărbaților, în special prevenirea cancerului de prostată și combaterea problemelor de sănătate mintală.

Dar atenție: nu este vorba de orice motociclete. Doar cele clasice, vintage sau custom au acces în paradă – iar dress code-ul este clar: sacouri, papioane, veste, șarm și atitudine! Totul pentru a atrage atenția, într-un mod inedit și spectaculos, asupra unor subiecte serioase, adesea trecute cu vederea.

Evenimentul are un caracter non-competitiv și caritabil. Participarea este posibilă doar prin înregistrare pe platforma oficială The Distinguished Gentleman’s Ride, unde fiecare rider își poate crea un profil și poate strânge donații.

Vrei să susții cauza fără să urci pe motor? Poți face o donație direct, alegând orice participant din lista oficială a DGR Cluj-Napoca – Riders, disponibilă online.

Așadar, fie că ești motociclist, susținător sau simplu admirator al stilului autentic, nu rata această zi în care Clujul se transformă într-o defilare spectaculoasă, cu un scop profund.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Arestat la doar 19 ani pentru trafic de droguri de mare risc vindea minorilor in Cluj

Alex Campian

Published

on

Un tânăr de doar 19 ani a fost arestat la Cluj, după ce a fost prins în flagrant de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, în colaborare cu procurorii DIICOT. Acesta este acuzat că, în doar câteva luni, a alimentat rețeaua locală de consumatori cu droguri de mare risc, inclusiv „cristal” (3-CMC), o substanță extrem de periculoasă.

Potrivit anchetatorilor, între octombrie și decembrie 2024, tânărul ar fi procurat, deținut și vândut droguri letale către mai mulți consumatori din județul Cluj – printre care și minori.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe probe esențiale care susțin acuzațiile aduse. Pe 20 mai 2025, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi judecătorii Tribunalului Cluj au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Operațiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

Important: Persoana cercetată beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanței.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul sărbătorește! De Joi, orașul prinde viață la Zilele Clujului 2025

Alex Campian

Published

on

În perioada 22–25 mai, Clujul prinde viață și îmbracă cele mai colorate straie de sărbătoare! Orașul se transformă într-un spectacol urban vibrant, dedicat comunității, culturii și bucuriei de a fi împreună, la una dintre cele mai așteptate ediții ale Zilelor Clujului!

🔥 Peste 100 de evenimente în peste 40 de locații te așteaptă timp de 4 zile intense, în care muzica, dansul, arta, tradițiile și distracția se împletesc într-o experiență unică pentru toate vârstele.

🎶 Vineri, startul se dă cu multă energie: copiii cuceresc scena la „Kid’s Strythm”, în timp ce seara aduce eleganță și rafinament în Piața Unirii, printr-un concert de excepție susținut de artiști ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Operelor Naționale și Filarmonicii de Stat.
🌙 De la ora 20:00, Strada Iuliu Maniu te așteaptă la Midnight Snack, iar pe strada Mihail Kogălniceanu, Festivalul Ethnicity celebrează multiculturalitatea clujeană.

🎭 Sâmbătă vine cu forță și culoare! De la ora 16:00, Parada Zilelor Clujului cucerește orașul cu veselie și spectacole stradale.
🎉 De la 18:00, distracția se mută în Iulius Parc, iar de la 19:00, Piața Unirii devine epicentrul muzicii: Compact, Delia și Subcarpați urcă pe scenă pentru un super show!
🌟 La ora 21:45 – pregătește-te pentru un moment magic: spectacol de drone, lumini și videomapping care va lumina cerul Clujului!

🌞 Duminică este ziua tradiției, sportului și relaxării. Dimineața începe în forță cu Crosul Universităților Clujene, urmat de Regalul Folcloric, care aduce pe scenă frumusețea autentică a tradițiilor românești.
🎨 De-a lungul zilei, ateliere, spectacole și activități interactive vor anima locații emblematice precum Baza Sportivă Gheorgheni, Turnul Pompierilor și Turnul Croitorilor.

💓 După-amiaza te invită la un eveniment inedit: Heart Society Takeover, un mix electrizant de muzică, artă și comunitate, în Iulius Parc.

🌳 Iar pe tot parcursul festivalului, Parcul Central devine inima distracției!
🍷 Festivalul de vin, 🎶 concerte, 🧵 Târgul Meșterilor Populari, ⛺ Tabăra Nomadă, 🧗 Zona de Aventură – toate te așteaptă!
🕰️ În Piața Muzeului și pe Strada Potaissa, vei descoperi concerte live și reconstituiri istorice, iar malurile Someșului se transformă într-o oază urbană de relaxare și atmosferă de vacanță.

📅 Zilele Clujului 2025 nu sunt doar un festival – sunt o celebrare a orașului, a oamenilor săi și a energiei care face din Cluj un loc magic.

📲 Vezi programul complet AICI și vino să fii parte din poveste!

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite