Connect with us

Sanatate

OMS: Patru din cinci persoane cu hipertensiune nu primesc tratamentul adecvat

Tudor Calinescu

Published

on

OMS: Patru din cinci persoane cu hipertensiune nu primesc tratamentul adecvat


Aproximativ patru din cinci persoane cu hipertensiune din întreaga lume nu beneficiază de tratamentul adecvat pentru această afecţiune cardiovasculară care provoacă aproximativ 20 de milioane de decese în fiecare an, avertizează un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Raportul, intitulat “Cursa împotriva unui ucigaş tăcut”, va fi prezentat în cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, ca parte a strategiei de atingere a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile.

“O numim ucigaşul tăcut pentru că mulţi oameni nu sunt neapărat conştienţi că au hipertensiune şi în realitate depind de guverne, politicieni şi sisteme de sănătate să o poată diagnostica”, a subliniat Bente Mikkelsen, directorul Departamentului de Boli Netransmisibile al OMS, la prezentarea raportului, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Potrivit datelor din raport, numărul persoanelor care trăiesc cu hipertensiune la nivel global s-a dublat între 1990 şi 2019, de la 650 de milioane la 1,3 miliarde, dar doar jumătate dintre acestea ştiu că suferă de această afecţiune.

Un factor de risc pentru cei mai săraci

Potrivit raportului, hipertensiunea – definită ca presiunea arterială egală sau mai mare de 140/90 mmHg – afectează unul din trei adulţi din întreaga lume, cu o prevalenţă mai mare în ţările cu venituri mici şi medii, unde locuiesc aproximativ 78% dintre adulţii cu această boală.

De asemenea, OMS a avertizat că, între 1990 şi 2019, prevalenţa estimată a hipertensiunii, standardizată în funcţie de vârstă, a scăzut în ţările cu venituri ridicate, în timp ce a crescut în regiunile mai populate din Asia de Est şi Oceania (de la 24% la 28%) şi Asia de Sud-Est (de la 29% la 32%).

Mikkelsen a explicat că această creştere în zonele cele mai populate ale lumii se datorează creşterii globale a numărului de adulţi şi schimbărilor în structura de vârstă a acestora, grupurile de vârstă adultă reprezentând o proporţie tot mai mare din totalul populaţiei.

Acoperirea cu tratament este, de asemenea, inegală pe zone în funcţie de nivelul de venit, doar 26% dintre adulţii cu hipertensiune arterială din ţările cu venituri mici şi medii primind tratament, comparativ cu 58% în ţările cu venituri ridicate.

“Dacă medicamentele nu sunt gratuite, cei mai săraci şi mai vulnerabili pacienţi pot fi nevoiţi să aleagă între hrană şi medicamente”, a declarat Tom Frieden, preşedinte şi director executiv al organizaţiei de prevenire a bolilor cardiovasculare “Resolve to Save Lives”.

În acest context, OMS insistă asupra faptului că un management eficient al hipertensiunii arteriale în ţările cu toate nivelurile de venit poate fi realizat prin includerea în sistemele de asistenţă medicală primară a medicamentelor generice “sigure, disponibile pe scară largă şi cu costuri reduse”.

Tratamentul şi stilul de viaţă sunt aliaţi

În raportul său, OMS reaminteşte că prevenirea, depistarea precoce şi tratamentul hipertensiunii ar trebui să fie “prioritizate în continuare” de către ţări, ca parte a pachetului naţional de servicii de sănătate oferite la nivelul asistenţei medicale primare.

“Consolidarea controlului hipertensiunii trebuie să facă parte din drumul fiecărei ţări spre o acoperire universală a sănătăţii, bazată pe sisteme de sănătate bine funcţionale, echitabile şi reziliente, bazate pe asistenţa medicală primară”, a declarat directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Concluziile arată că o creştere a numărului de pacienţi trataţi eficient pentru hipertensiune ar putea preveni până la 76 de milioane de decese, 120 de milioane de accidente vasculare cerebrale, 79 de milioane de atacuri de cord şi 17 milioane de cazuri de insuficienţă cardiacă între momentul actual şi 2050.

Cu toate acestea, deşi tratamentul medicamentos este cel mai bun instrument împotriva hipertensiunii, raportul OMS subliniază, de asemenea, că schimbările în direcţia unui stil de viaţă mai sănătos pot fi considerate ca “terapie adjuvantă” la medicamentele antihipertensive.

În acest sens, documentul include o serie de recomandări care pot ajuta la controlul presiunii arteriale, cum ar fi o dietă săracă în sodiu şi cu alimente bogate în potasiu, renunţarea la fumat, limitarea consumului de alcool sau practicarea regulată a unor activităţi fizice.

Cu toate acestea, agenţia de sănătate a ONU avertizează că impactul stilului de viaţă este “modest”, după cum arată studiile bazate pe asistenţa medicală primară, astfel că aproape toate persoanele diagnosticate cu hipertensiune vor trebui să ia medicamente pentru a-şi ţine sub control presiunea arterială, menţinând în acelaşi timp obiceiurile sănătoase.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

De ce stomatologia din 2026 nu mai seamănă deloc cu cea de acum 10 ani? Iar la Clinica Diacicov vezi viitorul chiar astăzi

Stefania Heinz

Published

on

Dacă ultima ta vizită la dentist a fost acum câțiva ani, pregătește-te pentru o surpriză. Stomatologia modernă a trecut printr-o transformare spectaculoasă. Astăzi nu mai vorbim doar despre plombe și extracții, ci despre inteligență artificială, scanări 3D, tratamente minim invazive și zâmbete proiectate digital înainte ca medicul să înceapă orice intervenție.

De ce amână oamenii vizita la dentist?

Frica de durere.

Frica de costuri.

Frica de veștile proaste.

Însă adevărul este că cele mai costisitoare și dureroase tratamente apar tocmai atunci când problemele sunt ignorate ani de zile. O simplă consultație poate descoperi la timp afecțiuni care, netratate, pot duce la pierderea dinților sau la lucrări complexe și costisitoare.

Inteligența artificială schimbă regulile jocului

În cele mai moderne clinici din lume, inteligența artificială este deja utilizată pentru diagnostic, planificarea tratamentelor și ghidarea procedurilor complexe. Sistemele digitale permit medicului să vadă structurile anatomice cu o precizie impresionantă și să planifice fiecare etapă înainte ca pacientul să se așeze pe scaun.

Practic, stomatologia modernă înseamnă:

  • mai puține surprize;
  • tratamente mai precise;
  • recuperare mai rapidă;
  • rezultate mai previzibile.

Zâmbetul tău poate fi văzut înainte să fie realizat

Da, ai citit bine.

Tehnologiile digitale permit simularea viitorului zâmbet înainte de începerea tratamentului. Pacientul poate vedea cum va arăta rezultatul final și poate participa activ la alegerea formei și esteticii dinților. Acest concept a devenit unul dintre cele mai apreciate servicii în stomatologia modernă. (Wikipedia)

Implanturile dentare au intrat într-o nouă eră

În trecut, implanturile dentare păreau o procedură complicată și înfricoșătoare. Astăzi, tehnologiile digitale și ghidajul computerizat permit intervenții mult mai precise și mai confortabile pentru pacient. Rata de succes a implanturilor moderne depășește frecvent 90-95%, transformându-le într-una dintre cele mai sigure soluții pentru înlocuirea dinților pierduți.

Ce face diferența la Clinica Diacicov?

La Clinica Diacicov nu primești doar un tratament stomatologic.

Primești o experiență construită în jurul confortului, siguranței și tehnologiei moderne.

Pacienții aleg Clinica Diacicov pentru că aici găsesc:

✅ diagnostic precis și complet;

✅ soluții personalizate pentru fiecare caz;

✅ tehnologie modernă pentru tratamente predictibile;

✅ atenție la detalii și estetică;

✅ o echipă care pune pacientul pe primul loc.

Într-o perioadă în care stomatologia evoluează mai rapid ca niciodată, alegerea unei clinici care investește permanent în tehnologie și pregătire profesională poate face diferența dintre un tratament obișnuit și un rezultat excepțional.

Cel mai bun moment pentru a merge la dentist este acum

Mulți oameni așteaptă până apare durerea.

Pacienții informați aleg altfel.

Ei vin la control înainte ca problema să devină urgentă.

Pentru că un control realizat astăzi poate însemna economii importante, tratamente mai simple și un zâmbet sănătos pentru mulți ani de acum înainte.

La Clinica Diacicov, stomatologia nu înseamnă doar tratarea dinților. Înseamnă prevenție, tehnologie, încredere și un zâmbet pe care îl porți cu mândrie în fiecare zi.

Programează-te acum și descoperă cum arată viitorul stomatologiei moderne! 🦷✨

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sanatate

Vara trece. Obiceiurile bune rămân.

Dani Muresan

Published

on

Vara a început. Pentru mulți dintre noi, asta înseamnă mai mult timp petrecut afară, concedii, drumeții, ieșiri cu prietenii și, în general, un stil de viață mai activ.

De aceea, forma fizică nu ar trebui privită ca un obiectiv de sezon sau ca o cursă contra cronometru înainte de vacanță. În realitate, sportul nu este despre un „corp de vară”, ci despre mai multă energie, mai multă sănătate și obiceiuri care te ajută să te simți mai bine tot anul.

Mulți oameni încep să facă mișcare atunci când se apropie concediul, iar odată cu venirea toamnei renunță și o iau de la capăt anul următor. Problema nu este lipsa de motivație, ci faptul că sportul este tratat ca un proiect temporar.

Ce funcționează, de fapt, este mult mai simplu: consecvența. Nu antrenamentele perfecte și nici dietele drastice, ci un sistem pe care îl poți menține pe termen lung. Antrenamente regulate, alegeri alimentare echilibrate și o rutină stabilă — acestea sunt lucrurile care fac diferența.

Fiecare schimbare începe cu un prim pas. Iar momentul potrivit să-l faci este acum.

Pentru tot mai mulți clujeni, acest proces începe într-un loc în care sportul este privit exact așa cum ar trebui: nu ca o soluție rapidă, ci ca parte dintr-un stil de viață echilibrat.

La Athletic Sport Center, accentul nu este pus pe promisiuni spectaculoase, ci pe un parcurs construit corect, adaptat fiecărei persoane. Totul începe cu o evaluare corporală, care oferă o imagine clară asupra punctului de plecare și permite crearea unui plan realist.

Pentru cei care își doresc rezultate mai clare, antrenamentele cu antrenor personal aduc structură, progres constant și siguranță în execuție. Pentru cei care preferă dinamica unui grup, clasele de grup oferă energie și motivație, iar pentru rezultate sustenabile există și consultanță nutrițională, orientată spre echilibru și obiceiuri sănătoase.

Centrul oferă și programe dedicate copiilor între 7 și 14 ani, iar recuperarea după antrenamente este susținută și prin acces la saună, pentru relaxare și refacere.

În final, sportul nu este despre cum arăți într-o anumită perioadă a anului, ci despre cum te simți zi de zi. Energia, sănătatea și starea de bine nu ar trebui să fie obiective de vară, ci parte din viața de zi cu zi.

Vara trece. Obiceiurile bune rămân.

Pentru cei care simt că este momentul pentru o schimbare, Athletic Sport Center îi așteaptă în Cluj-Napoca, pe Strada Constantin Brâncuși 148-152, într-un spațiu în care sportul devine parte dintr-un stil de viață echilibrat.

Mai multe informații despre servicii și programe sunt disponibile pe website-ul centrului, www.athleticsportcenter.ro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Transilvania Healing Center repune Clujul pe harta Europei printr-o abordare inovatoare a sănătății integrative și terapiilor prin frecvență

Stefania Heinz

Published

on

Locul unde speranța întâlnește inovația

Într-o lume în care tot mai mulți oameni se confruntă cu oboseală cronică, stres, anxietate, probleme digestive, afecțiuni inflamatorii și provocări de sănătate care le afectează calitatea vieții, mulți caută răspunsuri dincolo de abordările convenționale. Caută soluții care să privească omul ca întreg, să înțeleagă cauzele dezechilibrelor și să ofere o perspectivă nouă asupra stării de bine.

La Cluj-Napoca, un oraș recunoscut pentru inovație, educație și dezvoltare, Transilvania Healing Center își propune să aducă o nouă perspectivă asupra sănătății integrative, atrăgând anual persoane din întreaga țară și din străinătate interesate de evaluări complexe și terapii non-invazive bazate pe tehnologii moderne.

Pentru mulți dintre cei care îi trec pragul, experiența începe cu o întrebare simplă:

„Dacă există o altă cale?”

Povestea care a inspirat un proiect unic

În spatele Transilvania Healing Center se află o experiență profund personală.

După ani întregi de căutări, provocări și încercări de a-și recăpăta echilibrul, antreprenorul Sorin Gadola a descoperit importanța unei abordări integrate asupra sănătății. Experiența sa personală l-a determinat să exploreze metode complementare de susținere a organismului, punând accent pe stilul de viață, alimentație, evaluări funcționale și terapii cu frecvente.

Din această căutare s-a născut o viziune.

O viziune care avea să aducă la Cluj concepte și tehnologii întâlnite în centre internaționale de sănătate integrativă și care să ofere oamenilor șansa de a privi sănătatea dintr-o perspectivă diferită.

Astfel a luat naștere Transilvania Healing Center.

O experiență diferită pentru pacienți

Mulți dintre cei care ajung aici spun același lucru:

„Pentru prima dată am simțit că cineva încearcă să privească imaginea de ansamblu.”

Nu doar simptomul.

Nu doar rezultatul unei analize.

Nu doar problema de moment.

Ci întreaga persoană.

În cadrul centrului sunt utilizate tehnologii moderne de evaluare și monitorizare care contribuie la identificarea dezechilibrelor funcționale și la realizarea unor programe personalizate.

Aceste informații sunt integrate într-o abordare complexă care poate include recomandări nutriționale, modificări ale stilului de viață, suplimente și terapii complementare.

Pentru mulți oameni, simplul fapt că aceste evaluări sunt non-invazive reprezintă un avantaj important.

Oameni care vin cu speranță

Printre cei care ajung la Transilvania Healing Center se află persoane de toate vârstele.

Părinți care își doresc să exploreze soluții complementare pentru copiii lor.

Adulți care se confruntă de ani de zile cu probleme digestive, balonare, reflux, oboseală sau stres permanent.

Persoane care caută să înțeleagă mai bine dezechilibrele asociate proceselor inflamatorii și provocărilor autoimune.

Oameni care au trecut prin numeroase consultații și care simt că încă nu au găsit răspunsurile pe care le caută.

Pentru mulți dintre ei, cea mai mare schimbare nu este doar una fizică.

Este emoțională.

Este sentimentul că există încă speranță.

Că există încă opțiuni.

Că există încă oameni care îi ascultă.

Tehnologia și viitorul sănătății integrative

În ultimii ani, interesul pentru terapiile complementare și pentru tehnologiile de evaluare non-invazivă a crescut la nivel mondial.

Tot mai mulți oameni caută metode prin care să înțeleagă mai bine modul în care funcționează organismul lor și cum pot contribui activ la propria stare de bine.

Transilvania Healing Center face parte din această nouă generație de centre care combină tehnologia, evaluarea complexă și abordarea personalizată.

Nu există două persoane identice.

Nu există două istorii de sănătate identice.

De aceea, fiecare pacient este privit ca un caz unic.

Clujul devine o destinație pentru sănătatea integrativă

Ani la rând, Clujul a fost cunoscut pentru universități, IT, inovație și marile evenimente internaționale.

Astăzi, prin proiecte precum Transilvania Healing Center, orașul își consolidează poziția și în domeniul sănătății integrative.

Pacienți din diferite colțuri ale lumii aleg să viziteze Clujul pentru a descoperi această abordare modernă, centrată pe om și pe nevoile sale individuale.

Pentru mulți dintre ei, experiența nu înseamnă doar o vizită la o clinică.

Înseamnă începutul unei noi perspective asupra propriei sănătăți.

Mai mult decât o clinică

Transilvania Healing Center nu își propune să fie doar un centru de evaluare și terapii complementare.

Își propune să fie un loc în care oamenii găsesc răspunsuri.

Un loc în care sunt ascultați.

Un loc în care sănătatea este privită în ansamblu.

Un loc în care tehnologia, experiența și grija pentru pacient se întâlnesc.

Iar pentru mulți dintre cei care îi trec pragul, acesta este motivul pentru care revin.

Pentru că uneori, cea mai mare schimbare începe atunci când cineva îți oferă șansa să privești sănătatea dintr-o perspectivă complet nouă.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Vești excelente pentru părinți! Clinica Diacicov oferă consultații stomatologice GRATUITE pentru copii în toată luna iunie

Tudor Calinescu

Published

on

Începând cu data de 1 Iunie, Clinica Stomatologică Diacicov din cartierul Mărăști vine în sprijinul părinților și al celor mici printr-o campanie specială dedicată sănătății dentare a copiilor. Pe toată perioada lunii iunie, copiii cu vârsta de până la 14 ani vor beneficia de consultații stomatologice gratuite.

Campania are scopul de a încuraja prevenția și controalele regulate încă de la cele mai fragede vârste, oferindu-le copiilor șansa de a avea un zâmbet sănătos și îngrijit. Consultațiile sunt realizate de medici specialiști și includ evaluarea sănătății orale, recomandări personalizate și îndrumări pentru menținerea unei igiene dentare corecte.

Reprezentanții clinicii transmit că această inițiativă este dedicată familiilor care își doresc acces mai ușor la servicii stomatologice de calitate pentru cei mici.

„Ne dorim să venim în ajutorul părinților și să încurajăm prevenția dentară în rândul copiilor. Un control la timp poate face diferența pentru sănătatea zâmbetului pe termen lung”, au declarat reprezentanții Clinicii Diacicov.

Părinții sunt încurajați să își programeze din timp copiii, locurile fiind limitate.

📍 Adresă: Aleea Bibliotecii nr. 10, Cluj-Napoca
📞 Programări: 0731 177 699

Clinica Stomatologică Diacicov îi așteaptă pe cei mici cu grijă, profesionalism și multă atenție pentru un zâmbet sănătos.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sanatate

Aparatele dentare invizibile care îți schimbă viața peste noapte? Tehnologia care face senzație în stomatologie a ajuns și în Mărăști

Stefania Heinz

Published

on

Într-o lume în care imaginea contează mai mult ca niciodată, tot mai mulți pacienți caută soluții discrete pentru a-și corecta zâmbetul fără a atrage atenția. Aparatele dentare clasice, metalice, devin treptat o opțiune de trecut, fiind înlocuite de tehnologii moderne, aproape invizibile. Una dintre cele mai revoluționare inovații din acest domeniu este tehnologia Spark, disponibilă acum și în Cluj-Napoca, la Cabinet Diacicov.

Ce sunt, de fapt, aparatele dentare invizibile?

Aparatele dentare invizibile sunt realizate dintr-un material transparent, special conceput pentru a corecta poziția dinților într-un mod progresiv și discret. Spre deosebire de bracket-urile metalice, aceste alignere sunt aproape imposibil de observat în timpul purtării și pot fi îndepărtate cu ușurință atunci când mâncați sau vă spălați pe dinți.

Tehnologia Spark Aligners se remarcă prin precizia ridicată și confortul oferit pacientului, fiind considerată una dintre cele mai avansate soluții ortodontice disponibile în prezent.

De ce atrage atenția tehnologia Spark?

Specialiștii explică faptul că sistemul Spark utilizează un material inovator, mai clar și mai rezistent decât alte variante existente pe piață. În plus, fiecare set de alignere este personalizat digital, pe baza unei scanări 3D detaliate a danturii pacientului.

Printre avantajele principale:

  • Estetică superioară – aproape invizibil pe dinți
  • Confort crescut – fără iritații sau disconfort major
  • Igienă ușoară – alignerele pot fi îndepărtate
  • Rezultate predictibile – plan de tratament digitalizat

Unde poți beneficia de această tehnologie în Cluj?

În cartierul Mărăști, Cabinet Diacicov integrează această tehnologie modernă în tratamentele ortodontice oferite pacienților. Echipa de stomatologi utilizează scanări digitale și planuri personalizate pentru fiecare caz în parte, adaptând tratamentul în funcție de nevoile și stilul de viață al pacientului.

Este potrivit pentru oricine?

Deși aparatele dentare invizibile sunt extrem de versatile, nu toate cazurile pot fi tratate exclusiv cu alignere. Problemele ortodontice complexe pot necesita soluții combinate. De aceea, consultația inițială rămâne esențială pentru stabilirea unui plan corect de tratament.

Concluzie

Tehnologia Spark marchează un pas important în evoluția ortodonției moderne. Discreția, confortul și eficiența transformă complet experiența purtării unui aparat dentar, iar accesul la astfel de soluții inovatoare, chiar în Cluj-Napoca, demonstrează cât de rapid evoluează medicina dentară.

Pentru cei care își doresc un zâmbet perfect fără compromisuri estetice, viitorul a început deja.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era